duminică, 23 septembrie 2012

CU LACRIMI, SFINŢIND URMELE PAŞILOR MAMEI



Nu sunt pe alte plaiuri, păduri atât de verzi,
În orice colţ al lumii, ai încerca să vezi;
Şi nici albastrul apei, nu l-am găsit mai clar,
Oriunde am fost în lume, dincolo de hotar.

De-aceea, ţară, vreau, să-ţi fiu apărător,
Cu drag, să-ţi flutur steagul tricolor,
Copiii mei, nepoţii şi toţi urmaşii lor,
Să fie oameni liberi şi demni de-acest popor!

PATRIEI – poezie premiată la concursul de poezie patriotică, Suflet românesc, organizat de Arta conversaţiei şi desfăşurat în 12 august – Poiana Lui Mihai, Gorj 



EG: Am recâştigat gustul devenirii, am învins prin poezie şi iubire. Printre patrioţi, cel ce a făcut din poezie o rugăciune, este şi va rămâne, mereu, poetul Victor Burde. Poţi spune că ai reuşit, în felul tău, să-i convingi pe români să nu abandoneze poezia patriotică?
     VB: Trăim, iată, o perioadă în care aşa cum se cunoaşte, poezia patriotică a alunecat încet-încet într-un con de umbră, rar, mai putând aprinde lumina de dragoste  faţă de ţară şi neam în sufletele românilor. Mulţi dintrte poeţi se „jenează” să mai scrie acest gen de poezie, cauzele fiind cunoscute.
     După apusul „Epocii de aur”, în care poezia patriotică era aproape obligatorie, în cuprinsul unei cărţi de versuri, s-a ajuns la un fel de saturaţie atât a autorilor - prinşi într-un fel de teamă generală, că ar putea fi confundaţi cu „poeţii de curte”-  cât mai ales din partea cititorilor care eliberaţi de „obligativitatea” citirii acesteia, preferă alte genuri de poezie.
     Vă felicit din toată inima, pe voi, cei care administraţi reţeaua „Arta conversaţiei”, că aţi avut curajul şi puterea de a relansa, prin Concursul de poezie patriotică „Suflet Românesc” inţiat, organizat şi finalizat atât de frumos, acest gen de poezie ce trebuie să-şi regăsească locul binemeritat.
    Personal consider că fiecare locuitor al acestor frumoase meleaguri româneşti îşi iubeşte ţara şi limba; unii scriu, alţii cântă despre aceste locuri mirifice şi chiar faptul că vorbim în această dulce limbă românescă, este un act de patriotism.
     Revenind la întrebarea ta, poezia patriotică îmi este foarte dragă. Nu poţi rămâne indiferent la ceea ce s-a petrecut şi se petrece pe glia ta străbună, unde ne-a fost dat să ne naştem şi să vieţuim.
     Dacă voi, cei care aţi jurizat poeziile trimise la concurs, aţi considerat că poeziile mele merită să fie premiate, este o dovadă că am şi eu o mică contribuţie în relansarea poeziei patriotice.
     Poezii ca Priceasnă pentru Apuseni, Patriei şi Clopotele Alba- Iuliei  vorbesc, de la sine, despre ceea ce simt în sufletul meu, pentru aceste meleaguri. Mai mult, am scris în versuri o frumoasă legendă românescă ce a apărut sub formă de carte, intitulată Legenda stâncii Panaghia – fata care s-a îndrăgostit de Soare (după o legendă rămasă de la Calistrat Hogaş), legendă ce se referă la Stânca Panaghia, din Masivul Ceahlău. Cartea  se adresează, în special, copiilor din clasele elementare, înţelegând prin aceasta să contribui, în măsura posibilităţilor mele, la formarea celor mici a dragostei faţă limba şi frumuseţile ţării în care s-au născut şi cresc.
EG: A fost un concurs de poezie patriotică, pe meleagurile gorjeneşti, în Poiana lui Mihai. A venit un premiu, au fost emoţii?
     VB: Vă mărturisesc că am fost deosebit de emoţionat şi, în acelaşi timp, surprins să aflu că mă număr printre câştigătorii acestui concurs.
     Deşi am mai obţinut alte premii naţionale şi internaţionale pentru poezia care o scriu, acesta a fost un premiu cu totul special, fiind primul ce l-am obţinut pentru poezie patriotică.
    De fapt, avem puţine concursuri de acest gen şi daţi-mi voie, să vă felicit, încă o dată, pentru iniţierea acestui concurs care a fost o adevărată reuşită!
   EG: Te leagă ceva anume de aceste ţinuturi?
    VB: Este normal să mă lege. Este o parte a pământului nostru românesc şi sufletul meu vibrează adânc, atunci când vorbesc de meleagurile gorjene sau călătoresc prin ele, fiind pătruns de frumuseţea acestor plaiuri, dar şi de „bogăţia spirituală” ce îmi umple inima, admirând bijuteriile din piatră pe care le-a lăsat aici nemuritorul făuritor al „Păsării măiastre” , 
Constantin Brâncuşi precum şi celelalte lucrări inestimabile ca valoare spirituală, punte între cerul şi pământul municipiului  Târgu-Jiu.
      În timpul cât mi-am satisfăcut stagiul militar la o unitate de geniu din Craiova, am participat în cadrul unei aplicaţii militare, de peste o lună de zile, la reabilitarea drumului care duce la Statuia lui Mihai Viteazul, din Poiana lui Mihai.

