sâmbătă, 7 iulie 2012

DE IERI – DE AZI




      Ce moment frumos ţi-ai ales, IERI, pentru A 11-a petală, ce purta o vrajă spre noi; ne ducea înspre tinereţea noastră, când nu ştiam prea multe despre iubire, dar ne plăcea să ne jucăm, în gând, de-a iubitul, smulgând petală după petală, din corola margaretelor şi număram, în aşa fel, ca ultima să poarte sărutul visat şi răspunsul căutat... Şi cât a ţinut jocul „de-a joaca”, nu pot să-ţi spun... Au trecut anii, am iubit, ne-am bucurat de fiecare răsărit de soare, am râs, am plâns, am sperat, iar AZI, a venit o petală spre Arta conversaţiei şi pe ea scria ANIVERSARE.
      Un destin fericit să aibă operele tale, să strălucească şi să întinerească, să devină tot mai frumoase, tot mai interesante, tot mai căutate. Iar tu, poetul să nu rămâi nicio clipă în urma lor; să fii în pas cu ele. Noi, prietenii tăi ne vom bucura alături de tine, mişcaţi de frumseţea poeziei, de valul unduind, ce-ţi va purta „A 11-a petală”, spre inimi deschise, printre care şi eu, cu prietenie şi respect, Eli Gîlcescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu