Patimi
Să-ţi simt freamătul trupului,
în noaptea cea moale,
învârtejind întunericul,
strivind sărutul
unul de altul,
stând vârâtă
la pieptu-ţi cald,
însetată
de dorinţe
nenumite,
doar simţite;
Iar parfumul
sălbatic,
venit din asudarea
trupului,
fierbinte,
îmbietor,
îmi însufleţeşte
necuvântul
patimii aprinse
de dor.
Eli Gîlcescu
Alt sărut
Din strop de apă devotată,
Din păpădia reînviată.
Din debutul unei poezii,
Din freziile din nopţi târzii,
Aşternute-n pragul dimineţii,
Numai în zori, când dorm poeţii…
Din chipul unui suflet blând,
Ce omoară somnul, surâzând,
Din armonie-n mângâiere
Şi-n cuvântul mărturisit, în tăcere…
Din graţioasele arte,
Din perfecţiunea unui pas,
Din lacrima pierdută-n plâns
Şi din lumina ce noi am strâns,
Să-i fie, iubirii, un sărut;
Doar atât, nimic mai mult.
Eli Gîlcescu
Dacă
Dacă ai fi o lacrimă,
Te-aş culege în căuşul palmelor
Şi mi-aş îmbăia sufletul cu tine…
La focul vieţii
Mi-aş încălzi mâinile
Şi-n zbor, uitaţi la două gânduri depărtare,
Spre astrul, cel de dintre sori,
Şi leagăn, şi sicriu mi-aş face,
dacă…
Zinca Marius Iulian
Şi te iubeam
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te
iubeam.
NynnaVizireanu
Nisipul clipei
Sub pasul
uşor al miezului de noapte,
din marea-nvolburată a vieţii,
aud nisipul clipei,
alunecându-mi pe liniştea de gând,
cum se zbate.
Zincă Marius Iulian
Sărut mâna,
doamna mea!
Sărut mâna, doamna mea,
Mi-a fost dor de tine-aseară,
Dorul meu nu se compară,
Nici cu arderea de stea.
Unii zic că dorul trece
Și rămâne doar nimicul.
Te iubesc în infinitul
Care nu mai vrea să plece.
Într-un univers de gânduri,
Te păstrez în mine, doamnă,
Pomii scuturați, de toamnă,
Zac pe-aleea vieții, singuri.
Te iubesc ca pe-o vioară,
Cu emoții, nostalgie,
Când scriu asta pe hârtie,
Nu las sufletul să-mi moară.
Ne-om vedea poate-n târziul
Îngerilor care pleacă.
Va rămâne ziua seacă,
Plin de umbre, doar pustiul.
Păsările se vor duce
În amurgul lor, să doarmă.
Te iubesc, frumoasă doamnă,
Cu ochi mari, cu gura dulce.
Ion Vanghele
Spre
soare
Sub ochii mei, ce înăuntru plâng
de timpul tău, trecând în timpul meu,
tăcerile plecării însângerând un zbor,
prin frigul aburind de-atâta dor,
împărţind cu zborul lumea noastră,
se vede strălucind lumina albastră –
o treaptă-n urcuşul tău spre soare.
Zinca Marius Iulian
Etajul trei
Nu vreau să plec, dar trebuie s-o fac
Să încerc un alt loc, unde să pot să nu tac.
Ştiam demult că e mai bine sub stele,
Acolo, pot visa în voie şi nu-s gânduri rele.
Oamenii aleargă în jurul meu,
Grăbiţi să găsească profit dintr-un leu.
Eu stau liniştit şi mă uit la ei,
Răstignit de iarbă, la etajul trei.
Nu-i loc deloc, pentru mine aici,
Mă năpădesc buruieni şi urzici.
Aş vrea să plec, ca să nu mă înec
Am doar speranţe, nu mai cred în nimic.
Văd bine ce se-ntâmplă în jurul meu.
Să fiu mai prost ca ieri, mi se cere mereu,
Nu mai este ceaţă în ochii mei,
Se vede totul clar, de la etajul trei.
Nu-i loc deloc, pentru mine aici,
Mă năpădesc buruieni şi urzici.
Aş vrea să plec, ca să nu mă înec,
Am doar speranţe, nu mai cred în nimic.
Chris Irinoiu
Pe o dungă de
cer
Săpaţi în
crudul adevăr
o groapă
adâncă
cât un infinit
!
N-o
umpleţi cu nimic,
lăsaţi în
ea teama,
sfârşitul
să-mi vină
pe o dungă
de cer.
Din
pivniţele monarhice,
veniţi cu
ultimul vin,
negru şi
gros.
Lângă
cruce
pune-ţi un
brad argintiu,
cu
acele lungi
să-mi
spintece cerul.
Llelu
Nicolae Valareanu
Am obosit...
De Prostie...
De Obrăznicie...
De Făţărnicie...
De Nimicnicie...
Şi sunt abia la jumătatea vieţii...
Asta după statistici...
Am obosit...
De Buruieni...
De Urzici...
De Uscăturile Pădurii...
De Coada Prunii...
Am obosit...
Să văd crima
Nepedepsită
Şi urmaşul criminalului,
Umflându-şi pieptul
Ca un curcan.
Am obosit...
Mă înviorează doar speranţa
că Dumnezeu a aranjat în aşa fel lucrurile,
încât în natură, nimic nu se pierde,
nimic nu se câştigă, totul se transformă...
Dar ştiu că nici Dumnezeu
nu îmi va reda chipul de acum,
mai bine de douăzeci de ani...
Mă uit la fotografie,
şi nici eu nu pot crede că sunt eu...
Am obosit...
Aştept deci transformarea mea
într-un fir de nisip din Univers,
altul decât cel care sunt acum...
Chris Irinoiu
Întrebare
De ce-ai plecat
Grăbit
În timp ce-n mine
Ardeau
Mistuitoarele
Văpăi,
Tu n-ai ştiut
Că focul
Din privire
E garanția
Timpului
Redus la doi?
De ce-ai plecat
Uitând
Să iei cu tine
Fantasma
Nopților târzii,
Tu n-ai știut
Că piere-n zori
Magia
Prea risipită-n
Reverii?
De ce-ai plecat
Tăcut,
Luând aminte
Că eu ”ramai”
Nu ți-am mai spus,
Tu n-ai știut
Că nu-i nevoie
De cuvinte
Pentru-a sfârși
Ce-am început?
Ani Badea
Aceasta nu e
lumea mea
Aceasta lume este a lor.
Lumea celor răi.
Trăiesc aici dar nu fac parte din ea.
Cu oameni-câini şi cu oameni-lingăi,
Aceasta nu-i lumea mea.
Aceasta lume este a lor.
Adevărul se pierde-n perdele de fum.
Într-o zi, ca mulţi alţii de aici, voi pleca.
Sunt doar spectator,
Aceasta nu-i lumea mea.
Mă ţin deoparte şi mă feresc,
De molima aceasta
Să mă molipsesc.
Mă zbat uneori să opresc ceva,
Dar aceasta nu-i lumea mea.
Această lume este a lor,
Şi pot să facă ce-or face cu ea.
Aștept să se întâmple ceva şi să zbor
Aceasta nu-i lumea mea...
Chris Irinoiu
Mor doar o dată
Mor doar o dată,
Durează atât de mult...
Am timp de iubiri, de trădări
Şi am timp să ascult...
Se vorbeşte mult,
Se spune puţin...
Iubim să urâm
Şi urâm să iubim,
Chiar de e lumea ta...
Fac parte din ea
Mor doar o dată,
Nu ştiu cât va dura...
Chris Irinoiu
Prietenele
noastre
Prietenele noastre sunt numai frunze moarte.
Dacă le strigi, prin vreme, abia le-auzi foşnind,
Din nopţile, tăcerea, spre dimineţi îţi scoate
Flori albe de cuvinte, cu roua suspinând.
Te-am iscodit, aseară, şi ţi-am trimis urări,
Dar vorbele rostite s-au osândit pe cruce;
Rămase nerostirea ucisă-n călimări,
Şi n-a putut cuvântul amorului să urce.
Doar frunzele jilave au suspinat în toamnă;
Amurgul plin de floare a sângerat în noi
Şi a trecut un spirit, cu-o mantie de doamnă,
Să curgă rece, parcă-n tandreţea vechii ploi.
Eu te-am iubit degeaba, chiar fără de măsură,
Răspunsul tău se duce, prin timp, indiferent.
Te-aş săruta pe gene, te-aş săruta pe gură,
Pe vremea ce ne poartă cu sine decadent.
Rămâne frunza goală şi foşnetul ei rece;
Se sparg, de ziduri, clipe şi nopţile se duc,
Cu paşii lungi de toamnă, durerea noastră trece
Şi timpul, lacrimi, lasă din scuturatul nuc.
Ion Vanghele
O femeie letală
Este sigur că îmi placi
Şi ştiu ce poţi să-mi faci
M-au avertizat vecinii tăi
Într-o seară...
Dar nu pot să mă opresc
Şi simt că mă topesc,
Ce febră m-a cuprins...
E o luptă total inegală
Nu cred că întâmplător,
Când eşti la telefon,
Vorbeşti în şoaptă, te fereşti,
Situaţia-i clară...
Şi trebuie să-ncerc
Cumva să mă opresc,
Să rezist când mă ataci,
Asta nu este o treabă uşoară
Mă arunci pe jos,
Apoi, mă faci să plutesc
Dintr-o dată eşti grăbită
Simt că înnebunesc
Eşti o femeie totală…
Sunt super agitat
Mă mir că n-am uitat
Să respir şi încă ştiu să spun
Cum mă cheamă...
