POEZIA IUBIRII
Apele purificatoare vin din adâncuri, de acolo, de unde s-au trezit bucuriile şi împlinirile, parcă toate lipite pe pereţii sufletului… E destul să închizi ochii, ca să te înalţi printre aceste bucurii ale tale, pe care nimeni nu ţi le va putea lua vreodată… Ochii, apăsaţi de efortul pleoapelor, chiar dacă dor, dar e durerea dulce pentru că au izbutit să se înalţe deasupra timpului… Scrieţi şi voi… Nu treceţi nepăsători… Orice gând este suflet pentru alt suflet… Eli Gîlcescu
vineri, 1 mai 2020
INFINITUL IUBIRII: Infinitul iubirii
INFINITUL IUBIRII: Infinitul iubirii: Nu ştiu de ce aţi ales acest titlu, că sunt doi infiniţi, cel mare şi cel mic. Dilema cititorului: „Că-i iubire, bine, fie, Infinitu...
vineri, 24 aprilie 2020
O Primăvară Cromatică
La prima impresie despre Nynna Vizireanu
Iarnă de alb. Albastru marin. Tuşe de
purpuriu după cuvinte. Trăsături de verde rar. Joc de curbe. Surprinde viaţa.
Serioasă cu şevaletul şi penelul, ca şi cu ecranul şi „mausul”. Spinoasă cu
azurul. Răsfăţată (şi de poeţi). Victimă a nuanţelor. Pregătită de noi
experienţe. Orgolioasă cu umbrele. Sensibilă (cu dimineţile şi apusurile).
Spirituală (în rezoluţii radiometrice). Discretă (rareori cu violetul).
Graţioasă (cu albul şi cu negrul). Ochioasă (spre şevalet). Maliţioase (cu purpuriul).
Sufletistă (la prima tuşă). Gânditoare (la a opta tuşă). Profundă (la ultima
tuşă).
Veninoasă (când nu îi ies umbrele). Plină de compasiune (cu
pânza ratată). Cu simţul umorului (la combinaţia cuvânt nuanţă de gri sau de ce
o fi). Sarcastică (faţă de alb). Grijulie (cu marinarii Artei). Resemnată (când
nu poate denumi culoarea prazului). Implinită (după expoziţie şi după apariţia
interviului). Distrusă (de ce nu a scris nimic «veteranul» Constantin? Nici
măcar un «like» ?). Renăscută (când citeşte ce am postat). Matură (faţă de
mare). Luminată (la răsăritul soarelui deasupra mării). Sfârşită (după un apus
reuşit).
Copilăroasă (cu turcoazul). Timidă (cu purpuriul). Senzuală (cu violetul şi liliachiul). Şarmantă (cu verdele rareori). Fericită (în „Arta conversaţiei”). Misterioasă (din copilărie, cu cartea). Mistuită (tot din copilărie, din dragoste de Eminescu). Mironosiţă (pentru cine vrea, nu putem ghici). Măgulită (de Eli). Nepăsătoare (cu şapte nuanţe de gri). Diafană (la răsărit). Translucidă (la apus). Sofisticată (la albastrul infinit).
Puternică (din credinţă în copii şi în oameni, chiar virtuali). Senină (la trei zile după o expoziţie reuşită). Fragilă (la alegerea nuanţelor de maro). Vulnerabilă (la critici). Sălbatică (numai între orhidee).
Cheltuitoare (pe ustensile). Libertină (cu marea). Aspră (cu nuanţele de roşu). Iubitoare de lumină (crepusculară). Visătoare (de nuanţe nedescoperite). Plânsă (când nu-i reuşeşte stacojiul). Zâmbitoare (că i-a apărut interviul). Remarcată (de iubitorii de culori). Crede în magia crepusculului. Savurează mişcarea valurilor (mai ales iarna). Întrebătoare (la nuanţe liliachii).
Violentă (la redarea valurilor şi a umbrelor lor). Cu mulţi amici în «Artă». Înţeleaptă (în dialogul cu tinerii). Precaută (la combinarea albului cu negrul). Bănuitoare (cu interpretarea nuanţelor de roşu).
