duminică, 6 mai 2012

CONSTANTIN NIŢU - CONFESIUNI


Dragii mei,
Bucurie, bucurie mare, peste mine, în această dimineaţă...
Un mesaj, atât de simplu, apare, dar înlăuntrul lui, se află o gingăşie subtilă... Am deschis un link şi toate petalele mele adunate de-a lungul timpului, unele strălucitoare, altele în devenire, au pălit... Şi s-au plecat în faţa măreţiei sale, fascinate de erudiţia lui, de claritatea şi maiestoasa sa vocaţie.
Să îi spunem un bun venit prietenului nostru, Constantin Niţu.

1.
EG: Există o oarecare dificultate în a defini ce este ruşinea, atâta vreme cât cauzele ei rămân multiple; iar ea prinde forme diferite de la individ la individ. În linii mari, ai sintetizat, pentru noi, următoarea definiţie operaţională: ruşinea este sentimentul de teamă că eşti defavorabil judecat de ceilalţi...  Cum reacţionează Constantin Niţu când îi este ruşine?


CN: Da, ai dat definiţia corectă a ruşinii. Latinii spuneau „Naturalia non sunt turpia”. În traducere, “Cele naturale nu sunt rușinoase”. Dar filtrarea trebuie, totuşi, făcută. Trăim în societate. Avem obligaţii deosebite, mai ales dacă suntem şi educatori. Ruşine trebuie să îmi fie, în primul rând faţă de mine şi acţiunile mele, când am comis o faptă rea sau chiar când am gândit ceva rău. Şi ca să nu îmi fie ruşine trebuie să mă comport corect faţă de mine şi faţă de ceilalţi, să iubesc oamenii. Să îmi amintesc mereu de vorbele lui Călinescu: “sufletul meu are nevoie de sufletele celorlalţi şi toţi trăim în lume”.

2.
EG: Când îmbătrâneşti, nu trebuie să renunţi la dorinţe, trebuie să schimbi doar tipul lor. Am citit această confesiune de nenumărate ori. Este Constantin Niţu un om fericit?

CN: Da, este fericit, deoarece este înconjurat de prieteni, inclusiv virtuali. Este fericit că a realizat ceva în viaţă şi că a contribuit la educarea, instruirea şi formarea de caractere.


3.
EG: A mânca un fruct înseamnă a-i şti sensul; inclusiv fructul oprit, de noi toţi dorit? În acest caz, care ar fi sensul pentru Constantin Niţu? Sens unic? Dublu sens? Sens interzis?


CN: Depinde de loc, timp şi participanţi, alteţă! Autocenzura e sfântă. Ne plângem toţi de dictaturi şi dictatori. Cea mai teribilă dictatură este cea a legii. Ajungem iar la latini – „dura lex sed lex”! Şi mă refer aici nu numai la legile juridice, ci şi la cele morale, chiar nescrise.
4.
EG: Cei care ratează în a sesiza frumuseţea naturii vii se recrutează, în primul rând, dintre cei care acoperă o coajă de banalitate, de rutină. Cum spunea Walt Whitman, în „Fire de iarbă”: fiecare centimetru pătrat este acoperit de o minune, dar trebuie să o vezi, să te apleci asupra ei, să nu laşi să se aştearnă rutina, banalitatea peste aceste minuni. Care este locul considerat raiul pe pământ şi unde Constantin Niţu şi-ar scrie poezia sufletului?


CN: Intrăm în teoria informaţiei. Unde există diferenţe, există informaţie, pe care o percepe numai omul. El are „senzorii”, organele sale de simţ, dar şi calculatorul „central”, creierul. Raiul şi-l construieşte omul în „domeniul său de definiţie”. Acasă. Adică în comuna Stâlpeni, în Argeş, unde m-am născut. Am călătorit pe întreaga planetă Pământ, dar de fiecare dată am dorit să mă întorc acasă. Iarba verde de acasă, să mă rătăcesc prin lume nu mă lasă… (http://www.youtube.com/watch?v=tBKcL4Ns9lk)… Şi din Bucureşti, unde am domiciliul, doresc să mă întorc deseori „acasă”. Şi chiar o fac.
Dar asta nu înseamnă că nu doresc să calc şi alte locuri. Ce frumos este să treci peste taiga cu avionul, în luna septembrie, să vezi multitudinea de culori. Şi să nu te laşi până nu mergi în acelaşi anotimp „pe teren”. Îţi încarci „bateriile”! Chiar şi în Bucegi se întâmplă la fel.
5.
EG: Măsurarea vieţii omului nu este în funcţie de timp, ci de buna ei folosire. Constantin Niţu şi-a trăit cu folos această viaţă?