Cred că jocul n-are rost.
Nu vreau să fiu un fost.
Viaţa mea s-a transformat
Într-o treabă total anormală
Nu pot fi cu tine,
Ştiu ce trebuie să fac
Ceva îmi spune să m-opresc,
Altfel, sunt terminat.
Eşti o femeie mortală…
Nu vreau să mă cauţi,
Nu vreau să ascult
Ce vrei să-mi spui,
Trebuie să te uit
Eşti o femeie totală…
Eşti o femeie mortală…
O femeie letală…
Da… Da…
Chris Irinoiu
Când sferele se
ating
Era... pe când se curbau nopţile
din cauza înălţimii cerului.
Fura contur
spirala în cochilia cosmică
ce se ridică liberă,
lăsând în urmă melcul -
când sferele se ating
(Se înghesuie stelele pe Calea
Laptelui!).
Muşcând
cu muşcături din cuvânt,
printre dinţii de piatră
urma să treacă râul,
cald sângerând în cântec,
până-n adâncul mişcat al inimii,
unde se nasc poeme sonore.
Llelu Nicolae
Valareanu
Indiferent...
pe acolo
Bănuitor şi rezervat nu uita
nimic.
Zilele trăite cad la fund,
sunt prea grele.
Îi răpea toată liniştea.
Pierdut într-un fel de depărtare,
mâinile sunt neliniştite,
degetele îi cuprind faţa
şi gândea că nu i-ar mai păsa
dacă ar sucomba.
Devenise indiferent
în lumina roşu-aurie
ce se revărsa
cercetându-se cu privirea
şi rădăcini să prindă… pe acolo.
Zinca Marius Iulian
Alte patimi
Mă prăbuşesc ruină
La picioarele tale.
Mă las chiar dorită
De valul ce-mi smulge
Ce-a mai rămas din mine
Şi-şi înfige degetele,
Cu unghiile negre de tină,
În carnea tot neagră,
Din piept; şi plâng, şi râd,
Când îmi cuprinde viaţa, cu braţele,
Iar eu îmi doresc noaptea cea lină…
Dar n-ai nicio vină,
Că printre osanale
Şi lumina divină,
Pui alte patimi
Ce se zbat printre lacrimi…
Şi mă las prăbuşită
La picioarele tale.
Mă trezesc în ziua de mâine,
Fără să ştiu ce-am
visat,
Şi plâng, şi râd,
Doar, pe umărul meu,
Singura capcană neocolită.
Eli Gîlcescu
Nerăbdare
Trăgând în piept
miasma rece a apei stătute,
vedea râul care şipoteşte
împăienjenindu-i privirea.
Într-o încordare groaznică
se reazemă de perete
scufundat în gânduri.
O furie surdă mocneşte
despuiată de vrajă
ca o rază albă în întuneric
cu răsuflarea
care urcă şi coboară
încoace şi încolo,
pornită de-a lungul anilor
să-l prindă în mrejele ei.
Stă indiferent şi trist
cu bucuria înaripată
peste lumea gândurilor
când trecutul
îi întoarce spatele
şi se-neacă
în valul întoarcerii acasă.
Nu mai era decât durere
cu lacrimile şiroind pe faţă.
Să îmbrace
lucrurile astea în cuvinte,
îi reda liniştea
să trezească
nerăbdarea… pentru viitor.
Zinca Marius Iulian
S-a schimbat
Umbra aleargă
şi cu răsuflarea încovoiată
îşi schimbă culoarea
atât de profund
cu expresia aceea pierdută
şi faţa istovită
şi brăzdată de zbârcituri.
Zinca
Marius Iulian
E bizar
să vezi atât de
aproape
cufundat deseori
în umbre transparente
cum respiră vântul
şi inima bate puternic
când stelele sunt reci.
Totul s-a schimbat…
Zinca Marius Iulian
Sete de viaţă
În cerul luminat puţin,
umbrele alunecă încoace şi încolo.
Auzea vuietul surd
al ochilor ce ţipau şi urlau
cu buzele uscate rătăcind
la limita timpului şi a gândirii.
Străbătut de o căldură neobişnuită,
de teama pur şi simplu ridicolă,
cu fruntea leoarcă şi orbitele jilave,
gâfâia încet umblând brambura
şi scrutând împrejurimile.
Vedea cu ochii minţii.
Vedea totdeauna prea târziu
cum s-a îngrămădit viaţa în el.
Când soarele lumina oblic,
în faţa lui începea noaptea.
Subit, se trezeşte în el… setea de
viaţă.
Zinca Marius Iulian
Adiere
Însoţit de frică
şi cufundat în gânduri,
dormita zile de-a lungul
cu ochii pironiţi în gol
într-o febră a nerăbdării
cu faţa umflată,
asudat
şi răsuflarea grea.
În teama de singurătate
ce-ncepe
să-i dea târcoale,
anii par că se scurg
peste viaţa sfâşiată
ce geme anevoie
până la tăcerea supremă.
…………………………
Încetul cu încetul,
în minte îi rătăceşte,
pentru o clipă, un gând
din zilele de odinioară.
Zâmbește inocent
născocind cuvinte
ce se îmbină straniu
la revărsatul zorilor
în vântul speranţei
care… adie.
Zinca Marius Iulian
La braţ cu Villon
Visa-voi, doamnă, şi-n sicriu,
La trupul tău trandafiriu,
La bobul negru, de măslină,
Al trupului, care-n lumină
Părea aproape transparent -
Sorbeam din el, ca dintr-un Kent
Şi beam din vinul roş, apoi,
De-ndată ce scrisesem doi,
Din şirul parcă nesfârşit,
Al primei nopţi, când ne-am iubit...
Vai, totu-a curs demult prin vrană -
Să fie-un veac, blânda grăsană?!?...
Vă dăruiesc poemuţul,
de Ziua Poeziei
Viorel
Gârbaciu
Linişte -
fericire înlăcrimată
Totul curgea.
Din când în când
se auzea un foşnet
şi stelele îşi trimiteau
ultimele raze.
Zorii zilei se prelingeau
inundate de o lumină blândă.
Reflexele calde
răspândeau pace şi linişte.
Întunericul
se cuibărise în unghere
printre valuri de transpiraţie…,
respiraţia devenea
tot mai precipitată.
Fericire înlăcrimată -
ultima pregătire
pentru un somn îndelungat.
Linişte…
Zinca Marius Iulian
M-ai întrebat
M-ai întrebat, de ce-i marea sărată,
De lacrimile mele-i sărutată,
De dorul meu, cu aripile frânte,
Plângând, pe ţărm, tristeţi fără cuvinte.
M-ai întrebat, de ce este amară,
De dragostea pierdută într-o seară,
De îngerul, pe ţărm, care suspină,
Corabia, în port, din nou, să vină.
Şi trec, deasupra, pescăruşi țipând,
De spuma valurilor lăcrimând,
De dorul meu, albindu-se în cer,
Tristeţi ce vin, tristeţi ce-n mine pier…
Ion Vanghele
Îţi aminteşti…
Îţi aminteşti
de noaptea-n care
cu pietre aruncam
la cer,
după stele
să cadă, să ţi le prind
în păr
şi broşă să-ţi fac,
să ne plimbăm
pe lac,
s-ascultăm
clipocitul apei adânci,
bătăi de inimă,
nebune,
gângănii în zbor
ce se adună
şi coroană
pe cap
din nuferi
ţi-am împletit,
îţi aminteşti
de acea noapte…
Zinca Marius Iulian
Se frânge
timpul şi îngenunchează
Se frânge timpul şi îngenunchează,
Cu aripile strânse, lângă piept,
Tu, îngere, în cerul meu, veghează
Tăcerea paşilor, care-i aştept.
Am tras zăvorul, noaptea curge beată,
Un şir de stele care se grăbesc,
Din dorurile mele, să mă scoată,
Cu taina ta, iubirea s-o umbresc.
Şi stau, acum, plângând, pe malul mării,
Sirena verde-n valuri dănţuieşte,
Şi inima, înger al disperării,
În noaptea ta, ca un Luceafăr, creşte.
Ion Vanghele
Singur
Între cer şi pământ
e o durere sălbatică.
Brusc se trezeşte zguduit.
Umerii înguşti îi tremurau.
Era prea răcoare,
frigul nu-l lăsa să doarmă.
Pentru o clipă
a văzut stelele
în lumina spălăcită,
cu faţa cenuşie.
Fulgerător, un gând îl străbate
în vântul proaspăt şi răcoros.
Se simţea ciudat de singur.
În leagănul palid al zorilor stătea
întins…
Zinca Marius Iulian
Iubirea
Degeaba plânge, moartă, floarea,
Petale-n mine scuturând,
Şi-ncearcă visul cu uitarea,
Să-mi şteargă dorul fremătând.
Iubirea, încă, te mai cheamă,
Cu glasul dulce de copil,
Şi dimineaţa se destramă,
Arzând în cerul tău străin.
Deşi a fost înscrisă soarta,
În cerul tău, să fiu pe veci,
Ne bate firea cu năpasta,
Şi tu te pierzi, pe-alte poteci.
Rămâne-n urmă doar alintul,
Sărutul buzelor fierbinţi,
Şi luna, alb, vărsând argintul,
Cu noaptea rătăcind în sfinţi.