Redă uşor verdeaţa (mai greu îi iese ceaţa). A redat oare şi fluturi (din cei cu aripi pictate deja de Cel de Sus). Întrebătoare (cum să redea parfumul florilor dimineaţa, când se ridică ceaţa). Fericită (normal, doar e iubită). Blândă (ca briza mării). Mai studiază încă surprinderea zborului păsărilor, infinitul magic al zborului lui Icar. Îi recomand redarea unei ploi de vară, a unei îmbrăţişări.

Copilăroasă (cu turcoazul). Timidă (cu purpuriul). Senzuală (cu violetul şi liliachiul). Şarmantă (cu verdele rareori). Fericită (în „Arta conversaţiei”). Misterioasă (din copilărie, cu cartea). Mistuită (tot din copilărie, din dragoste de Eminescu). Mironosiţă (pentru cine vrea, nu putem ghici). Măgulită (de Eli). Nepăsătoare (cu şapte nuanţe de gri). Diafană (la răsărit). Translucidă (la apus). Sofisticată (la albastrul infinit).
Puternică (din credinţă în copii şi în oameni, chiar virtuali). Senină (la trei zile după o expoziţie reuşită). Fragilă (la alegerea nuanţelor de maro). Vulnerabilă (la critici). Sălbatică (numai între orhidee).
Cheltuitoare (pe ustensile). Libertină (cu marea). Aspră (cu nuanţele de roşu). Iubitoare de lumină (crepusculară). Visătoare (de nuanţe nedescoperite). Plânsă (când nu-i reuşeşte stacojiul). Zâmbitoare (că i-a apărut interviul). Remarcată (de iubitorii de culori). Crede în magia crepusculului. Savurează mişcarea valurilor (mai ales iarna). Întrebătoare (la nuanţe liliachii).
Violentă (la redarea valurilor şi a umbrelor lor). Cu mulţi amici în «Artă». Înţeleaptă (în dialogul cu tinerii). Precaută (la combinarea albului cu negrul). Bănuitoare (cu interpretarea nuanţelor de roşu).
Redă uşor verdeaţa (mai greu îi iese ceaţa). A redat oare şi fluturi (din cei cu aripi pictate deja de Cel de Sus). Întrebătoare (cum să redea parfumul florilor dimineaţa, când se ridică ceaţa). Fericită (normal, doar e iubită). Blândă (ca briza mării). Mai studiază încă surprinderea zborului păsărilor, infinitul magic al zborului lui Icar. Îi recomand redarea unei ploi de vară, a unei îmbrăţişări.
CETITORIUL şi privitorul
Constantin Nițu
https://luceafarul.net/nynna-vizireanu-poezia-iubirii-acum-si-in-pandemia-covid-19-si-telescoala-ca-si-la-bacau-aici-dascal-prof-univ-dr-nitu-constantin?
Și la a doua impresie
Biblioteca Națională a României
vineri, 24 iunie 2016
duminică, 5 aprilie 2015
miercuri, 15 octombrie 2014
Minune când minune este omul pentru om
Încă-i frumoasă, încă! În restul unei inimi un dor încă
palpită, încă oprește clipa în colțul din privire și dragostea o mână pe
vechile cărări... Încă-i frumoasă, încă... Când piere rostul vieții,
apropie miresme în frunze de poveste... Încă-i frumoasă, încă... și zilele le
schimbă în floare, în sărut...
Încă mai
cred în minuni... cele care zâmbesc... dar când te atrag și te conduc acolo
unde este nevoie de ele, e de-ajuns un prieten și locuri acoperite
de case, trotuare, oameni... și glasuri care așteaptă, iar și iar, „duminica de
ieri“, acolo unde există loc pentru poeți și cărțile lor, în salonul inundat de
lumină, unde poți să râzi, să plângi, să cânți... acolo unde se întâlnesc și
își dau mâna fapte, uimite de ceea ce găsește omul pentru sufletul omului, unde
amintiri te cutreieră în sus și în jos, zbor și cădere, zbor și iubire, în mâna
de înger, cărți, cărți...
