miercuri, 5 septembrie 2012

Murdăreşte-mă de viaţă



„poţi să îmi vinzi boala
cultivatorilor de înţelepciune
poate se vor îmbolnăvi de moarte
tocmai acum când memoria scurtă
mi-a rămas mică

şi dacă mintea mea este o locuinţă goală
trebuie să fiu atent cum o mobilez
poate va rămâne loc
şi pentru câţiva porumbei”

     Este început de săptămână, într-un sfârşit de august fierbinte şi început de septembrie răcoros de ploaia încă neudă, tot mai puţină... Oricât ne uităm după lucrătorii ogoarelor, în mod proverbial, sunt cei mai fericiţi... Au ziua de partea lor, doar
„ieri
am văzut peşti măcănind în spatele uşii
spre zâna zânelor care invada spaţiul cuminte
al unui ins
îşi urmărea degetele de la picioare mişcându-se
şi râdea în hohote pentru că orice şef are o şefă
iar acolo unde se duc rândunelele
cineva

tocmai a împlinit cincizeci de kilograme...”

     Am mişcat timpul după vrerea mea şi mi s-a supus… La masa tăcerii, undeva, printre îmbrăţişări şi vorbe de duh, vin altele, ca un bonus azvârlit în talerul deznădejdii… Era ceva ce mă căuta şi eu am descoperit


 „în mijlocul lumii
ca pe o culoare
despre care nu ştie nimeni
din când în când, îţi şterg trupul
de ploi
şi te învelesc în sângele meu
să nu tremure în tine
noaptea

în sânii tăi rătăcesc trepte
munţi cu păsări pe umeri
şi un acoperiş cu fruntea goală
sub care se risipesc tăceri
zâmbete
şi noi
străini

     Un suflet atipic, doar iubirea de femeie, de viul din ea, de trupul ce se vrea disecat şi amprentat, mereu, în ţelul înalt de spiritualitate, pentru ţelul iubirii... Iar norocul lui e vrednic de belşug, atât de bogat, într-un an bisect, când totul strălucea... Doar Poezia iubirii lipsea să-l oprească din mers sau din zboru-i grăbit spre cel mai de sus punct, nemişcat, demult ochit... Se opreşte, o clipă, din zborul spre cer, se apleacă spre mine, şi mă-ncearcă cu un nume gingaş, poetic, suav: o Ană  cea mai blândă Ană, doar Ea, numai Ea ar putea citi din poezia lui... Doar Ea, Ana Blandiana..., iar eu, cu invidie (doar cea părintească), când El trebuie să strălucească lângă această Divă, meritându-şi locul prin ceea ce a scris, ceea ce scrie, acum, la Piteşti – cuvântul lui - din profunzimea lui – stil unic, El, geniul de pe valea Cincişului şi teatru - aproape de Marius Lăzărescu, şi el genial om, bunul lui prieten pentru că există încă prieteni statornici în „centimetrul său pătrat”, într-un an 2012, anul cei mai prolific, anul fără hotar al împlinirilor; iar poetul, norocosul beneficiar – Daniel Dăian,  pe care l-a învăţat să nu se piardă în detalii, cum să respire sinceritate, cum şi cât şi când să tacă...
    Observându-i tăcerea prelungită din Arta conversaţiei, simţind hârjoneala, pe propria-mi piele, decuplările de la reţea, joaca bolnavă „de-a v-aţi ascunselea”, risipa de iubire virtuală, mă interesez de viul din el, dinlăuntrul lui, de acolo de unde străpung simţiri, nelinişti, iubiri...


EG: Există această Poezie a iubirii, dar vie şi nemărturisită până acum poeziei tale?
DD: Eu prefer femeia vie, sunt un clasic; da, mă murdăresc de viaţă în fiecare clipă şi iubesc asta. Iar viaţa şi viul din ea mă inspiră. Scriu mereu... Mă opresc din drum şi scriu... Viaţa mă inspiră. Am scris, ieri, pe loc, una, la dorinţa unei mame.
Muza mea are nevoie doar de locuri noi; de asta ma vehiculez prin tară, caut oameni noi, locuri noi...
    Şi uite-aşa, din vorbă în vorbă, am ajuns la ceea ce trebuia să fie, cu mult înainte, dar nu suntem noi cei care ne alegem timpul, şi locul, şi oamenii... aşa, mi-a intrat în gândul interviului, un poet nonconformist, excentric.. Îl ador pentru că ştie să-şi apere cuvântul şi gândul şi o face cu toate forţele;
Ştie să lupte împotriva nonvalorii, ca o „bestie”;
Ştie să inventeze spontan replici, situaţii noi pe „centimetrul spulberat într-o dărnicie, ceruit de margini şi întrăire, viu în fruntea ta
acelaşi nerostit cuvânt”,
iar eu – „centimetrul” cernit de lacrimi,
cu ornament ieftin în palmă,
acoperind o dorinţă,
fără să prevăd constrângerea cuvântului,
înfipt în captivitatea durerii...
EG:  Vorbeai de un proiect nou şi cald... sau o altă alunecare spre locuri atinse de colbul uitării... Teatrul – o altă pasiune scriitoricească şi un proiect cu un titlu – Ultimul Dumnezeu. Se va juca cândva, undeva?
DD:  Se va juca, foarte probabil, la Piteşti şi, cu certitudine, în Germania...
EG:  Poate că există legături de suflet, prieteni minunaţi, dar şi siguranţa reuşitei. Există temeri şi slăbiciuni?
DD:  Oh! Şi încă cât de multe... Sunt un om slab într-un corp şi mai slab, dar tocmai slabiciunea mea îmi conferă mersul înainte şi îmi este teamă că poate voi trăi prea mult.
EG:  Şi nu e bine? Vei scrie mult... Vei fi măreţ...
DD:  Măreţia, cred că, e frumoasă doar la începutul maturităţii (uite, de pildă, Mircea Cărtărescu).
EG: Tăcerea este o artă... o artă nobilă: puțini oameni pot scrie cu tăcerea!
DD: De asta înveţi greu această artă.
EG: Se învaţă greu?
DD: Oh, orice se poate învăţa... trebuie doar să ai câteva ore în plus... înainte de a muri. Răutatea lumii este o constantă de sine stătătoare... singura invariabilă este răutatea... Din albul ochiului unui uriaş care s-a născut într-un om, înainte de a muri... şi nu te arunca în mine cu nicio întrebare... eu învăţ, acum, să tac.
EG:  A fost Poezia iubirii, şi Daniel Dăian a intrat..., forţat... Va fi şi o ediţie viitoare şi o altă invitaţie...
DD:  Păi, poezia mea neo-modernista e cam neiubire, e dincolo de ea, o despică, o deschide cu dinţii...
EG: Poezia ta este mai aproape de viu, de frumos... este... între cer şi pământ... sau dincolo de cer... doar cerul o poate descâlci...
DD: Cerurile... prefer să cred în mai multe ceruri, decât să mă las privit de unul singur...
EG: Cum stai in acest moment cu poezia iubirii tale, pe unde te afli, mai aproape de Ea?
DD: Ah, nu. Pe Ea o caut...
EG: Nu pot să cred...
DD: Şi am sentimentul că nu o voi mai găsi niciodată. Dar o caut...
EG: Mă bucur...

      Am fost ca într-un dans ameţitor, învăţând „să mă trag de urechi”, să mă‚ îmbolnăvesc de tinereţe”, ‚să îmi pot ţine respiraţia”, să mă nasc încet, lângă un prieten, cuvânt lângă cuvânt... şi cine ştie, poate mă găseşte cineva, cu numele întreg... poate... la un moment dat sau chiar poetul „m-a murdărit de viaţă”, cu vânt din „fragedă furtună”, cu „geamăt de lumină, neştiut”...
Acesta există, pur şi simplu...
Vă deranjează dacă „vă murdăreşte” şi pe voi cu puţină viaţă?
Cărţile sale:
 1 Reflexii din Temniţa Îngerilor, apărută la Editura Nelinişti Metafizice din Constanţa – 2011, care a fost distrusă în editură;

2 Arbori de cristal, apărută la Bacău – 2011;
sub baghetele domnilor Cojocaru şi maestrul Constantin Zărnescun

3 Ţipătul Rotund, apărută la Editura Grinta, din Cluj Napoca

Şi în aşteptarea unei „Dimineţi cu mâinile încercuite”,
„o lume întreagă am citit în ochii tăi”, iar în palme, mai ţin „încleştat” cuvântul tău..., dar şi „Liniştea – marcă neînregistrată”...

