duminică, 16 septembrie 2012

CU FIECARE LACRIMĂ – UN PAS




Cu fiecare lacrimă – un pas


Drag prieten,
    Am reluat seria interviurilor cu voi, câştigătorii primului concurs de poezie patriotică, Suflet românesc, organizat de Arta conversaţiei şi desfăşurat în 12 august – Poiana lui Mihai, Gorj
    


    Am ascultat versurile tale, izvorâte din adâncul sufletului unui român sincer, ţi-am privit mâna sprijinind şi ţintuind în piept cuvântul român, luminându-ţi chipul, şi parcă cerurile s-au oglindit în lumina ochilor tăi...

    Iar cuvântul tău, adus de la mormântul lui Ştefan cel Mare, purtând candela aprinsă şi înălţând cuvântul sfânt, biruind şi el, prin credinţă şi smerenie. Tu i-ai dăruit putere, să străbată până departe, insuflând românilor, de peste tot, dragoste de ţară şi neam. 

     Poţi spune că ai reuşit, în felul tău, să-i convingi pe români să nu abandoneze poezia patriotică?
    CC: Poezia patriotică este însăşi bucuria de a trăi şi memora filele de istorie, încărcate de evenimentele la care au fost martori şi pe care le-au înfăptuit înaintaşii noştri. Această poezie este şi rămâne poezia de suflet în istoria literaturii, ca o piatră de temelie. A nu scrie poezie partiotică, atunci când ai o istorie superbă, nu cred că este posibil. Este doar un umil omagiu adus înaintaşilor noştri, un omagiu pe temelia căreia se construieşte mereu, mereu altă generaţie datoare a şti,intelege si cunoaste istoria din care descind,din care santem plasmuiti. Fără istorie, arta şi cultura, o naţie nu există. Deci este nevoie, mereu, de poezie patriotică.
     

Adăugaţi o legendă
    „România va fi mântuită când pe toţi ne va sfâşia, când ne vom sfâşia cu toţii pentru ea.” Emil Cioran – Schimbarea la faţă a României
     Ce crede Constantin Cristescu despre doctrina mântuirii şi utilitatea jertfei ei?
    
CC: Păcatul mare este că suntem învăţaţi să ne sfâşiem între noi. Adevărata mântuire există în noi, în fiecare. Trebuie doar să învăţăm a deschide ochii, în a privi în jur şi înţelege ceea ce se întâmplă. În a accepta sau nu. Când vom fi în stare să înţelegem că unitatea „în cuget şi simţiri”e necesară, vom fi o adevărată forţă, ca naţiune.
    ”O căruţă de ţărani a ţinut în şah imperii” P. Ţuţea
    Da, ăştia am fost. O ţărişoară mică la porţile Europei, dar dârză şi unită. Nu cred că nu ar trebui să ne fie recunoscătoare această Europă care dansa menuet, în timp ce străbunii noştri înroşeau hotarele ei cu sânge. Schimbarea la faţă este începută, şi de noi depinde ceea ce dorim să lăsăm urmaşilor noştri.

    A fost un concurs de poezie patriotică, pe meleagurile gorjeneşti, în Poiana Lui Mihai. A venit un premiu, au fost emoţii?
    
CC: Nu ştiu dacă cineva care a participat la eveniment ar spune că nu au fost emoţii. Au fost şi au fost mari. Eram eu, un umil nepot al lui Ştefan lângă umbra lui Mihai. Eram eu, acel haiduc din codrii Bucovinei, în codrii de la Schela.     Apoi a fost premiul. Picioarele se muiau, vocea tremura, lacrimile dansau în colţul ochilor. Cum să nu trăieşti şi să simţi aşa ceva. Pielea, pe tot corpul, devenise de găină şi cuvintele tremurau în eter. Şi acum, simt o bucăţică din inimă rămasă acolo, sus în munţi, sub norii gri ai istoriei. Este nevoie de astfel de evenimente să mai trezească lumea la viaţă, din starea latentă în care se află. 