CN: Da, şi-o trăieşte, că încă nu s-a spus „finita la commedia”. Dar folosul trebuie să nu fie numai pentru tine, ci şi pentru ceilalţi. Şi pot răspunde afirmativ la întrebare. Am ajuns pe culmile carierei, ca cercetător ştiinţific, profesor universitar, şef de catedră, decan, grad militar sau „cetitoriu” de poezii şi romane, „privitoriu” de opere de artă, bun ascultător de muzică. Dar astea toate sunt neimportante. Lucrul cel mai important este acela că mi-am câştigat prietenia studenţilor mei, foşti şi actuali.

7.
EG: Suntem ceea ce lăsăm în urmă. Ce lasă Constantin Niţu moştenire?

CN: Grea întrebare. Un fiu, deci un om, nepoţi, o casă, cel puţin un pom (prun să fie; nouă românilor „luaţi-ne orice, dar nu ne luaţi prunii”). Cărţi şi articole de specialitate, dicţionare, studii, rapoarte de cercetare, produse, ocazional poezii şi scurte povestiri de uz personal. Dar averea cea mai mare este constituită de cunoştinţele şi „know-how”-ul furnizate studenţilor mei.

8.
EG: Căsnicia e ceva măreţ. E minunat să fie întotdeauna un cuplu, să dăinuie dragostea. Da, căsătoria este sacră, dar e mai bine să distrugi o căsnicie decât să te laşi distrus de ea.
Care este părerea ta despre căsnicie?

CN: Complicată problemă ai ridicat. Căsnicia presupune şi cunoaşterea unor verbe conjugate în doi. Totul începe cu un „văzut, plăcut”, un Făt-frumos (Luceafărul e, totuşi, prea departe, nemuritor şi rece), o Ileană-Cosânzeană. Nu mai e necesar calul. Dar lumea evoluează. Calul e înlocuit cu automobilul. Cadrul mirific românesc, o alee în parc, o bancă a primului sărut sunt înlocuite uneori cu alte salturi, chiar şi în Insula Bali. Şi, ca în orice duet, contează şi armonia, altruismul! Viaţa are suişuri şi coborâşuri, dar cel ales trebuie să îţi rămână mereu alături, fie că faci măsurători astronomice în Alpi sau pe Everest, fie că eşti pe mare sau „la căpşuni în Spania”. Mereu, să îl simţi pe celălalt aproape. Nu mă pot plânge de contrariu. Cu toate că nu a fost nevoie să procedez precum a spus Shakespeare (mă gândeam, în glumă, la „Îmblânzirea scorpiei”). Acum, fetelor, nu săriţi cu gura pe mine! Pentru un sărut, da! Iubim femeile, încercăm să le cunoaştem, de cele mai multe ori nu reuşim, dar nu-i bai, nici ele însele nu reuşesc să se cunoască şi să se înţeleagă (eu am încercat - http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/tuturor-femeilor-de-1-si-8). Dar, ca la orice teoremă din matematică, există şi o reciprocă, chiar şi un corolar, dar nu insist.
Revenind la sexul frumos, „un pisc de munte scorburos, pe care-l urci de sus în jos, când faci pe alpinistul caraghios” (Minulescu e de vină), pe scurt, femeile sunt fermecătoare (dacă le cazi în braţe şi nu le cazi în gheare). Dacă citeşte Viorica, am încurcat-o!

9.
EG: Pentru că ne îndreptăm spre alte sfere, mult prea înalte, părăsind clasicul atât de melodios, păstrat încă de generaţia adultă, dar fără să fie gustat de cei tineri, unde se poziţionează Constantin Niţu?