Ion Vanghele
Vis de iarnă
Ninge la Alba-n Cetate solemn
Ca-n basmul
dulcegăriei de iubire.
Din nou la
vin şi la tutun mă-ndemn
Tic-tacul
ceasului e-o nălucire.
Aş vrea-n
genunchi să cad din nou
Şi de-i
posibil să mă întind de-a latul
Aleilor din
parcul cuprins de blând halou
Să ningă
peste mine, zăpada fie patul
Iubirii
noastre pure şi dezinteresată.
Ningă ziua,
noaptea, faptic şi în gând
Şi turla
Catedralei în alb amestecată
Prin
maldărul de vată s-o căutăm greblând.
Amneziaţi
de alb şi de sinceritatea
Elefanţilor
din parc ce mărginesc alei
Din fulgi
să intre-n noi salubritatea
Acestei
lumi de pace unde plutesc idei.
Apoi
fantasme albe alunecând pe stradă
Luminile
din blocuri stele ni se par
Iubindu-ne
într-una, pradă lângă pradă
Savurăm din
secol primul lui pătrar.
Nicu Murgăşanu
Tu eşti
frumoasă
Tu ești frumoasă, vorbele-mi sunt goale,
Şi uneori, sunt de neînţeles,
Când treci prin dorul meu, foşnind din poale,
Aş vrea s-o faci, de vrei, ceva mai des.
Să ne-ntâlnim la marginile lumii,
Acolo, unde dornică, mă strigi,
Să ne iubim, arşi de văpaia lunii,
Privirea ta, săgeată, s-o înfigi.
Să-ţi murmur numai şoapte de iubire,
În legănarea nopţilor, scrânciob,
Răniţi de-aceeaşi dulce dăruire,
Ce face din noi doi, iubirea, orbi.
La pieptul meu să strâng podoaba fină,
A îngerului care s-a pierdut.
Şi-a ars în amândoi ca o lumină,
În viitorul, care-i azi trecut.
Ion Vanghele
Neuitatul dor
Ai adus lumină-n
dimineaţa
mea cea tristă,
şi am ieşit afară;
din zăpadă,
am făcut doi bulgări,
dar până să-i vadă
cineva, să-i iubească,
s-au topit de dor.
În urma lor,
două anotimpuri
se tot tachinează uşor,
să-şi revendice
neuitatul dor.
Eli Gîlcescu
Trec visele
mele
Trec visele mele şi bune, şi rele,
O pală de vânt, o ploaie de stele,
Iar îngerul meu, alb pe pernă adoarme,
Doar mie mi-e dor, de iubire mi-e foame.
Şi-aş vrea toată noaptea, să îţi sărut,
Fiinţa de stele şi umbra de lut,
Şi-n noaptea dorinţei fierbinte, să pier,
O stea care arde speranţele-n cer.
O rază ce-aprinde tăcute culori,
Şi-n freamăt, transformă parfumul de flori,
Să-l dăruie noaptea, cu buzele reci,
Când visul prin gânduri, uitat tu îl treci.
Un înger ce calcă prin somn, suspinând,
Gondola de raze, iubiri lunecând,
Şi trage pierdută în colţul stingher,
Să ardă tăcerea-ntr-un capăt de cer.
Ion Vanghele
Două naturi vii
Cu dulci săruturi mă aprinzi
Nu mă mai doare-a lumii rană.
În închisoarea iubirii, unde m-ascunzi,
Doar dragostea îmi este hrană!
Vasi
Să-i reaprinzi visul uitat,
De unii-n picioare călcat,
Să-i vindeci rănile ce-o dor,
Când i-au atins aripa-n zbor,
Cu ce-i mai sfânt, cu sărutări,
Luate de prin tainice cămări,
Cu mirosuri vechi de lenvănţică,
Aduse-n dar de o bunică,
Un înger de femeie. Aş pune,
Lângă icoană, al său nume…
Eli
Sunt o natură moartă, fostă femeie,
Dintr-un tablou atârnat pe-un perete
Într-o casă pustie şi fără cheie,
Bântuită de disperare şi regrete.
Pânza nu mă mai vrea, se destramă
Curând, va mai rămâne doar o ramă
Şi după-aceea o pată pe-un perete,
Printre multe alte amintiri desuete.
Vasi
Dar vorba ta-i de aur, ori ea nu contează?
Te preamăresc, femeie, presimt şi ce urmează...
Natura noastră-i vie şi noi tot mai aproape;
Vom ţese pânză nouă, albită peste ape...
Eli
Simţea...
Părea
cufundat în gânduri
cu ochii plecaţi.
Se
simţea închis
cu zâmbetul
nemişcat,
cu privirile
aprinse
în mirajul
nerăbdării
de cal
împiedicat,
ca o mirare
cu faţa
roşie
şi fruntea
plină de
sudoare.
Se aşeza cu
faţa înseninată
şi liniştit
se deda
cu totul
plăcerii
şi părea că
e sclavul
unei
apariţii
nedesluşite.
Zinca Marius Iulian
Eu mor de câte
ori mori tu
Cum m-ai privit, mi-ai şi furat privirea,
în a cărei iarnă se-aşterneau zăpezi,
redându-i primăverii strălucirea
din frumuseţea ochilor tăi verzi
curgeau din ei, ca apele de munte
două izvoare-acumulând un râu
ce înverzea priveliştea oriunde
aş fi privit... eram doar tu şi eu...
iar azi, cerând să nu ne ştie nimeni
iubirea cea de taină, plângi uşor
şi-n pieptul mic bat cele două inimi,
ca două aripi avântate-n zbor,
le-a săgetat, de moarte, iar arcaşul,
de când Amor ţi-a vizitat oraşul.
Octavian Clement
În vremea
nopţii
Cu câţiva
peri albi
deasupra
tâmplelor,
scormonea în
mintea sa
strada plină
de lume
ce se
revărsa pe trotuar.
Un surâs
crud şi vesel
îi trecu pe
buze
aducându-şi
aminte
într-un chip
nedesluşit,
valul
mulţimii
ce curgea
îngreunat de
căldură.
Mergea
nepăsător.
Sfidându-se,
părea că
asudă
în noaptea
înăbuşitoare.
Rămase
un moment
nemişcat
gândindu-se
la senzaţia plăcută,
aruncând o
privire repede
în marea lui
plăcere…
în vremea
nopţii.
Zinca Marius Iulian
DOAR
SĂRUTĂ
Haide acum iubite
Treci doar pentru o clipă
Dincolo de minte!
Eliberează-ți în eter, numele și forma,
Trăiește măcar o dată în inimă!
Privește în copilărie...
Vezi tălpi de copil sărutând pământul,
Plin de iarba cu boabe de rouă.
Sărută cerul!
Așa cum fac zilnic, păsările-n zbor,
Trimițând în dar triluri divine.
Sărută-mi inima plină de cicatrici ...
Ea încă mai poate dărui.
Doar sărută...
Simți iubirea
Zvâcnind în aorte de timp
Bătăi de inimi sincron
Au adus un curcubeu în palme
Doar sărută...
Şerban Ecaterina
Impresie
Din timp în
timp,
umbla seara
degeaba
cu
neliniştea în suflet
în viaţa
aşteptată.
Într-un aer
puţin gânditor
cu o
nepăsare uşoară,
obrajii se
înroşeau
şi glasul i
se îngroşa
găsind
cuvinte colorate
să
zugrăvească
locurile
galbene şi goale
în care se
strecura
să nu fie
prins
în flagrant
delict de ignoranţă.
Nu-i era
greu să pară tare…
Zinca Marius Iulian
Graba gândului
Se scula
cu mâinile
ude de sudoare
şi bătăi
puternice de tâmple
în
împrejurări nedesluşite.
Stătea
cu fruntea
în mână
şi simţea
nehotărât
strigătul
său plângător
la fiecare
clipă.
Cuprins de o
senzaţie,
de dezgust,
şi-o grabă
de a ieşi de acolo,
îl urmărea
gândul
să respire…
aerul dulce
al nopţii.
Zinca Marius Iulian
Mulţumire
Fără a
pricepe de ce,
un fel de
tinereţe falsă
şi
vânturatică
se zburlea
pe buza sa creaţă
cu intenţia
vădită
de a stabili
distanţele,
prigonindu-l
cu un zâmbet
nehotărât
să pătrundă
taina
acestei
lungi intimităţi.
Ar fi vrut
să strige
din toate puterile,
să prindă
crâmpeie de
amintiri
şi să le
fixeze,
dar nu ştia
să le înfăţişeze,
să le
îmbrace.
Îşi plimba
limba prin gură
cu bătăi de
inimă
când vorbea
cu oarecare…
aprindere.
Cu linişte
în suflet,
nu se mai
mira de fapte.
Se simţea…
mulţumit.
Zinca Marius Iulian
Începuturi
Îţi aminteşti, iubitule,
de începuturi?
dragostea croia poteci
la capăt de pământ,
ne căuta printre spini,
sângerânde inimi de dor,
ochi în ochi,
buze-n buze
şi lacrima spală picătura
ce-avea să dea
pe dinafară...
Iubitul meu,
la cântatul cocoşilor,
îmbrăţişăm somnul,
în gene,
cu sărut, cu tot,
sub acoperişul pământului,
sfinţii
trăgeau de noapte,
în schimbul priveliştii.
Din două trupuri,
unul,
scufundat
în tăcerile ierbii,
iar mâinile tale,
culegătoare de stele,
mângâiau, pe frunte,
dragostea...