Când dorul
arde în palmă și face cale-ntoarsă pe
deasupra viilor, când pomu-și lasă vis în muguri iar pe urma rodului neprins,
toamna sună altfel în floarea albă de vișin când reînvie grădini bântuite de
prea grele vini... „atunci, la poarta
îndepărtată, auzim căldura...“, acolo la porțile cuvântului... o întânire
într-o lume vie – ARTA CONVERSAȚIEI, „dincolo de tăișul privirii
transpuse în albastru rece cu suferințe care nu mai dor...“ E visul unei flori
– vis de margarete – într-un sublim poetic, față-n față cu marea doamnă a
literaturii române contemporane, Ileana Vulpescu, în hotarul nesfârșit al
cuvintelor...
Cascade lăuntrice de bucurie, din altoiul liliacului, se
sting în acel soi de tristețe, din petalele răsfirate, ale margaretelor. Și
ruperea petalelor cu „mă iubește, nu mă iubește...“ – naturalețea bucuriei,
care dezarmează pe oricine cu aceeași admirabilă simplitate, scriind o lume a
frumosului și a binelui, cea care are puterea încă să privească fără teamă la
faptele vieții și ale morții...
Și doar cărțile
sunt cele care îi aduc bucuria, fără vreun gând ascuns, doar clipa neumbrită, chiar
mugurii grădinii mele, amurg și dimineți și prag... și-așa, în suflet, mereu un
vis cu aripi spre sărutul din infinit „cu dorul roșu și cu verdele ce-mi dă răgaz. Aud
mașinile din vis...Țipete de metale obosite cad învinse de rugină...E semnul
roșului ce învinge...E o luptă câștigată! Dar vai! Programe noi sunt proiectate
în orizonturi îndepărtate și mașini sofisticate se ridică, pe sub apă...
Zăngănitul se apropie din orizont.... Și efecte speciale cad în reflexele de
roșu ale ploilor ce cad... În orizontul de pe mal, monștrii construiți în
viitor își deschid hăul timpului ce trebuie să vină... – Salvați câmpul cu maci! E vocea ploii
roșii, din furtuna, care crește... – E sărutul din alt veac...Și roșul nu mai
arde, ci doar plânge... Și ploaia se abate cu repeziciune pe trupul meu, învins
de uscăciunea mașinilor, ce stau să mă înghită...“
(Carte în lucru, Margareta
Anton)
O personalitate profund respectată de
membrii ARTA CONVERSAȚIEI XXl,
când împreună am lansat proiect după proiect, acolo unde ne strecura pe
rând lecțiile de viață și celebre proiectele „Sărutul, o carte în dar“,
„Ileana Vulpescu și tinerii“ – întâlniri aniversare, locuri în care poezia
de o prospețime tinerească e încurajată sincer, și îndemnată cu sentimente de
admirație față de poezia iubirii... Pentru că toate faptele ei înseamnă
iubire... Toate dovezile ei înseamnă iubire și de aceea nimic nu i se pare
greu, nimic nu îi este străin, nimic nu i se pare nedemn de marea iubire ARTA
CONVERSAȚIEI... iar cel ce ajunge la ea e cel care a atins înțelepciunea
adâncă a dragostei – o confundare cu
poezia sub semnul desăvârșirii, al eternității...
Un exemplu de încredere, bunătate și înțelepciune, omul
care nu are alte rădăcini decât pe cele întâmplate în ARTA CONVERSAȚIEI,
omul care nu și-a părăsit niciodată țara... omul care își caută sprijin în
oameni, dăruindu-se prietenilor, omul care „se recomandă pe sine drept un
scriitor lucid, nesofisticat, cu un acut semn al calității...“ omul care nu ne
lasă să murim...
joi, 21 martie 2013
duminică, 23 septembrie 2012
CU LACRIMI, SFINŢIND URMELE PAŞILOR MAMEI
Nu sunt pe alte plaiuri, păduri atât de verzi,
În orice colţ al lumii, ai încerca să vezi;
Şi nici albastrul apei, nu l-am găsit mai clar,
Oriunde am fost în lume, dincolo de hotar.