    Te leagă ceva anume de aceste ţinuturi?
    
CC: Aş spune că simt o legătură de suflet. Am udat aceste ţinuturi cu lacrima pură. Am simţit în suflet că trebuie să dăruiesc ceea ce pot. Însă am primit, în inimă, căldura acelor organizatori şi participanţi, ca pe un buchet de flori de colţ zămislite în piscuri ascunse de ceţi. Nu voi da nume, însă acei oameni superbi şi-au găsit loc în inima şi sufletul meu călător.

    Eram departe, undeva în afara timpului, acolo unde nici murmur, nici zgomot nu se aud, doar simţirea din noi şi bucurie... A fost divin... Doar numele voastre s-au ridicat din trecut, alunecând în prezent, în văzduhul stârnit de iubire, luminos şi pur... Ai fost şi tu, ai vibrat, ai simţit, ai rostit... Ce vers te încearcă, acum, şi trebuie să-l rostim şi noi?

Constantin Cristescu:
Am scris pe nori, ca pe răboj,
Cuvântul cald, la Schela-n Gorj:
„Tu, călătorule, mereu, să dai
O lacrimă Poienii lui Mihai...”

    E ca un îndemn pentru mine, pentru cei care vor păşi pe acele meleaguri. Am lăsat lacrima mea mică în acea poiană.

    Am încercat, într-o lume nedrept organizată, să readucem sublimul pe cele mai înalte culmi ale glasului, ştergând sudoarea cuvintelor cu lacrima bucuriei, a preţuirii, a iubirii de ţară, neam. Crezi că am reuşit, Constantin Cristescu?
    
CC: Un sincer DA. Un buchet de oameni superbi nu puteau să nu reuşească. Eveniment de o înaltă ţinută, încărcat de trăiri pe care, cu voie sau fără voie, trebuia să le simţi. Le-am simţit pe propria piele şi rămân ca o pecete dulce în raftul cu amintiri. Am părăsit acele meleaguri, lăsând lacrima sub Poarta Sărutului, la umbra cuvintelor nerostite la Masa tăcerii şi-am găsit Infinitul în sufletele voastre. DA. A fost înălţător şi sublim.





      Arta conversaţiei se poate mândri cu o antologie - Poezia iubirii, ca o rază fierbinte care a învolburat văzduhul, spre a dezlega porţile iubirii, într-un început de primăvară.. Pe firul ei, am împletit gânduri şi pasiuni... Au fost mlădiţe firave, dar au prins puteri şi speranţe... Vei dori să participi la un al doilea volum (într-un moment special al Artei conversaţiei – 1 an de trăire şi iubire)?
    
CC Sant bucuros să particip, mereu, la astfel de evenimente. Un al doilea volum nu va face nimic altceva decât să întărească puterea primului. Ce este născut cu inimă şi suflet trăieşte, la fel. Oare câţi oameni şi-ar dori să poată înfăptui aşa ceva? Mulţi doritori, puţini cei aleşi. Am deschis calea spre promovarea acestei stări de iubire,  pe meleaguri eminesciene. Îmi doresc să reuşesc acest lucru, din suflet, cu artă şi pentru artă.

Nu există sentiment necontrolat,
ci sentiment neînţeles,
netrăit... CC
Iar tu trăieşti intens, păşeşti,
mereu, nebun,
peste astrele albastre,
când lucesc clipele noastre;
trece viaţa, ca un fum.”






TRIPTIC (ţăran, drapel, erou)

Veniţi, vă rog, să ne întoarcem peste timp,
O clipă să fim zei, precum cei din Olimp,
La palma lui crăpată de muncă, să privim,
Noi l-am uitat cu toţii şi nici nu-l pomenim.

Cu braţele trudite, pe corn de plug amar,
Din piept, îşi construise o armă, la hotar,
Îi coborau din munţi izvoare, peste pleoape,
Nepoţii lui cărunţi veneau să se adape.