Sil vio auri
Poezia mea
Poezia mea,
eşti izvor de dor
ce curge
într-un râu de lacrimi,
într-o mare de suflete,
într-un ocean de iubire…
când sufletul meu,
cuprins de-amărăciune,
a stat, spate-n spate,
cu dragostea,
mi-ai ieşit în cale,
mi-ai dat tihna
şi mi-ai dat, în dar,
viaţa mea,
într-un buchet de liliac
şi flori de tei,
mi-ai aşternut poale de litere
să le-aşez, încet,
în cuvânt
cu-n oftat
de fericire.
Când era atâta tăcere,
ai alergat, în singurătatea mea,
şi te-ai legat
de arterele inimii mele,
cu nod pescăresc,
m-ai făcut
să aud lumina,
să gust vântul,
să privesc şoaptele lunii
şi să-i prind, în pumni,
lacrima.
Sil vio auri
Prea istovite,
păsări merg
Prea istovite, păsările merg
Spre un etern sfârşit de săptămână,
Rămâne-n noi lucire de iceberg
Şi-un ochi curat şi spânzurat de lună.
Cuvintele mai sapă între noi
Cărări de umbre, încă mătăsoase,
Dar în fereastră plâng atâtea ploi,
Privind tristeţea clipelor rămase.
Tu care pleci, mereu, misterioasă,
O umbră de lumină ce s-a dus,
Te-nchizi, regal, în purpura de-acasă
Şi în amurgul unui vechi apus.
Doar eu rămân ca să îmi clatin frunza
Pe-aleea care cântă violet
Şi-n dorul clipei, îţi frământă bluza
Cu sărutări gingaşe de poet.
Ion Vanghele
Vino, iubito,
la mine, spre seară
Vino, iubito, la mine, spre seară,
Să ne iubim pe frunza cea rară
Păunii trec, noaptea, ţipând ascuţit,
Ciobul de lună ne-a părăsit.
E gura fierbinte, îţi e gura rece,
Dorinţa din sânge nu vrea să mai plece.
Ne poartă pe valuri, ne aruncă din nori
Şi sângeră clipa în patul cu flori.
Vino, iubito, cu mine să stai.
Iubirea se duce ca floarea de mai.
Rămân doar tristeţi scuturate de vânt;
Şi eu, trubadurul, prin vreme, să cânt.
Ion Vanghele
În prag de
seară
Mă uit la tine
şi-aş trece, peste mări şi ţări,
să te mângâi pe unde doru-ţi vine...
să-ţi spun povestea, când la tine-i seară,
de drumurile, ce odinioară,
tu le-ai atins,
cu talpa de fetiță,
de jocul, de-a v-aţi ascunselea, prin poieniţă,
de dragostea dintâi, primul sărut,
fântâna, unde mama scotea apă,
de scăunelul, unde
tata privea, tăcut,
prietenii de când erai micuţă,
până ai zburat din cuib de porumbiţă.
Să-ţi amintesc de glasul ce striga:
Ela, Eli sau cum te cheamă
(ţi-aduci aminte?),
cu grija ce o are orice mama...
eu parc-o aud şi-acuma, cum mă cheamă...
Şi să nu uiţi vreodată
ce ţi-am spus,
acum, în prag de seară, la apus,
m-am bucurat, când tu te-ai bucurat
că ai în suflet locul
de unde ai plecat...
Silvia
Bună dimineaţa,
iubire!
Bună dimineaţa, iubire!
M-am trezit cu ea, în braţe,
în sufletul meu,
în gândul meu,
peste tot, în preajma mea...
mi-a încătuşat sufletul,
mi-a descifrat şoaptele...
o aud, o simt,
inundându-mi inima...
Bună dimineaţa, iubire.
Te iubesc atât cât mai pot,
şi cât mi-a rămas,
ca să fac primul pas,
spre tine...
Eli Gîlcescu
Primăvara
Din cufărul timpului,
A ieşit la lumină;
Şi aşteaptă
Bucuria, în palmă,
să-i curgă,
peste gerul de ieri,
peste dorul de casă…
doar tăcerea-i aceeaşi
(sau poate şi-a lepădat
haina cea groasă);
în dosul ei stau
cearcănele
şi ridurile,
chiar şi anii;
orele îi zâmbesc,
zilele nu roşesc
şi, tot mai mulţi,
cred c-o iubesc…
Eli Gîlcescu
Limpezire
Se mângâia de îndărătnicia lui,
plin de frică şi de plăcere.
Cu dorinţa nedesluşită,
refuzând cu gesturi
care-i trădau iritarea
să privească
în această amintire,
cu pas grăbit,
se culca legănat.
O ştergea repede
cu capul plecat
dintr-o mânie
plină de indignare
cu obrazul în mâini.
Iritat de taine ascunse,
se ruga cu privirea.
I se limpezeau
gândurile.
Zinca Marius
Iulian
Începe să
cugete...
Începea să cugete…
Simţea…
un fel de oboseală.
Urma o tăcere
în amăgirea ochiului
când arunca o privire
din acelea, repezi.
Într-o uşoară tulburare,
fu cuprins de mirare
sub o mască zâmbitoare
cu înfăţişarea
de himeră nemişcată.
Cu o mulţumire lacomă
îl îmboldi nevoia
unei minţi
plină de hotărâri energice
în curgerea unui râu liniştit.
Începea să cugete…
Zinca
Marius Iulian
A avea
În nopţi ce par
mai nemărginite,
cu privirea obraznică
să scormonească
o pricină oarecare,
se privi lung
minunându-se la gândul
că s-a sfârşit râsul
spre a asculta aiurea
la tăcerea
din jurul trupului
adusă în suflarea sa, să aibă
întindere-n gândire.
Zinca Marius
Iulian
Nepăsare
Cu privirea aţintită
la faţa răsfrântă
de sticla lucie,
îi bătea inima
nebuneşte, când
cuprins de îndoială,
ca să răsufle câteva clipe,
trebuia să caşte gura.
Se temea
să nu-şi piardă şirul ideilor
forţându-se
să-şi oprească în loc
gândurile întrerupte
ce deveneau fără şir,
când nu mai putea răsufla.
Umbla în lung şi în lat,
împrăştiat în mădulare,
vrând să arate nepăsare.
Zinca Marius
Iulian
Marea tăcere
Uluit, răsufla repede
într-o mişcare de neastâmpăr.
Ochiul şi mintea
erau aţintite
în lumina uscată
ce înghițea aerul
cu o răsuflare scurtă,
ivit în fiecare cugetare.
Se putea desluşi
în unghiurile slabe
ale gurii ce se încreţea,
rămânând
stăpânit fără de voie,
un glas ce răsuna
în marea tăcere a nemărginirii.
Zinca Marius
Iulian
Dor
Dor îmi este, tare dor,
De mine, de tine, de nemărginire!
Alerg desculţă prin liniştea din
suflet,
Păşesc printre gânduri
Ca printre minunate, dalbe flori.
Mi se cutremură sufletul
De-atâta dor şi frumuseţe.
Mă culc, alene, pe gândurile moi,
Îmi strălucesc ochii de lumină.
Îmi desfac braţele larg,
Îmi strecor degetele pe sub orizont
Şi ascult cum îmi susură prin piept
lumina.
Sunetele înfloresc în văzduh.
Notele cad, lin, pe pământ,
Ca nişte petale.
Este strigăt de dor
În sufletul meu copleşit,
Celulele corpului mi se-nfioară.
Ard ca o torţă, flăcările dansează,
Luminând aleile
Care duc în grădina
Presărată cu emoţii înflorite.
Le mângâi pe creştet
Precum mângâi copii,
Minunându-mă cum se înalţă
Către cerul azuriu.
Sunt eu şi orizontul violet,
Orizont ce are marginea brodată
De un zâmbet alb, cald.
Eu îl sorb din priviri,
El mă priveşte adânc în negrul ochilor,
Ne contemplăm unul pe celălalt,
Ne strigăm iubirea...
Lavinia
Mălăcescu
Împăcat în sine
Înecat
în ceaţa dimineţii,
cu teamă
dar cu un zâmbet
sleit pe buze,
privea
cu strângere de inimă
mii de lucruri mărunte.
Mergea încet înainte
să grăbească lucrurile.
Se simţea
împăcat în sine.
Zinca Marius
Iulian
Fiorul
Se năştea o furie înăbuşită
fără să priceapă nimic.
În noaptea fără vânt,
pierdut în nălucirea
dorinţei plină de neastâmpăr,
cerul îşi scutura stelele
înşirate cu o plăcere
stranie şi statornică.
Începea să se întărâte
cu mintea tulburată.
În fiorul ce-l furnica,
nu era în stare
să gândească.
Zinca Marius Iulian
Linişte
Cu coada ochiului,
privea înaintea sa
gândurile
ce
dezbrăcau
viaţa.
O nedesluşită
tremurare de viaţă
i se ridica pe buze.
Ameninţat de plăcere,
cobora în sufletul său
un fel de linişte…
Zinca Marius
Iulian
Obosit
Într-o umbră de ironie
în bătaia unei raze de lumină,
stând în nemişcare
ceas cu ceas,
ar fi căzut
cu trupul tremurând
legănat de-aduceri aminte
în senzaţia de singurătate
ce părea că-i cuprinde
sufletul rătăcit.
Strângând din ochi cu furie,
plângea cu faţa ascunsă în mâini
obosit să mai curgă
în tăcerea ce-l îmboldea
în aerul de deasupra.