„nu te-am văzut niciodată măturând cerul
de întuneric
preferai să colecţionezi tăceri
şi să le porţi în jurul inimii
ca pe nişte funii cu degetele osoase”
(Scrisoare dincolo de viaţă)


Dar, de dragul ei (Mama), i-ai privit „înaintele
cu ochi tineri
sunt timpul
pe care l-ai adunat în tălpi
ca pe o mantie de cuvinte
pe care mi le adormeai
la sfârşitul umărului

de asta am rămas în urma
urmăritorului de cale
să îţi şoptesc la ureche
cum se îmblânzeşte

un om.”

(Ultimul înainte şi ferestrele cu buzele roşii)

Mulţumesc, Daniel Dăian.


A fost o zi absolut minunată şi tinereţea ta


în buzele tale am osândit
o lume în sus
ca o întindere de claritate
deasupra căreia
nu au răsunat niciodată paşi
sau cuvinte timide...

Eli Gîlcescu – Arta conversaţiei

46 de comentarii:

  1. Poetul Daian Daniel este o excepţie în literatura contemporană românească, aduce un stil nou, propriu, unic până acum în poezie.
    Pot să spun că am recunoscut talentul poetului imediat după ce am citit prima lui poezie, scrie minunat, este un geniu înnăscut care ar trebui să fie sprijinit şi apreciat ca atare în ţară.
    Este un om, un poet deosebit care trăieşte pentru literatură, care scrie doar literatură. Pot să citez în cazul lui pe Franz Kafka care a spus: ,,Ich bin Literatur!” ( Eu sunt literatură!) . Şi Daian Daniel este, un scriitor cu mari pretenţii literare şi filozofice.
    Renate Muller

    RăspundețiȘtergere
  2. Daniel Dăian - poetul cu o mie de inimi, așa-mi place mie să-l consider...spun asta pentru că totul se scurge din inima lui bolnavă de frumos, și-n acelaș timp vexată de ceea ce oferă o realitate înlănțuită de ”norme și principii” inutile, care opresc nu numai zborul ci chiar dorința de zbor. Felicitări Daniel Dăian! Mă bucur că sunt contemporana ta!
    Şerban Ecaterina

    RăspundețiȘtergere

  3. Poetul porneşte, mereu, de la dor… Dorul de lume, la ora absurdă, împingându-l până la scufundarea lui într-un zâmbet… Tăcut, dar atât de pătrunzător; sensibil şi mai apoi, intelectual; Cules din această tainică şi tăcută scufundare, scrutând viitorimea şi iubirea de poezie, din acest univers poetic veritabil, scăpărând din locuri nostalgice, de pe malurile Cincişului; pentru mulţi - poet;
    pentru mine - puntea spre cea mai frumoasă perioadă a tinereţii mele…
    Mi-au fost început...
    „în negrul uriaş al pământului
    răsăriturile
    şi restul ploilor
    dintr-o singură seară
    care a rămas dreaptă
    în umărul tău
    sincer”
    Eli Gîlcescu

    RăspundețiȘtergere
  4. „Alandala şi totuşi într-o ordine care gustă perfecţiunea. Dezordine aranjată sau haos controlat. Tocmai acest amalgam mă defineşte. Sunt o non formă care atinge în fiecare clipă forma, dând naştere versului. Nu pot crea fără să îmbin cele două elemente.”
    Daniel Dăian