De-aceea, ţară, vreau, să-ţi fiu apărător,
Cu drag, să-ţi flutur steagul tricolor,
Copiii mei, nepoţii şi toţi urmaşii lor,
Să fie oameni liberi şi demni de-acest popor!
PATRIEI – poezie premiată la concursul de poezie
patriotică, Suflet românesc, organizat de Arta conversaţiei şi desfăşurat în 12
august – Poiana Lui Mihai, Gorj
EG: Am
recâştigat gustul devenirii, am învins prin poezie şi iubire. Printre patrioţi,
cel ce a făcut din poezie o rugăciune, este şi va rămâne, mereu, poetul Victor
Burde. Poţi spune că ai reuşit, în felul tău, să-i convingi pe români să nu abandoneze poezia patriotică?
VB: Trăim, iată, o perioadă în
care aşa cum se cunoaşte, poezia patriotică a alunecat încet-încet într-un con
de umbră, rar, mai putând aprinde lumina de dragoste faţă de ţară şi neam în sufletele românilor. Mulţi dintrte poeţi se „jenează”
să mai scrie acest gen de poezie, cauzele fiind cunoscute.
După apusul „Epocii de aur”, în
care poezia patriotică era aproape obligatorie, în cuprinsul unei cărţi de
versuri, s-a ajuns la un fel de saturaţie atât a autorilor - prinşi într-un fel
de teamă generală, că ar putea fi confundaţi cu „poeţii de curte”- cât mai ales din partea cititorilor care
eliberaţi de „obligativitatea” citirii acesteia, preferă alte genuri de poezie.
Vă felicit din toată inima, pe
voi, cei care administraţi reţeaua „Arta conversaţiei”, că aţi avut curajul şi
puterea de a relansa, prin Concursul de poezie patriotică „Suflet Românesc”
inţiat, organizat şi finalizat atât de frumos, acest gen de poezie ce trebuie
să-şi regăsească locul binemeritat.
Personal consider că fiecare
locuitor al acestor frumoase meleaguri româneşti îşi iubeşte ţara şi limba; unii scriu,
alţii cântă despre aceste locuri mirifice şi chiar faptul că vorbim în această
dulce limbă românescă, este un act de patriotism.
Revenind la întrebarea ta, poezia patriotică îmi este foarte dragă. Nu poţi rămâne indiferent la ceea ce
s-a petrecut şi se petrece pe glia ta străbună, unde ne-a fost dat să ne naştem
şi să vieţuim.
Dacă voi, cei care aţi jurizat
poeziile trimise la concurs, aţi considerat că poeziile mele merită să fie
premiate, este o dovadă că am şi eu o mică contribuţie în relansarea poeziei
patriotice.
Poezii ca Priceasnă pentru
Apuseni, Patriei şi Clopotele Alba- Iuliei vorbesc, de la sine, despre ceea ce simt în
sufletul meu, pentru aceste meleaguri. Mai mult, am scris în versuri o frumoasă
legendă românescă ce a apărut sub formă de carte, intitulată Legenda stâncii
Panaghia – fata care s-a îndrăgostit de Soare (după o legendă rămasă de la
Calistrat Hogaş), legendă ce se referă la Stânca Panaghia, din Masivul Ceahlău.
Cartea se adresează, în special,
copiilor din clasele elementare, înţelegând prin aceasta să contribui, în
măsura posibilităţilor mele, la formarea celor mici a dragostei faţă limba şi
frumuseţile ţării în care s-au născut şi cresc.
EG: A
fost un concurs de poezie patriotică, pe meleagurile gorjeneşti, în Poiana lui
Mihai. A venit un premiu, au fost emoţii?
VB: Vă mărturisesc că am fost deosebit de emoţionat şi, în acelaşi timp, surprins să aflu că mă număr printre câştigătorii acestui concurs.
VB: Vă mărturisesc că am fost deosebit de emoţionat şi, în acelaşi timp, surprins să aflu că mă număr printre câştigătorii acestui concurs.
Deşi am mai obţinut alte premii
naţionale şi internaţionale pentru poezia care o scriu, acesta a fost un
premiu cu totul special, fiind primul ce l-am obţinut pentru poezie patriotică.