     Faptul că tocmai în acest loc s-au ţinut manifestările de încheiere a concursului de poezie patriotică, a fost prilejul de a a retrăi, în minte, multe din momentele şi întâmplările din acele zile ale  tinereţii mele.

     EG: Eram departe, undeva în afara timpului, acolo unde nici murmur, nici zgomot nu se aud, doar simţirea din noi şi bucurie... A fost divin... Doar numele voastre s-au ridicat din trecut, alunecând în prezent, în văzduhul stârnit de iubire, luminos şi pur... Iar confratele tău, Nicu Murgăşanu a lăcrimat de două ori... Cum a ajuns această lacrimă de bucurie la tine, om frumos al Ardealului?
    VB: Doamne, cât am regretat că, din motive de sănătate, nu am putut participa la festivităţile de încheiere a acestui reuşit concurs...

    Vă asigur, însă, că am fost alături de voi, participanţii, cu gândul şi cu sufletul vibrând de emoţie, când vedeam imagini la TV, referitor la ce se întâmplă în Poiana lui Mihai. Am lăcrimat atunci, vă asigur, de bucurie, pentru tot şi toate cele văzute...

     Am fost în permanenţă ţinut la curent cu ce se întâmplă şi se petrece acolo, de către bunul meu prieten Nicu Murgăşan, care a obţinut premiul I.

     Tot prin intremediul lui, am primit diploma pentru locul III, pe care am avut onoarea să mi-o acordaţi la finalul concursului şi pentru care, vă mulţumesc încă o dată şi pe această cale!

Vreau să vă spun că sunt foarte mândru pentru acest premiu obţinut şi aştept o altă ediţie a concursului, pentru a fi alături de toţi colegii din Arta Conversaţiei, care vor participa.

     EG: Arta conversaţiei se poate mândri cu o antologie - Poezia iubirii, ca o rază fierbinte care a învolburat văzduhul, spre a dezlega porţile iubirii într-un început de primăvară... Pe firul ei, am împletit gânduri şi pasiuni... Au fost mlădiţe firave, dar au prins puteri şi speranţe... Vei dori să participi la un al doilea volum (într-un moment special al Artei conversaţiei – 1 an de trăire şi iubire)?
    VB: Cu siguranţă că am să particip! Deşi în ultima perioadă am fost foarte ocupat cu diverse probleme, printre care şi o lansare de carte în Perii – Vadului (satul meu natal),  jud. Sălaj, am început să revin la masa de scris; a sosit toamna cu frunze galbene şi melancolie şi sper ca  muza cea frumoasă, să-mi trimită idei pentru versurile ce vor completa volumul aflat în lucru şi din care o parte a poeziilor vor pleca spre Arta conversaţiei, pentru volumul II. Sănătoşi să fim, cu toţii!

    EG: Există un gând pentru prietenii artei conversaţiei?