    RăspundețiȘtergere
  5. mă întreb
    ce gust are femeia
    peste care au căzut anii tinereţilor
    şi uşile de răcoare cu netimpul pruncilor
    aruncaţi de-a lungul urletelor mele

    pământul ce îl porţi în sânge
    avea o viaţă inventată pe hârtie
    un drum invers în iarba necosită
    deasupra căreia te-ai născut
    cu toate oasele despletite

    femeie

    ochii cusuţi în trupul meu
    au fost cândva ape cariate

    şi culori

    care ne loveau timpanele
    unele de altele
    până adormeam

    RăspundețiȘtergere
  6. aş prefera să ofer acest poem, în contextul în care un no aşe nu ar ajunge decât la primul răspuns... Daniel Dăian

    RăspundețiȘtergere
  7. ”prefer să cred în mai multe ceruri decât să mă las privit de unul singur” Daniel Dăian...Sunt convinsă că toți suntem co-creatori nu-i așa? Și atunci, așa cum spunea I.Agârbiceanu: ”creatorul, cel mai înalt fenomen al spiritualității omenești”...cu toții accedem la alte ceruri chiar dacă acest lucru este ca un fel de însângerare spirituală...
    Şerban Ecaterina

    RăspundețiȘtergere
  8. ‎,, si pana la urma de ce incercam sa fim sfarsitul urmei...nu este niciun sfant..la marginea drumului..in afara de nedumerirea atarnata la vedere si cateva ceasuri neglijate..purtate in obrazul drept"
    Diadra Pop

    RăspundețiȘtergere
  9. dacă ţi-aş spune Diandra că lumea nu începe de la un sigur fir de păr mă vei crede?
    Daniel Dăian

    RăspundețiȘtergere
  10. incepe de la prima litera:)..in cautarea paradisului, nu?
    Diandra Pop

    RăspundețiȘtergere
  11. Ecaterina eu sângerez de la începutul vieţii, dar asta este doar o constantă...o bătaie de inimă mai exact, restul rămâne un simplu rest...şi cum simplitatea nu a fost simplă niciodată...
    Daniel Dăian

    RăspundețiȘtergere
  12. nu caut minuni spirituale...nu cred în necesitatea aripilor, doar în necesitatea strânsului în braţe de o femeie inimă...
    Daniel Dăian

    RăspundețiȘtergere
  13. lumescul nu este prelungirea niciunui context...asta nu înţeleg oamenii, există doar constante...
    Daniel Dăian

    RăspundețiȘtergere
  14. Te văd Daniel în ”simplitatea ...care nu a fost niicodată simplă...cam asta cred că este drumul celor care vor să afle, să știe, să ”FIE”...nu ești singurul de pe acest drum, dar poate” singurul” care are curajul de a vorbi și cuvintre care poate dor...Mă bucur că exiști și că te-am întâlnit Daniel! Multe împliniri de suflet să ai pe traseul unei călătorii de viață!
    Ecaterina Şerban

    RăspundețiȘtergere
  15. eu scriu de la începutul vieţii...asta iubesc, asta voi face până la al doilea început(moartea este doar o trecere puţină)
    Daniel Dăian

    RăspundețiȘtergere
  16. cred că toți cei care scriu, pictează, compun note din solfegiul timpului ce cad pe gamele de viață, consideră ”creația” lor ca pe-un fel de ”copil ” nu-i așa...de asta mie mi-este atât de greu să critic tot ceea ce citesc, pentru că știu că ”orice facere este grea”...iar viul își cere dreptul la viață!
    Şerban Ecaterina

    RăspundețiȘtergere
  17. poezia nu este un copil nou născut ci mai degrabă un copil nenăscut...
    Daniel Dăian

    RăspundețiȘtergere
  18. și noi suntem de când am fost ne-formă Daniel...și suntem născuți spre a povesti co-creiând despre niște forme de cuvinte rânduite în poeme nu-i așa?
    Ecaterina Şerban

    RăspundețiȘtergere
  19. te poarta intr_un labirint minunat....lasandu_ti loc si pentru imaginatia ta......felcitari pentru tot.....Daniel... Liliana Hănţulescu

    RăspundețiȘtergere
  20. zâna zânelor a venit, într-o seară, la Piteşti, când scriam, alături de scriitorul Mariu Lăzărescu, într-un birt...
    Daniel Dăian