De fapt, avem puţine
concursuri de acest gen şi daţi-mi voie, să vă felicit, încă o dată, pentru
iniţierea acestui concurs care a fost o adevărată reuşită!
EG: Te leagă ceva anume de aceste ţinuturi?
VB: Este normal să mă lege. Este o parte a pământului nostru românesc şi sufletul meu vibrează adânc, atunci când vorbesc de meleagurile gorjene sau călătoresc prin ele, fiind pătruns de frumuseţea acestor plaiuri, dar şi de „bogăţia spirituală” ce îmi umple inima, admirând bijuteriile din piatră pe care le-a lăsat aici nemuritorul făuritor al „Păsării măiastre” , Constantin Brâncuşi precum şi celelalte lucrări inestimabile ca valoare spirituală, punte între cerul şi pământul municipiului Târgu-Jiu.
În timpul cât mi-am satisfăcut
stagiul militar la o unitate de geniu din Craiova, am participat în cadrul unei
aplicaţii militare, de peste o lună de zile, la reabilitarea drumului care duce
la Statuia lui Mihai Viteazul, din Poiana lui Mihai. VB: Este normal să mă lege. Este o parte a pământului nostru românesc şi sufletul meu vibrează adânc, atunci când vorbesc de meleagurile gorjene sau călătoresc prin ele, fiind pătruns de frumuseţea acestor plaiuri, dar şi de „bogăţia spirituală” ce îmi umple inima, admirând bijuteriile din piatră pe care le-a lăsat aici nemuritorul făuritor al „Păsării măiastre” , Constantin Brâncuşi precum şi celelalte lucrări inestimabile ca valoare spirituală, punte între cerul şi pământul municipiului Târgu-Jiu.
Faptul că tocmai în acest loc
s-au ţinut manifestările de încheiere a concursului de poezie patriotică, a
fost prilejul de a a retrăi, în minte, multe din momentele şi întâmplările din
acele zile ale tinereţii mele.
EG:
Eram departe, undeva în afara timpului, acolo unde nici murmur, nici zgomot nu
se aud, doar simţirea din noi şi bucurie... A fost divin... Doar numele voastre
s-au ridicat din trecut, alunecând în prezent, în văzduhul stârnit de iubire,
luminos şi pur... Iar confratele tău, Nicu Murgăşanu a lăcrimat de două ori...
Cum a ajuns această lacrimă de bucurie la tine, om frumos al Ardealului?
VB: Doamne, cât am regretat că, din motive de sănătate, nu am putut participa la festivităţile de încheiere a acestui reuşit concurs...
Vă asigur, însă, că am fost alături de voi, participanţii, cu gândul şi cu sufletul vibrând de emoţie, când vedeam imagini la TV, referitor la ce se întâmplă în Poiana lui Mihai. Am lăcrimat atunci, vă asigur, de bucurie, pentru tot şi toate cele văzute...
VB: Doamne, cât am regretat că, din motive de sănătate, nu am putut participa la festivităţile de încheiere a acestui reuşit concurs...
Vă asigur, însă, că am fost alături de voi, participanţii, cu gândul şi cu sufletul vibrând de emoţie, când vedeam imagini la TV, referitor la ce se întâmplă în Poiana lui Mihai. Am lăcrimat atunci, vă asigur, de bucurie, pentru tot şi toate cele văzute...
Am fost în permanenţă ţinut la
curent cu ce se întâmplă şi se petrece acolo, de către bunul meu prieten Nicu
Murgăşan, care a obţinut premiul I.
Tot prin intremediul lui, am
primit diploma pentru locul III, pe care am avut onoarea să mi-o acordaţi la
finalul concursului şi pentru care, vă mulţumesc încă o dată şi pe această
cale!
Vreau să vă spun că sunt foarte mândru pentru acest premiu obţinut şi
aştept o altă ediţie a concursului, pentru a fi alături de toţi colegii din
Arta Conversaţiei, care vor participa.