    VB: Pentru toţi colaboratorii şi prietenii mei de pe Arta conversaţiei, trimit cele mai frumoase gânduri de sănătate şi fericire şi cât mai multă inspiraţie pentru a putea crea noi pagini de frumos, hrană pentru sufletele celor care îndrăgesc, cuvântul scris!

Mă bucur să-i am alături în clipe de fericire sau tristeţe, făcând, de acum, parte integrantă din viaţa mea. Îi îmbrăţişez şi îi iubesc pe toţi!
    EG: Ce muzică asculţi?


    VB: Iubesc muzica în general. De altfel, fac parte din Ansablul folcloric „60 Plus” al Primăriei Alba Iulia, în cadrul căruia activez de peste patru ani şi care are peste 230 de spectocole susţinute în ţară şi străinătate, dar, în egală măsură, iubesc muzica de operă și operetă.
    EG: Există un citat care îţi călăuzeşte drumul?

    VB: Anul acesta, în luna martie, am fost sărbătorit, alături de alţi conjudeţeni, de Consiliul judeţean Alba, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” şi Uniunea Scriitorilor, Filiala Alba-Hunedoara, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani. Cu această ocazie, am primit  o frumoasă plachetă pe care este înscris următorul citat:
„Existăm vremelnic prin ceea ce luăm din jur, dar vom trăi veşnic prin ceea ce dăruim” (D.M. Lawson).
     Mi se pare că este cel mai frumos citat ce te poate căluzi în viaţă!

EG: Ai ales să-ţi sfinţeşti viaţa, sfinţind poezia.
A fost timpul tău, în loc sfânt unde poezia ta a fost ascultată de sfinţi, încălzindu-te în Lumina lui Dumnezeu. Ai devenit un om de la care poeţii pot învăţa multe.
 „
Cu graiul tău molcom de ardelean
 Şi sufletul curat ca soarele-n fereşti”,
ai renăscut, sărutând „urmele tălpilor” cu minunatul „Descântec de rouă” binecuvântată, închinându-i-te, cuminte. Ai ales loc sacru şi urmele tale au lăsat drum, poezia ta a rămas în inimile credincioşilor tăi prieteni. Cum te-ai simţit în mijlocul prietenilor, cu ei alături?
     VB: La sfârşitul anului trecut, când mi-a apărut la Editura Aromonii Culturale din Adjud jud. Vrancea, volumul de versuri “Descântec de rouă”, mi-am propus ca acesta să fie lansat şi în satul meu natal, Perii-Vadului, din jud. Sălaj, pe care nu-l mai văzusem de 64 de ani, când l-am părăsit pentru a mă stabili împreună cu familia în Alba Iulia, unde locuiesc şi în prezent.
      Am fost extrem de fericit şi emoţionat când, în a doua duminică a lunii septembrie din acest an, cu sprijinul părintelui paroh din sat, Lucian Aurelian Bâlc şi cu ajutorul prietenilor mei scriitori, Elena Valeria Ciura, Anişoara Bradea şi Gheorghe Luchian, am reuşit să fac această lansare în faţa dragilor mei consăteni, oameni cu suflet curat şi deschis, neatinşi de viciile oraşului, prezenţi în număr mare în biserica străbună a satului.
      A fost un moment de mare comuniune spirituală, aflându-mă în locaşul în care am fost botezat şi în care, copil  mic fiind, am învăţat, lângă blânda mea mamă, să spun primele rugăciuni…
         M-a învăţat să mă rog mama mea,
         Ţinându-mă aproape lângă ea.
         Îngenuchea, îngenuncheam şi eu
         Şoptind, să ne rugăm lui Dumnezeu! (Învăţăturile mamei)
    Acum, după 64 de ani, m-am rugat din nou în sfânta biserică, lângă icoanele şi praporii sub care s-au închinat părinţii mei şi am ridicat un parastas de pomenire şi aducere aminte a tuturor celor dragi, dispăruţi…
     Am recitat un colaj de versuri dedicat satului meu şi am dăruit fiecăruia dintre cei prezenţi câte o carte, ne-am bucurat şi am plâns cu lacrimi de fericire, emoţie şi recunoştiinţă, pentru că Dumnezeu a îngăduit ca visul meu să prindă viaţă.
      Am revăzut, în acea zi, satul şi locul în care mi-a fost casa şi în care mi-a fost dat să văd lumina zilei şi să fac primii paşi.
Am admirat din vârful dealului, Someşul curgând lin către apus şi am discutat cu oamenii bătrâni ai satului, care mi-au cunoscut părinţii. Senzaţia ce am avut-o când am călcat prin rouă în curtea casei părinteşti şi pe uliţa unde mama umbla vara desculţă, nu o voi putea descrie niciodată!
     Satul meu iubit, era aşa cum mi l-am imaginat şi scris în mai multe poezii, după puţinele amintiri rămase din anii copilăriei...
     A fost o zi minunată în care sufletul meu s-a hrănit şi a lăcrimat pe glia din care am prins viaţă şi pe urmele paşilor mamei, fiind, în acelaşi timp, bucuros şi mândru că eu, fiul acestui sat am reuşit să dau consătenilor mei o fărâmă de suflet, aşternută pe cartea ce le-am dăruit-o.
      Binecuvântat fie locaşul sfânt, care m-a adăpostit, pentru câteva ore, şi mi-a oferit o adevărată lecţie de viaţă şi iubire faţă de oamenii şi locurile natale!
      Mulţumesc foarte mult, Arta Conversaţiei – punte spre legarea de prietenii trainice ce nu se pot destrăma niciodată!
     La ceasul solemn, a bătut cuvântul să aibă nădejde şi să lumineze chipurile noastre, cu descântec de rouă, de iubire şi mândrie... 
Calde mulțumiri!