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate că ţi-a adus noroc "zâna zânelor", în seara aceea, la Barock :) Trece mereu pe-acolo, mai ales că vor începe în curând serile folk. La Piteşti, poemele şi teatrul tău sunt pe mâini bune, iar toate semnalele pe care le-am primit până acum sunt optimiste. Îmi amintesc cu drag de după-amiezile când te găseam pe terasa aceea, scriind la "Ultimul Dumnezeu" :)

      Ștergere
  21. Ecaterina, unii dintre noi se nasc deja desenaţi, alţii se nasc deja morţi, iar aproape ultimii nu ştiu dacă vor cu adevărat să fie parte din esenţa vieţii...la fel cum unii vor să iubească dar le este frică nu de cuvinte ci de realitatea iubitului în sine...
    Daniel Dăian

    RăspundețiȘtergere
  22. „Nu vezi cât de timpuriu am ajuns să ne prăbuşim stângăcia, încât am uitat să mai păşim în inimi
    cu sărutul drept...”
    Daniel Dăian – am mărturisit astăzi unui necunoscut

    RăspundețiȘtergere
  23. nu pot descrie fericirea...nu cred că am chiar atât de multe cuvinte...
    Daniel Dăian

    RăspundețiȘtergere
  24. ti am dedicat si eu,poezia VALUL astazi...astept o parere si poemul tau......Liliana Hănţulescu

    RăspundețiȘtergere
  25. poemul meu imediat ajunge iar părerea la poemul tău este următoarea: scapă de clişee, pune cotidianul în braţe imaginare şi vei scrie poezie pe gustul meu modernist Daniel Dăian

    RăspundețiȘtergere
  26. Un singur comentariu mai am Daniel...sunt sigură că mai sunt mulțe Suflete-Flori, așa cum îmi place mie să-i numesc pe toți prietenii noștrii din grădina Artei, au de spus ceva...Fericirea este o stare de spirit, greu de exprimat ...oricum ar fi... fii fericit Daniel! Ecaterina Şerban

    RăspundețiȘtergere
  27. ca să fii fericit, trebuie ca ea, fericirea să ţi se dea, toată; cea mai grea treabă…

    RăspundețiȘtergere
  28. nici macar felicitarile nu stiu de le-a primi....Mandria orbeste,ineaca ....SCUIP aceasta stare...mai dulci-s cuvintele....Mai ales daca vin din strafunduri de sinceritate....
    Daniel....ma inclin!
    Geo Popa Jorjette

    RăspundețiȘtergere
  29. cui te înclini om...eu nu vreau oameni înclinaţi, nici pământ cu obraji curaţi...
    Daniel Dăian

    RăspundețiȘtergere
  30. cuvantului ma-nclin.....Lui,singurului ....
    Geo Popa

    RăspundețiȘtergere
  31. atunci te voi ruga să nu îţi baţi joc de el cum s-a întamplat ultima oară pe grupul meu...
    Daniel Dăian

    RăspundețiȘtergere
  32. si daca mintea mea este o locuinta goala/trebuie sa fiu atent cum o mobilez,,...m-am gandit ce-ar fi de spus? Tu esti deja o persoana tanara cu o ,,minte mobilata,,, cu un drum frumos conturat, cu o forta creatoare, dincolo de spatiu, dincolo de timp, o fiinta in care viata clocoteste, care traieste emotii, creeaza emotii, transmite emotii.....ce-as putea sa-ti spun? RAMAI ASA!
    Ioana Burghel

    RăspundețiȘtergere
  33. a fost o neintelegere....nici nu reiau a aminti....
    Punctul de acum e un inceput.
    Bun regasit,prietene.
    Geo Popa

    RăspundețiȘtergere
  34. fie...bun găsit...
    Daniel Dăian

    RăspundețiȘtergere
  35. Ioana eu nu pot fi altfel decât mânuitor de cuvinte...acesta este sensul vieţii mele...
    Daniel Dăian