EG: Arta
conversaţiei se poate mândri cu o antologie - Poezia iubirii, ca o rază
fierbinte care a învolburat văzduhul, spre a dezlega porţile iubirii într-un
început de primăvară... Pe firul ei, am împletit gânduri şi pasiuni... Au fost
mlădiţe firave, dar au prins puteri şi speranţe... Vei dori să participi la un
al doilea volum (într-un moment special al Artei conversaţiei – 1 an de trăire
şi iubire)?
VB: Cu siguranţă că am să particip! Deşi în ultima perioadă am fost foarte ocupat cu diverse probleme, printre care şi o lansare de carte în Perii – Vadului (satul meu natal), jud. Sălaj, am început să revin la masa de scris; a sosit toamna cu frunze galbene şi melancolie şi sper ca muza cea frumoasă, să-mi trimită idei pentru versurile ce vor completa volumul aflat în lucru şi din care o parte a poeziilor vor pleca spre Arta conversaţiei, pentru volumul II. Sănătoşi să fim, cu toţii!
EG: Există
un gând pentru prietenii artei conversaţiei?
VB: Cu siguranţă că am să particip! Deşi în ultima perioadă am fost foarte ocupat cu diverse probleme, printre care şi o lansare de carte în Perii – Vadului (satul meu natal), jud. Sălaj, am început să revin la masa de scris; a sosit toamna cu frunze galbene şi melancolie şi sper ca muza cea frumoasă, să-mi trimită idei pentru versurile ce vor completa volumul aflat în lucru şi din care o parte a poeziilor vor pleca spre Arta conversaţiei, pentru volumul II. Sănătoşi să fim, cu toţii!
VB: Pentru toţi colaboratorii şi
prietenii mei de pe Arta conversaţiei, trimit cele mai frumoase gânduri de
sănătate şi fericire şi cât mai multă inspiraţie pentru a putea crea noi pagini
de frumos, hrană pentru sufletele celor care îndrăgesc, cuvântul scris!
Mă bucur să-i am alături în clipe de fericire sau tristeţe, făcând, de
acum, parte integrantă din viaţa mea. Îi îmbrăţişez şi îi iubesc pe toţi!
EG: Ce muzică asculţi?
EG: Ce muzică asculţi?
VB: Iubesc muzica în general. De altfel, fac
parte din Ansablul folcloric „60 Plus” al Primăriei Alba Iulia, în cadrul
căruia activez de peste patru ani şi care are peste 230 de spectocole susţinute
în ţară şi străinătate, dar, în egală măsură, iubesc muzica de operă și operetă.
EG: Există un citat care îţi călăuzeşte drumul?
EG: Există un citat care îţi călăuzeşte drumul?
VB: Anul acesta, în luna martie, am
fost sărbătorit, alături de alţi conjudeţeni, de Consiliul judeţean Alba,
Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” şi Uniunea Scriitorilor, Filiala Alba-Hunedoara,
cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani. Cu această ocazie, am primit o
frumoasă plachetă pe care este înscris următorul citat:
„Existăm vremelnic prin ceea ce luăm din jur, dar vom
trăi veşnic prin ceea ce dăruim” (D.M. Lawson).
Mi se pare că este cel mai
frumos citat ce te poate căluzi în viaţă!
EG: Ai ales să-ţi sfinţeşti viaţa, sfinţind poezia.
A fost timpul tău, în loc sfânt unde poezia ta a fost
ascultată de sfinţi, încălzindu-te în Lumina lui Dumnezeu. Ai devenit un om de
la care poeţii pot învăţa multe.„Cu graiul tău molcom de ardelean
Şi sufletul curat ca soarele-n fereşti”,
ai renăscut, sărutând „urmele tălpilor” cu minunatul „Descântec de rouă” binecuvântată, închinându-i-te, cuminte. Ai ales loc sacru şi urmele tale au lăsat drum, poezia ta a rămas în inimile credincioşilor tăi prieteni. Cum te-ai simţit în mijlocul prietenilor, cu ei alături?
ai renăscut, sărutând „urmele tălpilor” cu minunatul „Descântec de rouă” binecuvântată, închinându-i-te, cuminte. Ai ales loc sacru şi urmele tale au lăsat drum, poezia ta a rămas în inimile credincioşilor tăi prieteni. Cum te-ai simţit în mijlocul prietenilor, cu ei alături?