Nynna Vizireanu

CN: Am un avantaj, deoarece lucrez cu studenţii. Istoria se repetă. Condiţiile tehnice se schimbă. Acum poţi „da un SMS” dacă întârzii la o întâlnire. Dar să lăsăm glumele la o parte. Lumea evoluează. Legea contrariilor acţionează din ce în ce mai pregnant. Dar şi atunci când eram tineri, auzeam expresia „tineretul de azi…”. Dar cât de mult încercăm noi să ne apropiem de cei tineri? Cum îi încurajăm? Să îi lăsăm să devină „manelişti”? Nu observaţi că în site-urile de socializare oamenii sunt în grupuri după multe alte criterii şi nu numai după vârstă?  Când o tânără familie are un nou născut, nu e mai bună o bunică decât o bonă falsă? La rugăminte unui scriitor din „dulcele târg al Ieşilor” i-am analizat pe cei de vârsta a treia: (http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/b-tr-ne-ea-i-crea-ia).
Tinerii au nevoie de iubire, de o mână întinsă atunci când trebuie. Cum să am eu pretenţia, ca bărbat, să mi „se dea locul” în autobuz de către o tânără, care poate e obosită, venind de la muncă, poate fi gravidă, e în drum către medicul de familie. Rezumând, dai iubire, ai iubire!
Chiar dacă ascultăm melodii ca cea cu versurile „la mare, la soare, fetiţele sunt goale, femei adevărate, agaţă-le pe toate!”, nu mai avem aer. Fiindcă suntem puşi pe glume, „şi una e prea mult!” Iar vă supăraţi pe mine, un simplu „cetitoriu” şi „privitoriu”. Parcă în contradictoriu, o altă zicală spune că „nu poţi avea toate femeile din lume; dar asta nu înseamnă că nu trebuie să încerci!”. Vorbe, vorbe…

10.
 EG: Omul este o fiinţă haotică ce va tinde să-şi asume rolul cunoaşterii şi va claca în faţa noilor infinituri de necunoaştere pe care le va întrezări.
A fost şi Constantin Niţu printre aceştia?


CN: În nici un caz. Am lucrat doar în cercetare şi în educaţie. A trebuit să fiu mereu ancorat la nou. Nu pot cunoaşte totul, dar învăţ tot timpul. Dacă un doctorand, îndrumat de mine, nu cunoaşte în domeniul său îngust de cercetare, mai bine şi mai mult ca mine, înseamnă că am făcut umbră pământului de pomană!

11.
 EG: Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila între nebunia descoperirii şi plictiseala de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va ţine în cursă, până la sfârşit… Constantin Niţu crede că fericirea este o momeală… Sau cum ar fi descrisă cu propriile argumente…

CN: Fericirea şi-o defineşte fiecare. Te trezeşti dimineaţa, poţi fi fericit sau nu. Vezi o floare, poţi fi sensibilizat sau insensibil. Te urci în autobuz. Stai lângă o fată frumoasă. Poţi „vedea” frumuseţea sau nu. Ajungi la locul de muncă. Vezi colegii şi şeful zâmbind, îi vezi morocănoşi. Şi ziua trece. Te întorci acasă. Citeşti o poezie „bună”, vezi un film interesant, îţi citeşti mesajele de poştă electronică, primeşti o adresă către un videoclip interesant, editezi un capitol dintr-un manual. Na, că am uitat de unde am plecat. Aşa că fericirea nu este o momeală. Acest interviu mă face fericit. Întrebam o doamnă frumoasă: „trebuie să răspund „frumos”. Voi câştiga în mod precis prieteni dintre cei ce-l vor citi!”
Problema e să nu vrei imposibilul şi să fii conştient de faptul că orice infinit „mare” este format din părticele „infinitesimale”. Totul depinde de organele tale de simţ şi de creierul tău, chiar dacă neuronul de serviciu e singur şi se plictiseşte când toţi ceilalţi sunt „ocupaţi”.
  
12.
EG: Natura noastră ne spune că omul este un sistem dinamic în care o infinitate de lucruri, pe care le avem, face schimb de materie şi spirit cu o infinitate de lucruri pe care nu le avem. Atât timp cât va exista un echilibru în acest sistem, va exista şi armonie. Cum ai menţinut echilibrul între a avea şi a fi, ca să fii mereu în armonie cu tine însuţi?

CN: Am conjugat mai mult verbul a fi, decât a avea. De unde să ai? Nu îţi dă nimeni nimic pe degeaba. Averea cea mai mare a unui om este dată de sănătate, inteligenţă (şi ea perfectibilă), muncă şi relaţiile cu ceilalţi. Un sistem este format din părţi şi din relaţii. Relaţiile definesc sistemul. Iar cea mai importantă relaţie este cea cu eul tău interior. Încearcă mereu, să te depăşeşti şi succesul ţi-e asigurat. Nu ai de luptat decât cu tine însuţi.
13.


EG: Un gând pentru tinerii din Arta conversaţiei are Niţu Constantin?

CN: Cum să nu am? Să citească mult, să scrie mult, să admire orice operă de artă, considerând că opera de artă perfectă este tot ce ne înconjoară, adică natura şi omul integrat în ea, să revadă ce au scris, să comunice („comunic, deci exist, nu comunic, în eroare persist”), să nu se supere la o critică ce trebuie făcută, totuşi, cu blândeţe (ca o mângâiere pe cap). Să ştie mereu că îi iubim, că nu putem trăi fără ei.