Eli Gîlcescu






 





32 de comentarii:

  1. Volume publicate:
    SE ROAGĂ PĂDUREA VOLUM DE DEBUT 2010
    SUB ZODIA PEŞTILOR – 2010
    AŞTERNUT PE FRUNZA TOAMNEI – 2010
    LEGENDA PANGHIEI – FATA CARE S-A ÎNDRĂGOSTIT DE SOARE 2011
    DESCÂNTEC DE ROUĂ – 2012-09-22

    RăspundețiȘtergere
  2. Membru al Asociaţiei culturale Gând Românesc, Gând European şi al Cenaclului literar Gând Românesc Alba Iulia

    RăspundețiȘtergere
  3. Este membru al LIGII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA

    RăspundețiȘtergere
  4. Premii câştigate:
    Premiul I Concursul Naţional Pe aripi de dor domnesc 2010
    Premiul IV concursul Internaţional de Poezie pentru tomânii de pretutindeni 2010
    Premiul asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor – 2011
    Premiul III Concursul Naţional de Poezie patriotică Suflet românesc – Poiana lui Mihai – Gorj, 2012-09-22

    RăspundețiȘtergere
  5. Colaborări:
    ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME – 2010

    RăspundețiȘtergere
  6. VICTOR BURDE - PEISAJ DE TOAMNĂ

    Curge izvorul,
    ca o lacrimă a verii,
    pe icoana toamnei,
    cioplind veșnicia
    în cremene.
    Răsună chemarea
    cerbului-mire,
    peste liniștea zorilor,
    în afund de pădure.
    Mestecenii
    și-au nins coroana
    pe ape albăstrii;
    prin umbra cetinii,
    trec și eu
    în infinitul frunzei aurii...

    RăspundețiȘtergere
  7. LA MULTI ANI, DOMNULE BURDE! Sa aveti parte de ganduri curate!

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  9. Distinsă prietenă Eli Gâlcescu, dragi prieteni ai Artei Conversaţiei, vă spun din inimă, bună seara şi mă bucur că sunteţi prezenţi la acest interviu!
    Vă mărturisesc că am emoţii dar în acelaşi timp, sunt onorat şi fericit să vă simt alături - pe voi dragi prieteni, cei care îmi luminaţi zilnic sufletul şi inima, cu minunatele voastre creaţii pe care le postaţi în acest spaţiu virtual, ce ne ţine atât de aproape unul de altul.
    Aş vrea să încep postând poezia „Averea mea”, care cred că în versurile ei, vă va spune pe scurt câte ceva despre mine şi crezul meu, în viaţă:

    Am fost sclavul celor mai cu stare;
    M-am luptat cu mine şi cu ei,
    Prin hăţişuri mi-am croit cărare
    Despărţind cu mintea, bunii de mişei.