Zinca Marius
Iulian
Conştiinţa
Silindu-se
într-un chip lămurit
cu paşi domoli,
începu a se înăbuşi.
Stătea zăpăcit, adâncit
într-un chip ciudat
căutând
să-şi surprindă conştiinţa.
Închizând ochii,
începu să gândească
cu glas tare
în câte o clipă fugară,
să-şi răscolească
adâncurile minţii…
Zinca Marius
Iulian
Iubire
Iubire, dă-mi aripi să zbor,
Să pot să cuprind toată viaţa,
Iubirea alungă-orice nor...
Şi soarele mistuie ceaţa.
Iubire, dă-mi aripi să cânt,
Să laud prin versuri Iubirea,
Şi cu un puternic avânt...
Să recuceresc Nemurirea.
Iubire, dă-mi aripi să zbor...
Prin nopţi cu luceferi şi lună,
Şi prin al vieţii decor...
Să merg cu
iubitul de mână.
Iubire, dă-mi aripi să zbor,
Să-mi umplu de
tine fiinţa,
Când sufletu-i nemuritor,
Iubirea ne este Credinţa.
Iubire, dă-mi
aripi.
Felicia
Feldiorean
Ne - cuvântul
Cu picioarele tăiate parcă,
să nu mai poată mişca,
învăluit de aerul rece
dădea din umeri
cu capul plin de gânduri.
În lumina
ce se strecura în suflet,
era lovit de răcoarea umedă
ce-i îneca răsuflarea.
Nu mai scotea nici un cuvânt
din gura bâlbâită de vreme.
Zăcea în fundul trupului…
Zinca Marius
Iulian
În frâu
În soarele
ce trimitea o ploaie
de lumină,
o nelinişte îl muşca
lăsându-i trează
numai mintea tulburată.
Cu pas liniştit, o ţinea în frâu
prin răceala sa
calculată.
Zinca Marius
Iulian
Dimensiuni
Trăia fără dimensiuni.
Incapabil să se împotrivească,
o lacrimă tremura între gene.
Respirând sacadat şi grăbit,
se pierdea treptat
într-un clocot surd de căldură.
Obosit de efortul acesta,
săpa un surâs umbrit
peste capul aplecat
într-o mişcare a respiraţiei.
Se întreba din ochi,
cu o senzaţie de moleşeală
în zâmbetul stânjenit
când tăcerea se lăsase brusc,
dacă îşi pierdea conturul.
În murmurul serii, tresări…
Zinca Marius
Iulian
Senzaţie
ascunsă
Avusese o clipă de emoţie.
Cu o atenţie profundă
tăcea să simtă nedesluşit,
ce se petrecea cu el.
Privea şi respira adânc, cuprins
de un sentiment neobişnuit,
neplăcut să se vadă
învins de tăcere
într-o senzaţie ascunsă.
Zinca Marius
Iulian
Realităţi
Cu un aer de exagerată
absenţă, surâdea vag.
Părea numai o încordare trecătoare.
Răspundea întrebărilor nepuse
aruncând o privire indefinită,
reîntors dintr-o invizibilă depărtare.
Plimba o privire circulară
asupra realităţilor mărunte ale vieţii.
Cu respiraţia oprită,
să simtă cum tâmplele se liniştesc,
trecând cu o mângâiere reţinută,
îşi rezema fruntea în palmă…
Zinca Marius
Iulian
Prietenele noastre
Prietenele noastre sunt numai frunze moarte
Dacă le strigi, prin vreme, abia le-auzi foşnind
Din nopțile tăcerea spre dimineți si scoate
Flori albe de cuvinte, cu roua suspinând
Te-am iscodit aseară si ti-am trimis urâri
Dar vorbele rostite s-au osândit pe cruce
Ramase nerostirea ucisa-n calmari
Si n-a putut cuvântul amorului sa urce
Doar frunzele jilave au suspinat in toamna
Amurgul plin de floare a sângerat in noi
Si a trecut un spirit cu-o mantie de doamna
Sa curgă rece parca-n tandrețea vechii ploi
Eu te-am iubit degeaba chiar fora de măsura
Răspunsul tău se duce prin timp indiferent
Te-as săruta pe gene, te-as săruta pe gura
Pe vremea ce ne poarta cu sine decadent
Romane frunza goala si foșnetul ei rece
Se sparg de ziduri clipe si nopțile se duc
Cu pașii lungi de toamna durerea noastră trece
Si timpul, lacrimi, lasă, din scuturatul nuc.
Ion Vanghele
(Ne) Obişnuinţa
În lunga partidă de tăcere,
îşi urmărea conturul trupului.
Umbrele deveneau neprecise în jur,
în tresărirea pupilei
ce urmărea în gând
să-şi întoarcă faţa
spre drumul care nu ştia unde duce.
Rămase aşa cum era.
Timpul trecea uitător
şoptind din când în când
fără emoţie aparentă,
un cuvânt aruncat întâmplător.
Pierduse obișnuita ceasurilor calme...
Zinca Marius
Iulian
Sărut
Persistă aroma
în pielea strivită
a fructului cărnos
râvnit de El şi de Ea
prin şarpele răsucit
încleştat între Ei
capcană
la marginea lumii
ecoul şuierat
strepezirea dinţilor
înghiţind sâmburii
Iubirii
zdrobiţi în piua
Durerii
într-un strigăt prelung
care frânge
sfâșie
încovoaie
retează
aripa suflării
contenind
în nefiinţă.
Mihaela Marilena Chiţac
Thirsty
Thirsty of joy
You are pouring
my fluid liquor
into your empty
goblet and drink it
before you have
felt me resting
in the sip
Taste of my flavour
Giggle
Mihaela Marilena Chiţac
Maiden
Maiden hidden
in the hollows
of the willow tree
Fairy trapped
within its trunk
waiting for the wind
to free her passionately
Trembling in the air
her curly fair hair
catches the birds
of dream to rest
into the nest
of rustling leaves
Discovering at times
her gracile shape
Gift offered
on a golden tray
to the Prince Charming
of the lake
Meandering vague silhouette
guilty of glamour
and despair
Mihaela Marilena Chiţac
Poems of love
Song of the reed
Waving
trembling
Virgin
Winding up
Her wondrous
Reddish hair
Melting through
The air
Solitary wig
Standing in despair
Against atmosphere
Drying strings of fear
Waiting to be plucked
From the marshes
Of woe
To the land
Of love
The wind blows
the oboe
Sounding
in her womb
Until there
She blooms
Sound in wind
And limb
Mihaela Marilena Chiţac
Liber
Ridicând din umeri
într-un surâs dispreţuitor
negândindu-se la nimic,
îşi bătea joc
de remuşcări şi scrupule.
Fără gesturi, tăcut,
continua plimbarea…
Zinca Marius
Iulian
Singura chemare
Mă apropii de ea
tot mai mult,
ocolind tentaţia unui sărut,
înfruntând doruri,
mereu răzleţite,
înfulecând din gânduri,
unul câte unul,
care mă indispun
şi sfărâmând, neîncetat,
între dinţi, distanţa
dintre mine şie ea,
singura chemare
cunoscută,
casa mea.
Eli Gîlcescu
Nu te mai chem
Nu am să te mai chem.
Cuvântul am să-l fac semn
Şi-am să mă plimb,
Tăcută-n lume,
Pe-aleea umbrelor de lemn,
Iar tu vei fi perena floare,
Beţia serilor ce vin,
Luceafărul care răsare
În umbra cerului senin.
N-am să-ţi mai strig tăcerea
Oglinda mută, tristă...
Tac atâţia nuferi, din durerea
Ce însângera adâncul lac.
Şi-am să-nfloresc, pe-a ta cărare,
În dimineţile de-argint,
Gingaşe flori de lăcrămioare
Şi-nmiresmate flori de mirt.
Ion Vanghele
Sunt bine,
mamă!
Sunt bine, mamă!
doar că...
păsările cerului
se strâng, în fiecare seară
la fereastra mea,
cerându-mi tribut
- lacrimi de dor
preschimbate-n sânge -
pentru îndrăzneala
de a le fura zbor,
în toamna anului trecut.
sunt bine, mamă!
doar că...
viața mi-a mai săpat un rid
împrejurul ochiului stâng,
în ultimul an.
cel drept își cântă
și acum, clipe de vis,
trăite pe meleaguri străine.
sunt bine!
doar că...
vezi tu, mamă...
noi două n-am vorbit niciodată
despre golul lăsat
de inelul slăvit în altar,
al unui bărbat.
nu mi-ai spus că... macină
și macină, până nu mai rămâne nimic,
decât ridul ochiului stâng,
ce se-ntinde, precum o cataractă,
trecând prin cel drept,
până în inimă, mamă...
până în inimă...
sunt bine!
doar că...
în fiecare noapte,
cerul meu e gri.
și oricât, de tare, mă străduiesc,
să adun stele,
raze de lună mă despică, dureros,
spunându-mi
că... nu sunt ale mele.
nu mi-ai spus niciodată
despre dimineți
cărora trebuie să le zâmbesc,
chiar dacă
sufletu-mi trudesc,
peticit de nesomn
ori despre perna, tristă, fără stăpân
care își schimbă, în fiecare zi
așternuturile sărate.
noi două n-am vorbit niciodată
despre multe lucruri,
despre multe păcate.
dar...
sunt bine... mamă...!
Nina Dinu
Atâtea vorbe
s-au pierdut
Atâtea vorbe s-au pierdut
Şi încă ele se mai pierd,
Şi totuşi, vreau să te dezmierd
În jarul dulcelui sărut.
Atâtea flori, eu îţi ofer,
Nici tu nu ştii, nu poţi cuprinde,
Dar vânzătorul ce le vinde,
Le fură, parcă, din mister.
Poate, mai bine, doar noi doi
Să împărţim lucirea lunii,
Pe banca dintr-un colţ a lumii
Stele ce fulgeră în ploi,
Tu, Eva vremii de apoi,
Prin viaţa mea, să treci felină
Apocalipsa de lumină
Cântând în paşii vechi şi noi.
Ion Vanghele
Primăvara
Raze calde de soare,
Susur molcom de izvoare,
Pulbere fină de stele,
Pe roşii lalele,
Parfumul ameţitor al narciselor
De pe geana zorilor.
Primăvara a adus cu ea,
Culeasă de pe-o stea,
Strop de caldă poezie,
Cântece şi veselie,
Nesfârșite cârduri de cocoare,
De prin lume călătoare.
Şi tot ea ne dăruieşte,
Firul ierbii care creşte,
Ea a înflorit natura,
Şi ne-a preschimbat făptura
Şi de pe aripa vântului,
Face ocolul pământului…
Antonella Mocanu
Ospăţ cu îngeri
După ultimul suflet al iernii
bucuria vindecă,
voci de durere în oase se spală
case cu duhuri neauzite
pocnetul clipei în noapte-l aruncă.
Mi se urcă pe piept o livadă înflorită!
unde îngerii-şi botează copiii,
în ochi de pădure
şi nu s-au mai dus
la trei izvoare care se întâlnesc...
Au rămas într-un colţ de umbră
să-şi serbeze ospăţul.
Se potrivesc în gânduri
lângă un copac necunoscut
despre care spun
că aduce noroc.
Llelu Nicolae
Valareanu
Sărutul tău, ca
o mireasmă
Sărutul tău, ca o mireasmă
De ghiocei şi-omăt târziu,
E dulcea nopţilor fantasmă,
Oaza de verde, din pustiu.
Când gurii tale, roabă-i sunt,
Secunda-mi uit în veşnicie.
Narcise plâng, în păr cărunt,
Viori de lut şi-o simfonie…
Prin umbre de tăceri pribeag,
Tu sorbi din tainice potire,
Pe buze, fragii-mi stau şirag
Şi se topesc printre safire.
Ion Vanghele
În zori
„Îmi culci iubirea
în necuvinte;”
dar iubirea, în tăcere
şi-n surâsul nopţii,
mă topeşte,
că-i fierbinte...
Apoi, îmi pui un vis
sub pernă,
în jur, puzderie
de steluţe vii,
din evantaie,
pogorî-vor
răcoarea,
pe-al meu trup,
legănat
şi adormit
abia în zori.
Eli Gîlcescu
Primăvara mă
iubeşte
Îmi spăl pleoapele în ploaie,
Mă strecor până-n odaie,
Să nu-mi simtă-nvolburarea
Nici pământul şi nici marea,
Când petrec pe întuneric,
Aninând un gând feeric,
Chiar în trupu-mi de femeie,
Sfidând goliciunea nopţii;
Am deschis ecoul sorţii,
Să fie semn şi călăuză
Şi iată, a intrat o muză
A iubirii, şi-mi şopteşte:
Primăvara te iubeşte...
Eli Gîlcescu
Se face
primăvară
Se face primăvară când îţi scriu
În ghiocei rodesc miresme fine
Când nopţile ne sânger-a pustiu
Purtăm în ochi luciri diamantine.
De sub zăpezi ce se topesc în noi
Se-ntinde un lac cu unde de iubire
Un şal de nuferi peste umeri goi
Şi foc din maci ce arde în privire.
Se face Dragobete când îţi scriu
Mătase-i gândul care te-nfăşoară
Foşnind pe-altarul sufletului viu -
Năvalnic jar peste amurg de ceară.
Când pasu-ţi umblă-n iarba sângerie
Şi te sărut pe tâmplele-ţi blajine
Înfloare-n trup vlăstar de iasomie
Parfum, şi dor, şi dragoste de tine…
Ion Vanghele
Iubesc
Iubesc să
trăiesc,
Iubesc să
IUBESC,
S-ascult cum
cântă o vioară,
Sub un
albastru cer de vară.
E primăvară-n
inimă.
E primăvară!
Iar
dorul împleteşte, iară,
Miresme
dulci, ce gingaş mă-nconjoară,
Şi-aud cum
îmi şopteşti: pentru a câta oară?!
- Cât te
iubesc…!
E
primăvară!
Lavinia
Mălăcescu
Bună dimineaţa,
primăvară!
La vreme de abur,
Ies sânii brazdelor
De sub zăpezi,
ca o ispită,
Iar vântul,
nebunaticul,
Sfâşie iile târzii.
Ca un îndrăgostit,
Ţăranul iese-n câmp
Şi-adulmecă, din larg,
Respiraţia câmpiei,
Adâncă şi egală,
Explodându-i sevele,
sub pământ,
Netezindu-i, cu palmele,
ţărâna,
Ca pe o iubită,
Şi primăvara vine,
de pretutindeni,
Să împodobească
chipul tânăr
Al celei ce va zămisli,
sub lut,
Izvorul sfânt,
al vieţii pe pământ.
Bună dimineaţa, primăvară!
Bună dimineaţa!
Ionel Creţu
Îngerii cu
aripi părăsite
Îngerii cu aripi părăsite
Îşi gonesc tăcerea în pereţi.
Au rămas, strâmbe şi obidite,
Lacrimile celor înţelepţi.
Plânsul tău cu sunet de vioară
M-a abandonat, seara, pe câmp,
Pe un drum care, acum, coboară
În dorinţa unui astru tâmp.
Ne-am pierdut, uitaţi, prin interese,
Singurateci, umeziţi de ploi,
Lumea, universul ei şi-l, ţese
Şi-a uitat că mai suntem şi noi.
Te mai strig, în urmele de vis,
Care nopţile mi le perindă,
Sub un cer cu lună, sinucis
Şi cu umbre goale în oglindă.
Doar parfumul tău mai îmblânzeşte
Drumul către vale, oboist,
Paradisul nu se mai găseşte,
Zace, între gânduri, zălogit.
Lasă-mă o clipă, să parcurg
Trupul tău de doruri şi ispită
Şi să rup în veşnicul amurg
Carnea ta de roze, risipită.
Ion Vanghele
De dor
De dor
de libertate,
de dor
de iubire,
de dor
de tine
mă închid
în lagărul
durerii.
Zincă Marius Iulian
Toate păsările
albe
Toate păsările albe
Trec prin noi, cu vise oarbe,
Numai tu ai aţipit
Pe-o cutie de chibrit…
Noaptea, dorul se despoaie
De-ntuneric, în odaie,
Cântând cu glas şoptit,
Fum urcând în infinit.
De-oi rămâne fără glas,
Păsările am să las
Ca să zboare, să rămână
Cu inelele în mână.
Stele de vor picura,
De mine s-or îndura,
Sus, pe lună, să mă lase
Pe un pat de flori frumoase.
Ion Vanghele
Cubul de
cristal
Reflectele cubului de cristal
cu mii de întunecate faţete dar,
şi mii de luminoase imagini
se uneau într-o corolă de culoare
ce se revărsa în cascade,
urmându-si drumul spre
imensa marea a uitării.
Suspendat intre
cer si pământ
vechiul ceas al timpului
rămăsese inert dar
ochiul său interior veghea
şi împletea povestea
unei târzii amintiri .
Antonella Mocanu
Când am un
regret
Când am un regret,
mi se oferă cineva care mă consolează;
atunci, când crucea mea devine grea,
permiteţi-mi să împărtăşesc crucea cu altul;
atunci, când se găsesc săraci,
du-mă la cineva care are nevoie de mine;
când am timp,
dă-mi pe cineva să-l pot ajuta;
atunci, când unii sunt umiliţi,
găseşte pe cineva să-i îmbărbăteze.
Doamne, dacă m-am descurajat,
trimite-mi pe cineva pentru a mă încuraja;
atunci, când am nevoie de
înţelegerea celorlalţi,
dă-mi pe cineva
care să înţeleagă nevoia mea;
atunci, când am nevoie de ei,
pentru a avea grijă de mine,
trimite-mi pe cineva să aibă grijă;
când mă gândesc la mine
atrage atenţia mea
spre o altă persoană.
Loredana Speca
Infinitul
Infinitul, armonia formei
mulţilor peşti, conturaţi
pe nisipurile suferinţelor
înaintaşilor credincioşi,
are o deschidere, într-o
coadă ce nu se sfârşeşte.
Infinitul e format din tot
atâtea punctuleţe, pe câţi
peşti se află în ocean şi
martiri în istoria recentă
a credinţei în Dumnezeu
şi în sacrificiul uman...
Replicând curbele femeii,
în unduiri line, asemeni
celor sirenelor măiestre,
la intersecţia curburilor,
e ascuns un punct magic,
care mi-a generat trăirile.
Ceremonial grafic perfect
al reprezentării simbolice,
acest punct se află în locul
unde infinitul se răsuceşte,
ostentativ, între Cer şi Lut
şi îşi încrucişează picioarele;
..............................................
Punct de Geneză şi simetrie,
care a născut noi identităţi
contopite năvalnic, în Infinit.