Din ale lumii colţuri, duşmanii îl priveau,
La colţul lui de lume, aproape toţi râvneau,
Dar apriga-i privirea şi tare pieptul său,
Cătându-şi nemurirea, cădeau, de braţul greu.


Pe cer, aleargă norii ce mai trezesc istorii,
Tu, mândru, ne-ai lăsat nenumărate glorii,
Ţi-i umbra adâncită, sub crucea de salcâm,
Din lumea ta cea rece, doar amintiri rămân.

Ţăran uitat de lume, mereu, provoci fiori,
Trecând pe sub fereatră, cu-aroma ta de flori,
Trecut-ai prin războie, cum ai ştiut mai bine,
Dar te evita toţi, simt că le-aduci ruşine.

Mi-ai dăruit un steag, ce încă poate plânge,
Cu lacrima de nor, în picuri roşu sânge,
Albastrul infinit, cu margini de pustiu,
Şi galbenul ce-şi coace lumina lui, în grâu.

Ai părăsit lumina, tăcut, în ceasul sorţii,
Ţi-ai împlinit menirea, lăsându-ne nepoţii, 
Mă mai priveşti tu, rece, pe soclul tău 
divin,
Erou Necunoscut, eu, ţie, mă închin…
Constantin Cristescu












„Când o picătură de istorie este în inima ta, în sângele tău, când simţi adevărat, ca un român, nu este o ruşine să dăruieşti o lacrimă. Însă, pot spune că, este prea mică pentru o istorie atât de mare.”


Constantin Cristescu



Î
Eli Gîlcescu

26 de comentarii:

  1. Din vârfuri de stâncă, sub poale de nor,
    Se-aruncă-n cascadă un vis de izvor,
    Să-şi stingă durerea în focul genunii
    Şi-mi lasă în suflet păcatele lumii...

    Constantin Cristescu – Izvor de cuvânt

    RăspundețiȘtergere
  2. Picuri de lumină

    Mai cad, în noapte, picuri de lumină
    Şi universul e atâta de tăcut,
    Tu lasă-ţi, lună, raza ce se-nchină,
    Plângând tăceri pe frunzele de nuc.

    Tu curgi prin universul fără vină,
    În ochii mei, stă visul nenăscut,
    Tu treci, în noapte, lăcrimând senină,
    Şi simfonii îţi cânţi prin frunzele de nuc.

    În pieptul meu, mai simt că este vie
    Iubirea mea, cătându-şi altfel de-nceput,
    Te-oi aştepta, mereu, la masa mea pustie,
    Lumini să-ţi plângi prin frunzele de nuc.

    Mai cad, în noapte, picuri de lumină,
    Prin stele, curge încă universul mut,
    Te-oi aştepta, mereu, să te cobori, senină,
    Să te sărut, umil, sub frunzele de nuc.

    Constantin Cristescu
    Târgu-Jiu
    10-12 august 2012

    RăspundețiȘtergere
  3. TE-AI DUS POET

    Zambesc tacut luminile in noapte,
    Iar umbrele se-ntind pe reci alei,
    Pe ariapa de vise zboara soapte,
    Ce vor o mangaiere-n ochii ei.

    Cocorii isi mai legana prin zbor,
    Carari de noapte spre-alta lume,
    Ramai prin noapte singur trecator,
    Tu umbra n-ai si nici-un nume..

    Pasesti prin pomi,prin umbra lor,
    Calci frunze poleite de cuvant,
    Te stingi incet,sub adieri de nor,
    Ratacitor in lume esti flamand.

    De sanii diminetii esti flamand,
    In miezul zilei foamea ti-a rapus,
    O clipa moarta dintr-un gand,
    Punand sarut pe coapsa de apus.

    Zambesti flamand in albe nopti,
    Precum as vrea sa te mai stiu,
    La toamna cea cu sanii copti,
    Traiesti,mai simti,inca esti viu.