    Gol am fost născut şi toată viaţa,
    Am voit să port doar haina mea,
    Truda serii-am stins-o dimineaţa
    Sub feştila oarbă, luminat de stea.

    Când credeam că-i bine, a fost rău
    Şi-a fost bine, când credeam că nu-i,
    Am lăsat fântâna pentru un părău,
    Patul, pentru frunza codrului...

    Mi-a fost dat să am iubiri puţine
    Chiar de am iubit pe fiecare,
    Doar femeia care doarme lângă mine,
    M-a iubit prin vreme, cu ardoare.

    Două lucruri mi-au rămas în viaţă:
    Codrul verde - împărăţia mea
    Şi femeia blândă, care mă răsfaţă;
    Altfel de avere, pentru ce-aş mai vrea?...

    RăspundețiȘtergere
  10. Sunteti asaemeni tuturor ardelenilor, un om intelept, de la care cine vrea are ce invata
    IOANA BURGHEL

    RăspundețiȘtergere
  11. Victor, mă bucur pentru tine! deasemenea mulțumesc prietenilor din Arta Conversației pentru sărbătorirea ta aici, în acest cadru cald, prietenesc. Pentru că am ne-am împărtășit aici emoțiile trăite de noi la Perii Vadului în urmă cu două săptămani, unde în mica biserică lumea izbucnise în plans și preotului i-au dat lacrimile, atunci cand tu ai citit acel colaj de versuri despre satul natal, despre rădăcinile tale, aș vrea să te rog, chiar dacă știu ca e greu de exprimat în cuvinte, să ne vorbești puțin despre ceea ce ai simțit și trăit în acele momente, mai ales că și glasul tău a tremurat la final. Ani Bradea

    RăspundețiȘtergere
  12. desi te simt aproape Victor si nu doar te simt, te am aproape ca pe multi dintre voi, imi doresc sa vina ziua mai repede in care sa ne intalnim, nu pot veni cu intrebari la tine pentru ca sunt sigur ca ele ar putea fi prea mici pentru ceea ce ne poti dezvalui, astfel ca te las pe tine si colegii mei de arta sa purceada la dezvaluirea-ti...
    Marius Iulian Zinca

    RăspundețiȘtergere
  13. Omul, in esenta are nevoie de foarte putin, dar ii trebuie o viata ca sa realizeze asta...
    Ioana Burghel

    RăspundețiȘtergere
  14. Am fost extrem de fericit şi emoţionat când în a doua duminică a lunii septembrie din acest an, cu sprijinul părintelui paroh din sat, Lucian Aurelian Bâlc şi cu ajutorul prietenilor mei scriitori, Elena Valeria Ciura, Gheorghe Luchian, din Dej şi bineînţeles cu tine, Ani, am reuşit să fac această lansare în faţa dragilor mei consăteni, oameni cu suflet curat şi deschis, neatinşi de viciile oraşului, prezenţi în număr mare în biserica străbună a satului.
    A fost un moment de mare comuniune spirituală, aflându-mă în locaşul în care am fost botezat şi în care, copil mic fiind, am învăţat, lângă blânda mea mamă, să spun primele rugăciuni…
    Atunci, după 64 de ani, m-am rugat din nou în sfânta biserică lângă icoanele şi praporii sub care s-au închinat părinţii mei şi am ridicat un parastas de pomenire şi aducere aminte a tuturor celor dragi, dispăruţi…
    Am recitat un colaj de versuri dedicat satului meu şi am dăruit fiecăruia dintre cei prezenţi câte o carte, ne-am bucurat şi am plâns cu lacrimi de fericire, emoţie şi recunoştiinţă, pentru că Dumnezeu a îngăduit ca visul meu să prindă viaţă.
    Am revăzut, în acea zi, satul şi locul în care mi-a fost casa şi în care mi-a fost dat să văd lumina zilei şi să fac primii paşi.
    Am admirat din vârful dealului Someşul, curgând lin către apus şi am povestit cu oamenii bătrâni ai satului, care mi-au cunoscut părinţii. Senzaţia ce am avut-o când am călcat prin rouă în curtea casei părinteşti şi pe uliţa unde mama umbla vara desculţă, nu o voi putea descrie niciodată!
    Satul meu iubit, era aşa cum mi l-am imaginat şi scris în mai multe poezii, după puţinele amintiri rămase din anii copilăriei...
    Victor Burde