VB: La
sfârşitul anului trecut, când mi-a apărut la Editura Aromonii Culturale din
Adjud jud. Vrancea, volumul de versuri “Descântec de rouă”, mi-am propus ca
acesta să fie lansat şi în satul meu natal, Perii-Vadului, din jud. Sălaj, pe
care nu-l mai văzusem de 64 de ani, când l-am părăsit pentru a mă stabili
împreună cu familia în Alba Iulia, unde locuiesc şi în prezent.
Am fost extrem de fericit şi
emoţionat când, în a doua duminică a lunii septembrie din acest an, cu sprijinul
părintelui paroh din sat, Lucian Aurelian Bâlc şi cu ajutorul prietenilor mei
scriitori, Elena Valeria Ciura, Anişoara Bradea şi Gheorghe Luchian, am reuşit
să fac această lansare în faţa dragilor mei consăteni, oameni cu suflet curat
şi deschis, neatinşi de viciile oraşului, prezenţi în număr mare în biserica
străbună a satului.
A fost un moment de mare
comuniune spirituală, aflându-mă în locaşul în care am fost botezat şi în care,
copil mic fiind, am învăţat, lângă
blânda mea mamă, să spun primele rugăciuni…
M-a învăţat să mă rog mama
mea,
Ţinându-mă aproape lângă ea.
Îngenuchea, îngenuncheam şi
eu
Şoptind, să ne rugăm lui
Dumnezeu! (Învăţăturile mamei)
Acum, după 64 de ani, m-am rugat din nou în sfânta biserică, lângă icoanele şi praporii sub care s-au închinat părinţii mei şi am ridicat un parastas de pomenire şi aducere aminte a tuturor celor dragi, dispăruţi…
Acum, după 64 de ani, m-am rugat din nou în sfânta biserică, lângă icoanele şi praporii sub care s-au închinat părinţii mei şi am ridicat un parastas de pomenire şi aducere aminte a tuturor celor dragi, dispăruţi…
Am recitat un colaj de versuri
dedicat satului meu şi am dăruit fiecăruia dintre cei prezenţi câte o carte,
ne-am bucurat şi am plâns cu lacrimi de fericire, emoţie şi recunoştiinţă,
pentru că Dumnezeu a îngăduit ca visul meu să prindă viaţă.
Am revăzut, în acea zi, satul
şi locul în care mi-a fost casa şi în care mi-a fost dat să văd lumina zilei şi
să fac primii paşi.
Am admirat din vârful dealului, Someşul curgând lin către apus şi am
discutat cu oamenii bătrâni ai satului, care mi-au cunoscut părinţii. Senzaţia ce
am avut-o când am călcat prin rouă în curtea casei părinteşti şi pe uliţa unde
mama umbla vara desculţă, nu o voi putea descrie niciodată!
Satul meu iubit, era aşa cum mi
l-am imaginat şi scris în mai multe poezii, după puţinele amintiri rămase din
anii copilăriei...
A fost o zi minunată în care
sufletul meu s-a hrănit şi a lăcrimat pe glia din care am prins viaţă şi pe
urmele paşilor mamei, fiind, în acelaşi timp, bucuros şi mândru că eu, fiul acestui
sat am reuşit să dau consătenilor mei o fărâmă de suflet, aşternută pe cartea ce le-am dăruit-o.
Binecuvântat fie locaşul
sfânt, care m-a adăpostit, pentru câteva ore, şi mi-a oferit o adevărată lecţie de
viaţă şi iubire faţă de oamenii şi locurile natale!
Mulţumesc foarte mult, Arta
Conversaţiei – punte spre legarea de prietenii trainice ce nu se pot destrăma
niciodată!
La ceasul
solemn, a bătut cuvântul să aibă nădejde şi să lumineze chipurile noastre, cu descântec de rouă, de iubire şi mândrie...
Calde mulțumiri!
Calde mulțumiri!
Eli Gîlcescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)