14.
EG: Există un roman de idei transformat într-o carte despre pasiune. O carte captivantă. O poveste emoţionantă şi magistral scrisă, pentru care ai fi în stare să renunţi la ceva drag… Care este cartea preferată?

CN: Ar fi multe cărţi care trebuie citite, dar fără a renunţa la ceva drag. Aici nu văd alternativa. Mă gândesc la Quo vadis, Război şi pace, (Pe) Donul liniştit, Un pod prea îndepărtat, Fraţii Jderi, Mizerabilii, Arta conversaţiei, din care v-aţi inspirat ca denumire a grupului, şi lista ar putea continua. Oricâte poezii aş citi, i-aş reciti, totuşi, Pe: Omar Kayam, Eminescu, Baudelaire, Minulescu, Topârceanu, Serghei Esenin...

15.
EG: A citi numai opere perfecte, e o activitate de banal epicureu, de curent egoist. Frecventează Constantin Niţu numai autori mari sau se apleacă cu înţelegere şi asupra celor tineri, deschişi înnoirilor literare, acceptându-i ca o posibilă valoare, peste ani. Poţi să ne dai şi câteva exemple sau există o poezie care o ai la suflet. 
CN: Să ne amintim de Eminescu, care scria că:

„Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe…”

Ori de la trecut la viitor este obligatoriu să treci prin prezent. Dacă dau nume, cei nespecificaţi se supără. Dar pot reaminti un poet consacrat, Zinca Marius Iulian, „navigator printre cuvinte”, dar şi tineri poeţi, membri ai grupului, ca: Georgia Mihaela, Roxana, Andreea, Liliana (sirena), Antonella, Gabriela (folosesc doar prenume)… Poeţii consacraţi să mă ierte. Ei nu au nevoie de încurajare.

EG: Există o întrebare pe care o aşteptai şi nu ţi-a fost pusă. Care este?
CN: Ar fi multe. Dar spaţiul „tipografic” sau pe pagina web poate e limitat. Una ar fi: „ai scris vreo poezie, „cetitoriule”?”
Aş răspunde cu vechea melodie ce începe cu versurile „Că nu e om să nu fi scris o poezie, Măcar o dată, doar o dată-n viaţa lui…” (Kirculescu, Prima poezie)
Şi că pe Viorica, „profesoara de sport”, am cerut-o în căsătorie în versuri: (http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/alegere-6):


„Dă-mi mâna ta, gingaşa mână,
Să nu cădem când suim coasta,
Când viaţa, piedici, o să pună,
Vrei să-ţi alegi cărarea asta?”.  
Cine ghiceşte ce a ales arădeanca Viorica?
În rest, rămân veşnicul „cetitoriu” al operelor voastre. În primul rând ale celor neconsacraţi. Apoi „om mai vedea!”

Mulţumesc frumos.
Cu drag şi cu admiraţie,
Eli Gîlcescu


10 comentarii:

  1. Draga Elisabeta, hotararea ta mi se pare ca un rod al gandului primavaratic pentru poezia care leaga tot ce e frumos, natural, maret chiar! Cu drag ma voi lasa prinsa de aceasta simfonie, urcand octavele celui mai inalt sentiment de iubire, daruit din plin, poeziei!Chiar daca ma voi situa in cel mai indepartat coltisor al artei, am convingerea ca acordajul armonic va penetra prin porii simturilor iar poezia se va manifesta in interiorul meu ca si cum si-ar fi gasit propriul adapost!Iti multumesc pentru mailul tau, adresat atat de convingator subsemnatei!Tot o prietena, Rodica Lupu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gândurile tale mă înfioară. E ca un vis... Sau poate că primăvara este vinovată; o primăvară adevărată, la firul ierbii, acasă... Apreciez frumuseţea simtămintelor tale; şi prietenii Artei conversaţiei te aşteaptă... Vei intra în cea mai minunată familie a iubirii, a poeziei şi a sublimului.

      Ștergere
  2. Va multumesc pentru invitatie! Fara nicio indoiala cel care iubeste poezia nu poate fi decat prietenul meu, scuze, al nostru!De o astfel de familie aveam nevoie, sa-si reverse peste mine sipotul de frumusete, sa simt, cum frumos ai spus, “ sublimul” vietii care nu poate fi redat decat prin poezie! Rodica Lupu

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc pentru aparitia interviului. Pe langa Omar Kayam si alti poeti preferati, adaugati-l si pe Esenin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost un privilegiu...
      Îţi mulţumesc pentru acest interviu...
      Cu drag, l-am adăugat pe Serghei Esenin.
      Cu preţuire,
      Eli

      Ștergere
    2. Este un interviu emotionant si impresionant.