St John
Dans nebun
Când privirile ni se împletesc,
languros, sau cu patimă
celor ce se iubesc pe vecie,
tu dansezi cu un bărbat.
iar eu, cu întreg universul.
În tangoul, zis argentinian,
când mă simţi doar pe mine,
eu, în privirea, trupul, buzele,
sânii, coapsele şi labiile tale,
simt lava vulcanului planetar.
Valsul meu, uşor stângaci,
care dezonorează desigur,
pe Strauss Tatăl şi toţi Fiii,
se concretizează prin tine
ca dans al oceanelor lumii.
Bluesul doinit existenţelor
noastre, slab comparabile,
mă singularizează în banal,
în timp ce suma suferinţelor
trăirilor tale este eternitatea.
Vocea mea, uşor răguşită,
exprimă vorbele-mi gândite, dar
jenează clopoţeii glasului tău,
ce reflectă khabalistica Marelui
Compozitor al Facerilor Lumii.
Podoaba mea capilară constituie,
doar o mulţime finită de fire.
Luciul părului tău este împletit
cu razele mai tuturor aştrilor
zămisliţi şi redăruiţi de Zei.
În final, când ne dezlănţuim,
eu sunt pentru tine o mişcare;
dar toate Simfoniile mişcărilor
trupului tău firav, dar energic,
vor aparţine Dansului Universal.
Şi totuşi, în consens, sau în pofida
tuturor acestor contraste marcante,
eu, Iubita mea pământean-celestă,
aş dori ca tu să crezi doar în mine!
Nu în Religii, panglicari sau Vraci...
St. John
Şi dacă
Aşteptam în tăcere un semn de la tine,
Care să-mi spună că eşti bine,
Să-mi spună că exişti.
Mă întrebam, adesea, cum oare ai să fii,
Ce chip oare ai să porţi?
Un chip celest de astru sau unul
muritor.
Şi dacă, dacă ai să vii,
Ce oare-ai să aduci cu tine?
Razele calde de soare
De lumină şi culoare,
Mireasma îmbietoare a florilor,
Ai reuşi să-mi înţelegi universul?
Dacă nu, pentru ce ai veni?
I-aş spune dragostei să plece de la
mine
Să plece departe şi să nu se mai
întoarcă
Şi vom bea amândoi din cupa destinului
Veninul amar al urii,
Ce ne-ar otrăvi sufletele.
I-aş spune Iluziei:
- pleacă, departe, şi nu mai reveni,
Să-mi torni în ureche
Picuri de amor şi de durere.
Picură în altă parte
Minciunile tale înveninate.
Şi ea, plecată pe drumul ei de rugină,
Lăsându-mă în tihnă.
Antonella Mocanu
Fiecare lume
Fiecare lume are
un apus,
Anotimpuri veșnic călătoare,
Unde tu și eu, tăcuți, ne-am dus,
Ca o ploaie ce-a-nceput cu soare.
Pe alee, gândurile trec
Într-o fugă încă ne-ntreruptă,
Poate că, este ceva defect,
Ce-o să se repare mâine, după...
Nu mai treci, tăcerile tresar;
Liliacul vrea să înflorească.
A-nceput să curgă ploaia, rar,
Și parfumul florilor să crească.
Nici nu știu dacă ai fost odată;
Poate că de-ai fost, mi s-a părut,
Peste amintiri, ca o erată,
Ploaia jos să cadă a-nceput.
Mi-s dorințele, de tine, ude;
Eu te port, cu clipele, mereu,
Numai zilele se sfarmă surde,
Cu tăceri în care sunt și eu.
Mi-este gura, de iubiri, sărată,
Câte fete stând în brațe-au plâns;
Viața-i ca o mare zbuciumată;
Multe fac, de veșnicii, constrâns.
Soartă, lasă-mă, te rog, în pace.
Peste umeri, nu mai fluiera;
Și lințoliul nopților desface,
Doar când luna ne va lumina.
Versuri, am să scriu, până-ntr-o seară
Și apoi, voi fi mereu absent;
Pași pierduți. către o primăvară,
Unde plouă foarte consistent.
Freziile, cu mireasma dulce,
Amintirea ta, vor legăna.
Umbra celei ce-a plecat să-și culce
Capul ei, pe umărul cuiva.
Vor rămâne pumnii de regrete;
Înflorirea verdelui pelin
Și tăcerea umbrei din perete,
Unde m-am ascuns și eu puțin.
Peste noi, trec păsări cântătoare;
Versurile care ne-au rămas,
În apusul scris cu disperare,
Umbre ce gonesc, rupte din ceas.
Ion Vanghele
Iubire-n
necuvânt
M-arunc în ocoluri mari de ape
Şi-not spre orizontul ţărmului de vis,
Acolo unde-i poarta ieşirii în lume
Din care-ncrustat de patimi, am învins.
M-aşez pe ţărmul cu pietre de mătase
Şi-ascult iubirea-mi plimbându-se desculţ,
Adorm la gândul trăirilor promise
În limbile de clopot mute în cuvânt.
Visez şi lacrimi se scurg pe pământ
De teamă că valul se-nalţă la cer
Înecându-mi speranţa purtată de vânt.
Aştept plângând, o torţă fără seamăn
Furtuna de valuri s-o topească-n veci,
Iubirea-mi să nu moară-n…necuvânt.
Zinca Marius Iulian
Adiere de
primăvară
Văl de aburi argintii
Scaldă nemărginita zare,
Vin din depărtare,
Să îşi cearnă fina ploaie,
A sclipirilor de diamant,
Peste catifeaua florilor,
De pe ramul arborilor.
Adierea vântului răspândește
Parfumul florilor de mai,
Razele soarelui lucesc,
Şi fac să cânte voios rândunelele,
Lungi triluri melodioase
Fac să-şi întindă aripele,
În lumina caldă a primăverii.
Antonella Mocanu
Te iubesc
Toate gândurile şi visele mele
plutesc către tine,
doar tu eşti iubire.
Aş vrea să fii lângă mine!
Visez la liniştea îmbrăţişării tale,
la atingerea dumnezeiască a mâinii
tale.
Ascult! Aud vocea ta,
o aud vibrând în liniştea ce mă
cuprinde,
o aud în toate zgomotele ce
mă-nconjoară,
mă pierd în ecoul ei.
Scrutez orizontul.
Orizontul are chipul tău, conturul tău.
Vântul îţi poartă parfumul până la
mine.
Te simt! Îţi văd privirea,
privirea ta pierdută în a mea,
vede tot, simte tot.
Mâna ta îmi dezmiardă lin trupul,
ochii-mi clipesc alene,
savurează clipele minunate,
divinele clipe petrecute în braţele
tale.
Îţi acopăr ochii cu săruturile mele,
mă pierd în braţele tale,
ne dăruim nemurirea…
O poezie sunt,
în rime simt că se mişcă degetele tale
pe trupul meu,
oftatul meu e ca un punct sau o
virgulă,
Capul alunecă uşor spre pieptul tău.
Te îmbrăţişez!
O îmbrăţişare strânsă,
menită să te facă al meu,
pentru totdeauna.
Lavinia Mălăcescu
Depărtările
Depărtările mă cheamă
cu glasul lor de ecou
mă cheamă să mă alătur
zării albastre
pline de stele şi de
raze de soare.
Depărtările mă strigă,
iar timpul se opreşte în loc
pentru a păstra intacte gândurile
şi îngerii văzduhului
stau strajă la
poarta amintirilor.
Depărtările mă aşteaptă
pe potecile lor infinite
unde se întâlnesc speranţele
iar cupa eternității
picură un strop
de nemurire şi de fericire....
Antonella Mocanu
Trăiesc
Trăiesc şi iubesc orice adiere a vântului...
Păşesc pe pământ şi respir prin plămânii planetei...
Iubesc verdele frunzelor pădurii
Şi ochii mari şi umezi de căprioară.
Unde sunt caleştile de altădată?
Unde ne este poezia din vise?
Aş vrea s-aud ciripit vesel de păsări,
S-aud cum vântul cântă la chitara gândurilor.
Să găsesc, prin iarba crudă,
Poezii compuse de licuricii florilor,
La lumina lunii feerice...
Luna, ca o regină, pe cerul azuriu,
Împarte stelele în Care diferite...
Frunzele tremură în unduiri de clipe...
Îmi tremură, în gând,
Luminile aprinse ale palatelor de sub ape,
Unde sirenele aşteaptă
Să vină, din nou,
Tărâmul de vis...
Mi-e dor de tărâmul de vis,
Cu palatele de paradis...
Mi-e dor de raiul meu ceresc...
Atât, eu ştiu, iubesc.
Liliana Hănţulescu
Intru
în casa cuvintelor
Era ca o minge!
Intra în poartă,
împinsă de adversari
dar şi de coechipieri.
Era ca o poveste
a omului dirijat...
Se ducea unde-l trimiţi
fără să ştie altceva.
În copilărie mă speria gândul
că trebuie să execut ordinele
copiilor mai mari.
Mă răzvrăteam,
nu făceam nimic fără să-mi placă,
fără să fiu mândru
pentru ce am făcut.
Acum sunt un copil mare
şi-n aceeaşi postură
mă interesează lucrurile plăcute,
ce se ţin de mine ca o umbră.
Îmi urcă pe umeri,
o port până la poarta ta,
îmi calc peste îndărătnicie
şi intru-n casa cuvintelor
şoptite,
neauzite de nimeni,
mă strecor sub piele...
