Eu mor de câte ori mori tu

Cum m-ai privit, mi-ai şi furat privirea,
în a cărei iarnă se-aşterneau zăpezi,
redându-i primăverii strălucirea
din frumuseţea ochilor tăi verzi
curgeau din ei, ca apele de munte
două izvoare-acumulând un râu
ce înverzea priveliştea oriunde
aş fi privit... eram doar tu şi eu...
iar azi, cerând să nu ne ştie nimeni
iubirea cea de taină, plângi uşor
şi-n pieptul mic bat cele două inimi,
ca două aripi avântate-n zbor,
le-a săgetat, de moarte, iar arcaşul,
de când Amor ţi-a vizitat oraşul.

Octavian Clement