sâmbătă, 23 iunie 2012

CONSTANTIN NIŢU - La masa tăcerii



Constantin Niţu
Ce asemănări şi deosebiri sunt între Rânca şi Hobiţa?

Întrebările au venit… Îţi voi răspunde la toate... Dar întrebarea cu diferenţa şi asemănarea dintre Rânca şi Hobiţa mi se pare genială… O voi „exploata”… Merită… Numai tu erai în stare de a mi-o aşeza, exact, acolo, unde îmi e mai bine şi în ce mă reprezintă… Primul răspuns, nedetaliat, e ca diferenţa dintre „a avea şi a fi”
Ambele se conjugă şi ambele ne „subjugă”… Este părerea mea şi mi-o asum... Hobiţa - într-o orbie spirituală, singuratică şi uitată, pierdută printre urmele palide ale dorului de înălţare, de sărut şi de tăceri – Rânca scăldată în arginţii strălucitori şi îmbuibaţi ai celor care nu vor ajunge vreodată la ultima limită a răbdării, care se vor tot mai sus, înălţaţi material, să ocupe un loc, dar numai vedere să aibă, peste cei care plouă cu părere de rău, cu multă durere, încât nu mai pot să vorbească, nici capul să-l ţină sus… Hobiţa - iubire pentru iubire... şi din iubire, a scos tăcerea şi-n orgă de lumini, a înveşmântat-o, i-a dat formă şi a învăţat-o să trăiască, acasă. Rânca – aşezare pitorească, imagini ispititoare, de valoarea unui smarald imens, preschimbat în bănuţi zornăitori…

 
 Constantin Niţu
 Cum se înţeleg doljenii cu gorjenii în arte?
Greu de răspuns… Poate că gorjenii între ei… Şi o fac foarte bine… Sau eu cu ei – şi mai bine… Am o legătură nevăzută, neştiută de ei… Le vizitez expoziţiile. Ultima, a lui Grigore Haidău – o expoziţie de caricatură, în cinstea zilelor oraşului Târgu-Jiu.

Constantin Niţu
Care este secretul pe care îl păstrezi? Ni-l poţi destăinui?

Sunt surprinsă… Mă văd în faţa sfintei spovedanii… Există în viaţa mea locuri tainice, sacre, o biserică numai a mea, virgină, unde îmi păstrez cele mai scumpe daruri ale vieţii mele, sufletul şi inima…
 
 

 
 
Cu ele cutreier lumea. Ele mă ajută să supravieţuiesc şi să fiu în compania prietenilor. Bogăţia mea sunt prietenii… Şi sunt mulţi pentru că eu sunt un prieten statornic… Dar faţă de suflet şi faţă de inimă, eu nu am avut niciun secret. Nu le-am trădat vreodată încrederea, dar nici ele. Ar însemna, acum, să le trădez secretul, când ele nu au vrut vreodată să se dezvăluie decât în faţa mea… Aşa că nu vă puteţi aştepta să le divulg. Ele răspund numai la anumite şoapte ale mele, numai la anumite chemări, numai atunci când simt că simt… Şi recunosc, le chem foarte rar… Cine ştie, neputând să mai îndure singurătatea, neascultând nici şoptirea, s-ar putea rătăci, coborând, urcând spre alte zări… Uneori, le simt ecoul rece şi le sărut, ca să le readuc lângă mine… Dar pentru cât timp…

    Constantin Niţu
 
   
Ce reprezintă pentru tine statuile lui Brâncuşi din parcul de la Târgu-Jiu?

Au început să fie tot mai aproape de sufletul meu, şi mi-a venit aşa, poate că în urma unui vis ce mă ducea prin locurile lui sau poate că m-a izbit legătura dintre el şi urmaşii lui, o comunicare cu pământul şi cerul spre reînviere şi înălţare -  
Brâncuşi - cel care ne-a lăsat operele lui de artă modernă, cea mai de preţ moştenire pentru eternitate. Operele lui sunt şi azi o mărturie a unui trecut glorios de cultură şi poate că omagiul adus de acesta eroilor neamului şi concretizat atât de frumos de Maestru, ar avea din punctul meu de vedere o altă dimensiune şi o altă interpretare. Masa tăcerii, Poarta sărutului şi nu întâmplător, pe aceeaşi linie încadrată, Biserica Sfinţii Apostoli, şi în cele din urmă, în partea cea mai de răsărit, Coloana fără sfârşit. Îmi sugerează aceste opere un început de drum, într-un decor pitoresc, unde Jiul îşi unduie valurile, iar în peisajul străjuit de pomii în floare, se află o masă tainică, care aşteaptă sufletele în plină vrajă şi poezie să facă popas, să pună întrebări, să pornească apoi de mână pe aleea care dă într-o altă parte a lumii şi iubirii, cu bucuria vieţii în doi, primul sărut... Grăbiţi le sunt paşii spre a pecetlui acest foc al iubirii, când se îndreaptă cu mare alai spre Biserica Sfinţii Apostoli, simbolul purităţii şi credinţei puse în inelare, şi cu sufletele pline de viaţă, paşii îi mână spre Coloana infinitului, simbol al speranţei şi al drumului spre veşnicie şi eternitate. Este drumul tinereţii spre un nou răsărit, care se lasă dezmierdat şi căutat de tineri, drum parcurs sub semnul cosmic al celor patru elemente importante ale existenţei: pământ, apă, foc, aer. Este drumul spre dimineţile cu răsărit de soare, pe care îl aşteptam în anii tinereţii, ca mai apoi, acelaşi drum să-l facem invers, spre un dulce şi liniştit apus.

Constantin Niţu
 Care e cel mai cunoscut banc cu olteni?

Trebuie să întreb un oltean. Nici eu  nu ştiu. Îl ştiu cel cu Arta conversaţiei… Celor fericiţi...
- Medicul meu a insistat să trec pe la dumneavoastră, spuse pacientul către psihiatru. Dumnezeu ştie de ce, deoarece eu am o căsnicie fericită, o slujbă sigură, mulţi prieteni, sunt iubitor de arte, membru în „ARTA CONVERSAŢIEI”, n-am griji...
- Aha, spuse psihiatrul, luându-şi carnetul de notiţe. Şi de când zici că ai senzaţia asta...
- De patru luni…
 
 (Niţu Constantin)
 
Prieten drag,
Şi dacă acum, la sfârşit de drum, poate, că la începutul altui proiect, mi-ai pune o ultimă întrebare şi mi-ai cere să aleg între zbaterile febrile, pline de nelinişti şi nădejdi, în care sufletul îşi descarcă rodul mângâietoarelor aduceri aminte, Arta conversaţiei şi o viaţă tihnită şi îmbelşugată, aş răspunde: între Arta conversaţiei şi comorile lumii, aş alege Arta conversaţiei. Numai aici, alături de prieteni, poezie, flori, suflete... Doar aici!
Îţi mulţumesc.
Eli Gîlcescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu