CONSTANTIN CRISTESCU - PUBLICAŢII şi CITATE

Constantin Cristescu – despre rolul său pe scena poetică
Nu ştiu dacă a fost un drum sau doar o scenă în care am încercat să-mi joc rolul. Toate încercările începeau să doară, în timp. Reveneam, mereu, asupra lor, cu spaimă, dar şi cu bucurie. Erau fragmente din rolul meu, din viaţa mea. Le redescopeream zâmbind, plângând. Erau sentimente şi trăiri, peste care timpul refuză să-şi aştearnă uitarea.
Apoi, a apărut profesorul Ciobanu, care încerca să-mi aşeze, cu catalogul, amarnic de greu, virguliţe pe frunte. Acum, simt că-i sunt dator cu respect.

REVISTA IZVOARE - EDITATĂ ÎN 1974

Constantin Cristescu – despre debutul poetic
Debutul, dacă ar fi să-l numim aşa, a fost prin 2005, când a apărut primul volum „Rătăcitor prin pustiul de oameni”. Mi-aş fi dorit să se întâmple mai timpuriu, însă teama de cuvinte era încă mare. Încercările au început să devină tot mai dese, pe măsură ce călcam, tot mai des, pragul bibliotecii. Primele scrieri, de prin 1974, încep să apară, timid, prin vechile „brigăzi artistice” de prin liceu. Tot în acel timp, reuşesc o colaborare frumoasă cu revista „Izvoare” din C-lung Moldovenesc. Ca membru în cenaclul „Litera Castalia”, am încercat, mereu, să fiu un actor care râde, plânge, simte; dulcegării ale unei maturizări refuzate, cum îmi place să le spun acum. Poezioare, articole mai apar prin publicaţiile vremii; Mioriţa, Bucovina literară, Zori Noi, Clopotul, Flacăra, Izvoare.

Munca a creat OMUL; 

din fericire iarba a rămas tot verde... 

Constantin Cristescu

Constantin Cristescu – despre modelul său poetic
Cred că, primul loc îl reprezintă tata, Dumnnezeu să-l odihnească.

Un fel de Cănuţă, om sucit sau Gică contra… mereu, săţios, mereu citind, gândind cu voce tare. El a fost primul care mi-a spus; ”Bă, fecior, cine are ceva de spus, şi ştie, şi nu spune celorlalţi, nu prea e nimic în societate”.

REVISTA ATITUDINEA - EDITATĂ ÎN ANUL 1990

Constantin Cristescu – despre revista Atitudinea

Alături de alţi tineri inimoşi, reuşim să înfiinţăm un săptămânal de opinii independente, numit Atitudinea, chiar la începutul anilor ‘90. Încercările devin o necesitate,o  necesitate de strigăt ce se voia auzit, înţeles. Frica de cuvinte rămâne ascunsă în universul meu interior, însă.

Dumnezeu îţi dă să dai... Eu cred că 

am dat, dar nu sunt încă sigur... 

Constantin Cristescu

FOAIE DE SATIRĂ ŞI UMOR - CONSTANTIN CRISTESCU

"Când am ceva de transmis şi consider că se poate citi şi simţi, când cititorul se poate lăsa dus în valsul cuvintelor, spre interiorul lui, visele lui, trăirile lui."
Constantin Cristescu  - Interviul - FILE DE POVESTE

Nu noi am descoperit moartea; 

ea ne descoperă pe noi, în fiecare zi, până 

rămânem... goi... 

Constantin Cristescu

 

    Când cortina cade,

 comentariile sunt de prisos... 

Constantin Cristescu

Constantin Cristescu are un fel al său, sincer şi jucăuş… Da. Îi plac cuvintele şi le aşază cu rost, ca apoi, să le elibereze către noi… Vom fi norocoşi, de această dată, să deschidem o carte interesantă, captivantă şi greu ne va fi să ne desprindem de ea, până nu-i vom epuiza toate răspunsurile şi, mai ales, până nu vom simţi că l-am priceput ca om, ca artist, ca prieten… Eli Gîlcescu

 

Nu există sentiment necontrolat, 

ci sentiment neînţeles, 

netrăit... 

Constantin Cristescu

Fiecare 

lacrimă 

e  o  treaptă... 

Constantin Cristescu

Când iubeşti, 

orice pericol e ineficient... 

 Constantin Cristescu

Femeia este cel mai frumos defect al naturii... Constantin Cristescu

                                               

Trece viaţa, ca un fum,
Prefăcând destinu-n scrum;
Mă împrăştii şi m-adun
Peste amintiri de drum.

Voi lăsa în urmă-acum,
Un tango, de rămas bun,
Printre note calde, spun:
Trece viaţa, ca un fum.

Prefăcând destinu-n scrum,
Voi păşi, mereu, nebun,
Peste astrele albastre,
Când lucesc clipele noastre;
Trece viaţa, ca un fum.

  

                                      Constantin Cristescu

Prin FILE DE POVESTE, ce lin curg, iar EL, umil şi slujitor, în roba de cuvânt, ne poartă peste „verdele zăvoi”, lăsându-ne, în zboru-i liber şi graţios, lecţiile despre iubire, purtate pe aripi de cuvinte; mângâiaţi vom fi, din când în când, de frumuseţea gândurilor, de căldura inimii, de bucuria vieţii, de rodul iubirii, de zămislirea versurilor… Măgulit de starea noastră, ne va mulţumi, într-un fel al său, discret, tot poetic, slobozind adâncurile unui dor, cântându-ne refrenul lunii…

Eli Gîlcescu

Oricum trece;

doar urma rămâne

şi nebunia

patimii ei,

până când

amintirea

aşază-o lacrimă

peste lespedea

trecutului…

Eli Gîlcescu