Plutea, încremenită,
o tăcere;
Nici cântece,
nici doruri, nici iubiri.
Când, deodată,
ca o adiere,
Se-ntoarse printre
cei vii...
Eli Gîlcescu
„Noi suntem ca un cântec, nu crezi? Un cântec
nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi
totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.” Şi totuşi,
viaţa ne-a demonstrat că există şi drumul invers, spre un nou început. Care
este părerea ta, Lenuţa ? Cum ai reuşit să faci drumul acesta, invers?
pe orice vreme;
am ars din greu,
până la stele;
am ars târziu,
am ars devreme,
am ars cu dorurile mele,
am ars mocnit,
am ars cu flamă,
cu flacără…
am ars mereu...
am ars din greu,
cu foc din soare;
am ars pe ploaie şi ninsoare...
am explodat şi-am implodat"
(M. Ciupercescu)
Într-un târziu,
am reînviat,
Pasăre Phoenix ,
m-am reinventat,
schimbând planuri şi priorităţi.
"În om, se adună vorbe nerostite, gânduri, cărora n-ai şti să le dai
nume, lacrimi neplânse la vremea lor, care, deodată, vin ca o apă umflată de
ploaie revărsată peste mal" (Ileana Vulpescu).
Se zice că, Dumnezeu ne alege şi poate sunt cea aleasă să fac drumul
înapoi şi aşa cum am avut Îngerul păzitor, în acea dimineaţă, am avut bucuria
de a avea lângă mine pe Ralu, pe soţul meu, pe Auraş şi Floricica (două
colege de cancelarie), cele mai bune prietene, acum. E o mare bucurie
când întâmpim fiecare mâine ce devine azi!
„Fără un strop de plăcere e greu să munceşti,
dar cei cărora le place munca ce o fac au respectul meu veşnic.” Este un
gând de-al tău, preluat dintr-un comentariu, postat în Arta conversaţiei. Mă
gândesc la munca noastră de dascăl, la ceea ce ne leagă de împliniri, de
bucurii… Te-ai strecurat prin labirintul educaţional, cu sensibilitate şi
devotament. La sfârşitul fiecărei generaţii, ai lăsat câte ceva din sufletul
tău, ajungând să se risipească peste tot, prin lume… Există mereu, o punte de
legătură cu aceste frânturi de suflete, care între timp s-au maturizat, au
evoluat şi care înseamnă satisfacţii şi prilej de mândrie. Cum se întorc
discipolii, la izvorul dintâi, să-ţi mulţumească, să te cinstească?
O viaţă de
om, trăită în aceeaşi şcoală, un suflet rămas acolo, printre cărţi şi copii, o
flacără ce-a ars prea tare şi prea repede, boabe de lumină semănate în multe
minţi fragile, ce-au încolţit alene, dar din belşug, atunci când le-a
venit sorocul... Opt generaţii de elevi, părinţi şi bunici, toţi copiii
mei de suflet...
Sunt împrăştiaţi pe oriunde, dar foarte aproape, mă bucură veştile despre
ei! Eu sunt amintirea lor, ei sunt împlinirea mea de dascăl!
Din când în când, câte o floare, un telefon, din colţuri îndepărtate ale lumii,
un salut pe stradă "Sărut mâna, doamnă! Eu sunt..." şi privesc
adultul din faţa mea, încercând să-i descopăr chipul de copil... Îmi prezintă
iubiţii/iubitele, soţiile/soţii, îmi spun despre munca lor. Nu poate fi
ceva mai frumos! Simt că munca mea n-a fost în zadar şi, chiar dacă,
uneori, intenţiile mele, n-au fost înţelese, în clasele primare, peste ani,
m-au căutat să-mi mulţumească că am făcut parte din viaţa lor, că am lăsat
"semne". Ca dascăl şi mamă, sunt un om împlinit!
În ochii elevilor,
dascălul este o figură angelică, protectoare, afectivă. Cum au interferat
aceste sensibilităţi cu cei dragi, de acasă. Ai reuşit să te dăruieşti şi lor
cu aceeaşi iubire, păstrând echilibrul în familie şi implementând, statornic,
rolul tău de soţie, mamă, bunică?
Profesia de
învăţător este nobilă, este grea şi, de cele mai multe ori, neînţeleasă.
Faptul că
îmi sunt prieteni foarte mulţi foşti elevi şi părinţi, e un răspuns la
întrebare.
Munca
dascălului nu se termină, odată ieşit pe poarta şcolii; e o muncă de 24 de ore
din 24 şi uneori nu e de-ajuns. Copiii sunt mereu în gândul unui dascăl. Acasă,
munca mi-a fost înţeleasă; soţul meu fiind, la bază, învăţător, chiar dacă, pentru
a fi împreună, a dat dăscălimea pe inginerie. Am fost aproape de Ralu; nu
corectam caietele copiilor la şcoală, ci acasă, pentru a fi cu ea şi , uneori,
duceam caietele, înapoi, înnobilate cu propriile ei corecturi. Mă consider unul
din oamenii ce am sfinţit, prin muncă şi dăruirea mea, locul în care am muncit
. O activitate de 34 de ani are multe poveşti, toate frumoase, căci cele mai
puţin plăcute au devenit, cu timpul, anecdote.
Eli
Gîlcescu