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca un fiu al ţinuturilor să revină la rădăcini, cu toată zestrea lui, cu iubirea, cu dorul şi pe toate câte le-a luat cu el, când a simţit că trebuie să le cedeze urmaşilor, tot acasă. A întors Timpul la origini, printre fiinţele pure ale satului, a prăznuit o sărbătoare (doar ei puteau înţelege semnificaţia gestului, doar ei...); a reluat drumul copilăriei, cu cântecele de leagăn, cu descântul de deochi, de dor, de leac..., dar şi cu Descântul de rouă, urmând „doina mamei care a rămas sub streşini, înfrângându-şi anii”, promiţându-i că într-o zi, va scotoci, căutându-şi „ceasul cununiei şi încăperile sufletului, date de Dumnezeu ca zestre, în care şi-a aşezat visele, toate poveştile de dragoste, amintirile, cuvintele...

      Ștergere
  15. Considerati, acum la 70 de ani, ca lumea a devenit, asa, un ,,loc,, neprietenesc si o zbatere pentru nimic? Ioana Burghel

    RăspundețiȘtergere
  16. Nici într-un caz Ioana! Încă lumea este frumoasă. Depinde cum o priveşti!... Victor Burde

    RăspundețiȘtergere
  17. La mulți ani, cu sănătate și multe împliniri de suflet OM-ului zilei Burde Victor!
    Ecaterina Şerban

    RăspundețiȘtergere
  18. V-am citit cu multa, multa placere cartile pe care mi-ati facut onoarea de a mi le trimite, mie, o necunoscuta si pentru asta va multumesc din suflet inca odata. Am rezonat cu foarte multe din poemele dumneavoastra si am regasit acolo o lume speciala, cu totul alta, o lume cu care, dealtfel ma identific...
    Ioana Burghel

    RăspundețiȘtergere
  19. Victor eu sunt convinsă că tu vezi lumea frumoasă, acum ca și în alte vremuri, dovadă fiind volumul de versuri la care tu lucrezi, atat de frumos și sugestiv intitulat ”Iubiri de toamnă tarzie!” nu-i așa? Ne dezvalui ceva despre acest proiect? Ani Bradea

    RăspundețiȘtergere
  20. Desigur, cu plăcere!
    Va fi o toamnă târzie, atunci când mi-am propus să termin acest volum, e toamnă târzie şi peste sufletul şi gândurile mele, aşa că titlul acestui nou volum de versuri, cred că limpezeşte pe deplin tematica versurilor ce le va cuprinde. Omul iubeşte din clipa în care se naşte şi până în clipa în care moare. Iubirile şi trăirile sunt diferite de la om la om. Eu unul, sunt veşnic îndrăgostit de natură, anotimpuri, de locul în care m-am născut, de cel în care trăiesc şi ca orice om, iubesc fiinţa dragă sufletului meu.
    Aceste stări vor fi regăsite şi în poeziile volumului la care mă refer.
    Să fiu sănătos şi să-l văd lansat şi să ne bucurăm împreună toţi prietenii din Arta Conversaţiei, de acest eveniment! Victor Burde

    RăspundețiȘtergere
  21. Felicit OM-ul sensibil la frumos,cu iubirea de țară, așezat cu rădăcinile bine prinse în satul lui natal, care după cum spune dumnealui” Satul meu e amintirea mamei”, iar alături de carul plin pășea pe lângă boi, imaginea tatălui...
    Ecaterina Şerban

    RăspundețiȘtergere
  22. Considerati, din experienta dumneavoastra de pana acum ca acest gen de poezie poate avea incarcatura emotionala? Poate transmite?
    Ioana Burghel

    RăspundețiȘtergere
  23. Eu cred că da! Am fost martor alături de dragii mei prieteni care m-au însoţit în satul natal, la o extraordinare declanşare de amoţie izvorâtă din dragoste pentru locurile natale... Plângea întreaga lume din biserică... Cred că aceastas este emoţia...
    Victor Burde