    RăspundețiȘtergere
  36. Liliana.....fii linistita.....cuvintele pot taia mai rau decat o sabie...O stiu....
    Nu am putut sa citesc doar...asa cum am facut-o pana acum...fara sa las un semn ....ca `omagierea``sa se desavarseasca.....prin toate cuvintele....chiar si ale mele...O merita.
    Ma opresc acum...gasindu-ma la sfarsitul acestor cuvinte.
    Geo Popa

    RăspundețiȘtergere
  37. Da. Sa fi ,,manuitor de cuvinte,, poate fi la fel de greu, de usor, sau de frumos, ca a fi ,,manuitor de timp,,....Ioana Burghel

    RăspundețiȘtergere
  38. timpul nu se discută aici... este peste tot, în pleoape, în inimi, în bătaia lor...
    Daniel Dăian

    RăspundețiȘtergere
  39. dragii mei , vă ofer o replică pe note de pian de suflet, cuvintele câzând în game de timp, fără lacrimi, ci doar cu iubire, născuți suntem ca rude spirituale, presupun din acelaț ...anotimp...pentru Daniel Dăian și pentru G.P.Jorjette, din partea Metaforei, așa cum am fost numită de voi...
    Ecaterina Şerban

    RăspundețiȘtergere
  40. Cad cuvinte
    picaturi de suflet\
    peste clapele iubirii
    Valuri se intorc din larg
    pentru marturisire
    si pentru tot miracolul desavarsirii....
    Geo Popa

    RăspundețiȘtergere
  41. Mulțumesc mult Daniel! Mi-ai amintit de Nichita de când te-am citit...Știi, pe vremea unui timp în care singura gură de aer proaspăt pentru creșterea în ființă era un cenaclu...mi se spunea Nichita în fustă...evident exagerat. Am spus că n
    u mai comentez și totuși mă simt datoare.Poezia ta Daniel, dacă-mi este permis, este un fel de dezlegare a ”secretului” nașterii, ființării noastre...care nu este dedcât un fel de paranteză enigmatică, între naștere și agonie, între ochiul care se închide și cel care se deschide...
    Ecaterina Şerban

    RăspundețiȘtergere
  42. Daniel nu ne aminteste de Nichita! Nichita este Nichita, iar Daniel este el, cu tot al lui. Eu sunt prea nevrednic sa fac comparatii. Poate se accepta doar referitor la fizic, altminteri nu. Daca place, place, daca e interesant il gust, dac
    a e frumos ce face e frumos in sine. Nu cred ca Daniel si-a propus sa fie in genul lui Nichita. Cred ca el traieste trairea lui. Punct. Succese in continuare Daniel!!!:)
    Ionel Creţu

    RăspundețiȘtergere
  43. (P.S. "Prea multe dovezi de virtute, vrute si avute intr-o singura zi, adesea in loc sa convinga , pot lesne sa stinga vapaia inimii.")
    Mie imi place poezia lui Daniel si asta nu pentru ca aduce cu Nichita, ci pentru ca e Daniel; la fel imi place Nichita pentru ca-l recunosc pe Nichita. "Sa dam Cezarului ce e al Cezarului !!!"
    Ionel Creţu

    RăspundețiȘtergere

  44. „în mijlocul lumii
    ca pe o culoare
    despre care nu ştie nimeni
    din când în când, îţi şterg trupul
    de ploi
    şi te învelesc în sângele meu
    să nu tremure în tine
    noaptea..."
    SUBLIM!!!!
    Bocu Raluca Nicoleta

    RăspundețiȘtergere
  45. Mulţumesc, Daniel

    De când ai fost „uitat în viaţă”,
    ai „închiriat timp oricui”...
    Iar eu m-am strecurat, ascunzându-mi „umbra în spatele uşilor deschise de timpul tău”... Ţi-am răpit cuvintele şi am „confecţionat împreună” acest interviu, lăsând „să curgă imacularea din vârful cerului”, umplând fiecare răspuns cu „stropi drepţi”, „cu palmele pline de sinceritate”...
    Cu zâmbetul nopţii, strivindu-mi povara din glas, înseninându-mi tăcerea, păşesc în inima, cu bucuria clipei ce mi-ai oferit…

    RăspundețiȘtergere