    Zambesti tacut din nori de ploi,
    Copil stingher si far”de minte,
    Te-ai dus si ne-ai lasat pe noi,
    In simfonii sub clopot de cuvinte…….

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu exista sentiment necontrolat/ci sentiment neinteles, netrait,,... Din acest punct de vedere, dragul meu moldovean, tu esti un sentimental incurabil!
    iOANA bURGHEL

    RăspundețiȘtergere
  5. Rog poetul Constantin Cristescu sa ne destainuie ce-si propune pentru viitor in viata si pe taramul poeziei...
    Carmen Popescu

    RăspundețiȘtergere
  6. draga mea Carmen Popescu,imi doresc sa termin romanul la care lucrez de un an si jumatate....e pe primul loc...
    C Cristescu

    RăspundețiȘtergere
  7. ai o masca foarte buna si puternica, sa ai grija de ea CC sa nu-ti vada fata lacrimei tale interioare... trecatorii vietii...
    Marius Iulian Zinca

    RăspundețiȘtergere
  8. Talentul tau m-a fascinat dupa prima poezie citita.
    Carmen Popescu

    RăspundețiȘtergere
  9. Voi aripi mi-ati facut din sufletele voastre
    si vant mi-ati dat sa zbor in zarile albastre,
    ma-nchin doar voua ,blande adieri de vant,
    ma-nchin la prietenii din arta,din cuvant.....

    RăspundețiȘtergere
  10. Constantin! Poetul care valsează printre cuvinte care ating sufletele cu notele din poezia lui...Cu cine ai începe valsul dragă Constantine,dacă ai fi acum în sala oglinzilor de cuvinte?
    Ecaterina Şerban

    RăspundețiȘtergere
  11. Sarut mana Caty......valsul ,eternul vals se cuvine inimii,Eu-lui interior in care zace iubirea sincera....acolo poti cauta si alege adevaratul partener.... CC

    RăspundețiȘtergere
  12. Perfect adevărat! Ești un suflet care se simte ”stingher” cred că așa se simt toți poeții adevărați, nu prea se poate plia visul pe o realitate în care trăește nu-i așa? Dar ce bine că ai harul acesta lăsat de Dumneze, Constantin! Ești un suflet minunat,care merită multe daruri de suflet, măcar cât dăruiești tu zilnic, necondiționat!
    Ecaterina Şerban

    RăspundețiȘtergere
  13. sentimentul se arata dupa fiecare litera.....cuvant pe care il scrii...Faci traire.
    Geo Popa

    RăspundețiȘtergere
  14. Cum aluneca degetele pianstului Yiruma pe clape, asa aluneca, cuvintele in versurile d-lui Cristescu.
    Carmen Popescu

    RăspundețiȘtergere
  15. Departe de lumea dezlănţuită, ai lua cu tine cartea...
    Eli Gîlcescu

    RăspundețiȘtergere
  16. lumea din jur o impaci doar atunci cand reusesti sa te impaci pe tine....mereu vor fi carcotasi....e realitatea cruda in care traim....eu inca nu sant multumit de mine ,deci e mai greu CC

    RăspundețiȘtergere
  17. in care ipostaza te simti ... TU?, cand esti tu si lumea ta... din juru-ti, cand esti tu cu lumea ta interioara?, diferentele intre ... masca-ti de om ce o vad toti si "masca" ta de un romantic incurabil ce se aserne... la umbra unui nuc, iar in curand la teiul lui Eminescu? Marius Zinca

    RăspundețiȘtergere
  18. Nu există oglindă care să reflecte mai bine imaginea omului decât cuvântul”. J.L.Vivies...Cuvintele bine rânduite în poemele tale sunt vii, au conștiință și transmit! Acest lucur îl face cu adevărat iubirea...iubirea de frumos, iubirea - mlădiță din trunchiul lui ”A FI”...doar iubirea... Serban E