      Ștergere
  4. Scrisoare mamei

    Tot mai trăieşti, bătrână mamă?
    Ţie, cu supunere, mă-nchin!
    Mică-şi casa, seara de aramă,
    Lumineze-o paşnic şi senin.
    Mi se scrie că eşti tulburată,
    Că ţi-e dor de mine, ne-ncetat,
    Că adesea, baţi drumul, supărată,
    În paltonul vechi şi demodat.
    În albastre seri, şi se năzare
    Gând pustiu, ce lacrimei dă val,
    Că la crâşmă-ntr-o-ncăierare,
    Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.
    Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
    Gândul tău, ducându-l spre prăpăd.
    Nu-s beţiv chiar în aşa măsură
    Că pierind, să nu te mai revăd.
    Ca-n trecut, mi-i inima duioasă,
    Am un vis, un vis pe care-l storc;
    Să mă smulg din dorul ce m-apasă
    Şi la noi, acasă să mă-ntorc.
    Eu voi reveni, pe când răsfaţă
    Pomii-n floare, satul meu tăcut;
    Dar să nu mă scoli de dimineaţă,
    Cum opt ani în urma, ai făcut.
    Nu trezi deşertăciunea crudă,
    Nici regretul că mă risipesc,
    Prea devreme, pierdere şi trudă,
    Mi-a fost dat, trăind, să pătimesc.
    Să mă rog, tu nu-mi mai da poveţe!
    Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
    Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe,
    Numai tu dai vieţii mele, rost.
    Fie-ţi deci, neliniştea uitată,
    Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
    Nu mai bate drumul, supărată,
    În paltonul vechi şi demodat...
    Serghei Esenin

    RăspundețiȘtergere
  5. Raspund la duel cu un poet roman de exceptie, tot despre inegalabila fiinta pe care o cantam si o respectam.

    Virgil Carianopol

    Pentru mama

    Tare necăjită ai fost mamă,
    Iarna, vara, orice timp trecând,
    Cât era de frig sau de căldură
    Tot desculţă te-am văzut umblând.

    N-ai purtat o haină mai ca lumea,
    O scurteică veche doar aveai,
    Dar şi pe aceea totdeauna
    Doar la sărbători o îmbrăcai.

    Ochii tăi ardeau ca două stele.
    Le mai văd luminile şi azi.
    Boabe mari de lacrime, ca jarul,
    Le striveai cu mâna pe obraz.

    Tot aşa ai fost de când ţin minte,
    Pe picioare-ai mers la drum mereu.
    Nici în car nu te suiai, de teamă
    Boilor să nu le fie greu.

    Ce păcat că n-ai trăit, măicuţă,
    C-ai plecat fără de timp în lut.
    Ce pantofi ţi-aş fi adus acuma
    Şi ce haină azi ai fi avut! …

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt normal! Stii ce bine e sa fiu normal? Ca daca mai puneai 2 epitete, cred ca pateam ca Ceasca (cred ca stii cine e), mi-o luam in cap! Sunt egalul tuturor. Am si destule hibe. Dar pe astea mi le stie Viorica. Nu pun mereu lucrurile la locul lor (dezordine ordonata), nu ii repar calculatorul imediat, ii folosesc uneori laptopul ei la ore, ca e mai performant, ii folosesc tableta, uit un bec aprins undeva, mai intorc capul spre stanga sau spre dreapta (nu spun la ce ma uit, imi place frumosul), refuz sa merg la medicul de familie cand ma cheama, trisez la bridge, fac bancuri nesarate cand nu trebuie si daca vrei iri mai spun. Zice ca se supara daca o mai dau la bibliografie! Constantin Niţu

    RăspundețiȘtergere
  7. NIŢU CONSTANTIN - EXEMPLU DE VERTICALITATE, PROFESIONALISM, DEDICAT, ADULAT DE STUDENTI, ROMANTIC, EXUBERANT, ACERB, TENACE, IUBITOR DE FRUMOS, MULTI CULTURAL... mai presus de toate – OM sensibil, cu bun simt… şi mai are o calitate nouă - PESCĂRUŞ... Liliana Hănţulescu - Sirena

    RăspundețiȘtergere