    RăspundețiȘtergere
  24. Să stai lângă cineva, până în ultima clipă a scumpei sale vieţi, să-i fii mângâiere, să-i ţii tovărăşie este un act de măreţie şi devotament faţă de persoana dragă. A existat o asemenea persoană peste care ţi-ai revărsat dragostea nemărginită? eLI gÎLCESCU

    RăspundețiȘtergere
  25. Bunul Dumnezeu, a făcut ca în această viaţă să întâlnesc o parteneră de viaţă - soţia mea, o femeie deosebită, alături de care uniţi prin dragoste, am trecut cu bine prin multe încercări ale vieţii. Îi mulţumesc şi cu această ocazie pentru dragostea, liniştea şi pacea sufletească, ce mi-a dăruit-o de-alungul a peste 40 de ani de căsnicie!
    Versurile poeziei de mai jos, spun mai multe:

    Recunoştinţă

    (soţiei mele )

    Iubita mea, cu tâmplele cărunte
    Te mai iubesc şi-acum, ca la început,
    Deşi atâtea toamne au trecut
    Eşti încă tot frumoasă şi gura ţi-e fierbinte!

    Tu ai ştiut ca din puţinul pâinii,
    Să-ndestulezi pe vârstnici şi copii
    Şi nu te-ai plâns că orele-ş târzii
    Când privegheai, până s-au stins bătrânii…

    Copiilor le-ai fost şi pildă şi îndemn,
    Să ştie cum să meargă pe cărare,
    Să dea din prea-puţin şi celui care n-are,
    Căci doar aşa prin viaţă se poate trece, demn!

    Iar astăzi când sunt mari şi-avem nepoţi,
    Te bucuri când se-adună peste vară
    Iţi spui “ce bine, că-s cu mine iară”
    Şi ai o lacrimă în gene, pentru toţi…

    Aşa că pentru toate, adorata mea,
    Trudita-ţi mână s-o sărut mă lasă
    Îţi mulţumesc, c-ai vrut să-mi fii mireasă
    Şi pentru tot ce-nsemni, în viaţa mea!
    VICTOR BURDE

    RăspundețiȘtergere
  26. Cu drag, scuze pentru greșeli de tastare sunt emoționată deopotrivă cu dvs și foarte obosită după o nuntă...prelungită. O să las pe ceilalți colegi ai artei să vă pună întrebări, iar mie vă rog să-mi permiteți să mă retrag, trimițându-vă un gând de lumină, atât sărbătoritului zilei, cât și vouă tuturor!
    E. Şerban

    RăspundețiȘtergere
  27. A reluat drumul copilăriei, cu cântecele de leagăn, cu descântul de deochi, de dor, de leac..., dar şi cu Descântul de rouă, urmând „doina mamei care a rămas sub streşini, înfrângându-şi anii”, promiţându-i că într-o zi, va scotoci, căutându-şi „ceasul cununiei şi încăperile sufletului, date de Dumnezeu ca zestre, în care şi-a aşezat visele, toate poveştile de dragoste, amintirile, cuvintele...
    Eli Gîlcescu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. Ieri, săvârşind sfânta rugăciune, îngenuncheat în faţa destinului, ţi-ai slobozit poezia, pe altarul sfinţeniei, în sanctuar sfânt, sfinţind-o şi preamărind-o, în această seară, păşind pe roua binecuvântată a poeziei, sărutând fiecare cuvânt, ai început carte nouă, desenând firele de iarbă crude, crescute târziu, bucurându-te de chemarea unei noi primăveri...
      Noi, Arta conversaţiei – primăvara ta, Victor.
      La mulţi ani!

      Ștergere
  28. Vă mulţumesc din tot sufletul pentru aceste clipe, unice! Vă doresc tuturor multă sănătate şi fericire. Noapte bună!
    Victor Burde

    RăspundețiȘtergere
  29. Calde mulţumiri cu reverenţă, tuturor prietenilor care mi-au transmis mesaje în timpul interviului meu de ieri 23.09.2012. Fiţi binecuvântaţi dragii mei prieteni.Vă iubesc, cu sinceritate!
    Victor Burde

    RăspundețiȘtergere