    RăspundețiȘtergere
  19. Constantine, pentru ca ma faci sa ...vibrez in fiecare zi, imi smulgi un mic zambet si...uneori ma imbarbatezi cu versurile-ti sensibile...ITI MULTUMESC!!!!!
    Catalina Munteanu

    RăspundețiȘtergere
  20. Vă putem pipăi sufletul cald pe sub cuvinte, domnule Constantin...Sunteți un om minunat, un om care ne poartă pe aripile cuvintelor sale pline de har...Toată stima și admirația mea!
    Camelia Armati

    RăspundețiȘtergere
  21. unde-ti situezi necunoscutul,CC ?....
    Geo Popa

    RăspundețiȘtergere
  22. HAI SPUNE-MI

    Hai spune-mi iubito ca-ti place cum plang,
    Pasind peste noapte, prin roua din crang
    Sa-mi canti tu prin astre etern simfonia
    Tacut sa te-ascult si sa-mi scot palaria.

    Alearga la mine cu calcand doar pe stele,
    Sa-mi aduci curcubee,sa ne facem inele,
    Sub umbra de luna,hai sa fim numai noi,
    Prin boare de vant, prin picuri de ploi.

    Hai spune-mi iubito ca-ti place cum plang,
    Cand umbra iti cade pe piept si o strang,
    Cu trudnice palme ce-si plang inc-un dor,
    Tu tacuta te-ascunzi sub stanci cu izvor.

    Alearga prin ceata pasind peste norii,
    Ce-si lacrima ploaia,nascand iar fiorii
    Iubirii din noapte prin cuvintele zise ,
    Deschide-mi tu poarta catre vise ucise.

    Hai spune-mi iubito ca-ti place cum plang,
    Pustiul din mine prin tacerea de crang,
    Te-astept sa alergi si in noapte sa-mi vii,
    Sa-ti mangaii iar sanii de iubire pustii.
    Constantin Cristescu

    RăspundețiȘtergere
  23. Ca sa fii un bun constructor, ai nevoie imaginatie...ce se transforma in arhitectura mai apoi, de unelte performante, de materiale de buna calitate si mai ales de lianti, fara...totul se naruie. Tu le detii pe toate acestea si, mai mult de atat...(crede-ma sunt constructor de profesie);)
    Catalina Munteanu

    RăspundețiȘtergere
  24. un semn sa-mi dai ,sa-mi spui de ma iubesti
    mai ratacesc,lumesc in albele calesti,
    ce zburda pe alee cu tropotul cuminte,
    nu te feri de ele,am inhamat cuvinte... CC

    RăspundețiȘtergere
  25. Am fost împreună. Am parcurs un traseu mirific, ne-am apropiat gândurile, ne-am contopit sufleteşte, ne-am întrepătruns, am trăit intens, prin bătăile inimii noastre, din freamătul simţirii noastre. Am fost bucurie, mângâiere, linişte pentru invitatul meu, Constantin Cristescu.
    Am fost împreună, puternici, susţinându-i amintirile…
    Am fost împreună cu gândul cel bun, pe drumul cunoscut, ce duce spre Poezia iubirii.
    Am fost împreună.
    Vă mulţumesc.
    Eli G]lcescu

    RăspundețiȘtergere
  26. Omul – mereu lacom de iubire, de frumos, de prieteni...
    Ce măreţie cuprinde cuvântul şi el, omul se întreabă cum să-l hrănească, ca la inima noastră să ajungă... Şi tot el, omul îl îndulceşte şi vibrează când altul vibrează şi e viu...
    Doar el, omul Constantin.
    Un suflet vibrând; doar a ştiut unde şi când să atingă nemărginirea, fiind stăpân peste singura supravieţuitoare dintre virtuţile omului – iubirea. Iar El a înălţat-o, cu graţie şi simplitate, până dincolo de cer... Acolo, aici, împreună, am renăscut...
    Mulţumesc, Constantin Cristescu.
    Eli Gîlcescu

    RăspundețiȘtergere