Llelu Nicolae Valareanu
Uneori
Uneori, mă simt
atât de superficial,
că mă scufund;
alteori mă simt
atât de profund,
că plutesc în aer.
Uneori, mă simt
atât de curajos
că mă-nspăimânt;
alteori, mă simt
atâta de fricos
că sar la beregate.
Uneori, mă simt
atât de prezent,
că mă dau absent;
alteori, mă simt
atât de tare, altul,
că devin eu însumi.
Uneori, mă simt
atât de vorbăreţ,
că rămân tăcut;
alteori, mă simt
într-atât de mult,
că-ncep să urlu.
St. John
Poezie
Ce ești tu dulce poezie?
Tu ești minune ce învie!
Ești muzica şi armonie,
Act de credinţă-n veşnicie.
Vesmânt în care ne-mbrăcam iubirea,
Eşti umbră şi lumină, nemurirea.
Ești zbor spre stele ce fărmeca
privirea.
A sufletelor mari tu ești: menirea.
Tu, sfâșiere lăuntrica poți fi,
Supunere sau răzvrătire, într-o zi,
Sonet shakespearian în nota MI
Sau vis furat de gând în nota SI.
Frumoasa arta a limbajului apari,
Precum un curcubeu de după ploaie tu răsari,
Ești muzica si chipul sufletelor mari,
Tu infinit de generoasa pari.
Tu, poezie, ești umbra şi lumina,
De dragoste, iubire, tu eşti plină,
Eşti dimineaţa şi noaptea ce-o să vină,
Eşti însăşi viaţa, de lumină plină.
Lavinia Bălăcescu
Agitaţie
de toamnă
Pe cărări pustii de toamnă
îmi plimbam, uşor, paşii,
suflul vântului legăna
braţele goale ale copacilor
ce se lăsau până la pământ,
ca să primească binecuvântarea cerului
care picura din înalturile lui
ploaie fină de mătase
ţesută de norii grei de plumb.
Ca stihiile lumii veneau de departe
vuiete de furtună,
deodată totul se întunecă ,
venind în rafale ploaia se înteţea
frunzele moarte erau purtate
până la cer de vântul ce înnebunea
şi mătura totul în calea sa
strigătul sălbatic al vântului
făcea natura să se cutremure
Copacii gemeau de durere
şi aşteptau în tăcere,
aşteptau în tăcere ca totul sa se
oprească
şi fiara să nu se mai zvârcolească
într-un răstimp vântul se domolea
calmând agitaţia întregului
stropii ploii încetineau
iar norii se depărtau
lăsând loc soarelui
să mângâie natura speriată
Antonella Mocanu
QUO
VADIS?
Când dai cu sapa în pământ,
Gemând Pământul, îţi răspunde;
Când drumul apei îl opreşti, barând,
Gemând, şi Apa îţi răspunde;
Iar când văzduhul, cu săgeţi, străpungi
Şi-l legi cu fulgere şi chingi,
Văzduhul îţi răspunde.
Poame de pământ,
Vise de lumină,
Clipe alergând:
Toate vor să prindă binele,
Amăgindu-mă.
Iar eu, trezindu-mă
Înţelepţit, mă agăţ,
Cu ultimele puteri,
de Simplitate.
Ce-i făcut de Creator,
E bun făcut. Şi alerg bezmetic,
Cu tălpile goale, pe nisipul ud,
Cu respiraţia netăiată,
Urlând spre cer.
Ionel Creţu
Rondelul
admiraţiei
Iubito, tu eşti prea departe
Te-admir cât eşti de frumoasă,
Un bibelou la mine acasă
De voi avea de tine parte.
În lume viaţa de-om împarte
Avem o soartă norocoasă,
Iubito, tu eşti prea departe
Te-admir cât eşti de frumoasă.
De astăzi lumea n-are moarte
Dispare umbra întunecoasă,
Şi te sărut ca într-o carte
Cu file galbene şi groasă.
De voi avea de tine parte.
Llelu Nicolae Valareanu
Zădărnicie
Ieşit,
Din adâncul întunecos al nopţii,
Se odihnea în lumina palidă,
Contempla nemărginirea,
Diseca profunzimea gândului,
Măsura a lui viteză
Ce face ocolul pământului,
Privea înlăuntrul său,
Văzându-și viaţa toată,
Derulându-i-se in fată,
Vedea frumosul vieţii,
şi a lui deşertăciune,
Cumplita zădărnicie.
Alungă cuvintele-n pustie,
Fără nici o melancolie.
Rămas singur în lumină,
Se bucura de puţină tihnă…
Antonella Mocanu
Dor
Ai venit la mine-n noapte,
Mângâindu-mi spatele întors,
M-a trezit murmur de şoapte
Şi căldura trupului de foc.
Mi-ai furat sărutul de pe buze,
Ai trezit a pântecului freamăt,
Mi-ai aprins, în ochi, dorinţi nebune
Şi din piept, eliberat-ai geamăt!
Dar în zori, ai luat cu tine
Mângâieri, săruturi, şoapte;
Dorul l-ai lăsat însă la mine
Şi-am să mor dacă nu vii la noapte!
Ani Bradea
Ziua de mâine
Voi putea uita ziua de ieri
Când tu ai plecat,
Voi putea uita ziua de azi
Când în ploaie alergam
Din urmă să te prind,
Dar oare ziua de mâine
Când singur mă voi trezi
O voi putea uita, crezi ?
Precum un câine
în ploaie
mă plimb
hoinar
sperând că,
poate-ntr-o zi,
într-un colţ de lume
ne vom reîntâlni.
Străbătut de gânduri
de dor de iubire de tine,
mă las uşor
pe pământ să cad
şi mă rog
să mor, să zbor
căci n-am să pot să uit
ziua de mâine
când singur
asemeni unui câine,
mă voi trezi
lipsit de iubire
şi mai ales… fără tine.
Zinca Marius Iulian
Ochii mei
Ochii mei sunt stropi de rouă
Adunaţi din luna nouă;
Strălucesc când e lumina,
Noaptea se topesc, cu milă,
Prin grădina mea de doruri,
Lăsând dâre de ecouri...
Ochii mei, ca mura, nu-s;
Poate-spălăciţi de plâns,
Iar din câte, azi, ai spus,
La alte cazne m-ai pus...
Cum s-o întorc şi ce să fac,
Să-ţi fiu şi eu pe plac...
Cu credinţa, nu stau bine,
Fac păcate, chiar cu tine,
Mă visez iar printre flori,
Iubită de multe ori...
Aş veni chiar la portiţă,
Dar n-o am, poate-o gropiţă
În obraz, ce tot aşteaptă
Să fie şi ea sărutată...
Eli Gîlcescu
TRISTEŢE DE-O SEARA
Iubito, în flori se agită polenul
E anunţată primăvara-n grădini
Eu plec departe cu trenul
Striveşte-mă normal între sâni.
Creierul meu mașinărie romantică
Toacă sentimente mărunt
O voluptate ilustră si statică
De a-mi face părul cărunt.
Pufăie oraşele lumii din pipă
Scutură-ţi pletele de frunze şi zgură
Gândeşte-te la mine o clipă
Şi calea ferată o-njură.
Iubito, aceiaşi maşinărie romantică
Reface monoton ziua trecută
Cu o voluptate ilustră şi statică
În a te găsi mereu abătută.
Cuplează caloriferul la energia solară
În suflet şi coapse fie-ţi căldură
Pune de-o cafea, nu-ntârzia afară
Iubeşte-mă şi sânii fie-ţi etalonul măsură.
Aşteaptă-mă iubito, aşterne-mi terenul
Mă voi întoarce iarăşi cu trenul...
Obosit şi de-o tristeţe precară
Am să-nfloresc în astă seară.
Nicu Murgăşanu
Te
iubesc
Azi, vreau să pot ierta,
să merg mai departe,
să îmi ţin prietenii aproape,
să nu uit să trăiesc,
să nu uit pe cine iubesc
şi să spun chestia asta mai des…
azi, vreau să pot înţelege
şi să pot accepta
să mă gândesc la tine,
să mă gândesc la noi,
sa accept schimbarea
şi Iluminarea,
să uit monotonia,
să strig nu pot
şi să accept Limitarea,
să strig TE IUBESC
şi Vino înapoi, IUBIRE...
azi ,vreau să mă gândesc la mine
şi astfel să se producă
schimbarea!
Ana Maria Bobeica
Despărţire
Mi-au obosit, iubito, picioarele-n umblări
Căci depărtarea arde-n ochii mei târzii
Cu gesturile goale ţintind spre nicăieri,
Aşteaptă-mă să vin.
În gându-mi, iubito, plec în zbor spre tine,
Am să înalţ chemarea prin care să te cer,
Să te-ntorci pe ţărmul pătruns adânc în mine
Înger din cer.
Să te găsesc, iubito, la drum adânc de şoapte
Când spinul cere vamă parfumului de nalbă,
E visul din tabloul sculptat în miez de noapte
Din suflet ferecată.
--------------------------------------------------
Lacrimi, iubito, îmi curg pe chipul ăst de lut
Căci asta-i cea din urmă a noastră noapte,
Mi-e sufletul pustiu şi gol, şi-ascunsă
Ai fugit departe.
Zinca Marius Iulian
Tăcerile
Tăcerile, ce ne mângâie
tandru cu a lor aripă,
se pierd în vâltoarea gândului,
în albastrul infinitului.
Tăcerile, prietene dragi
ale singurătăţii,
păstrează în memoria lor
candoarea viselor.
Fidelele tăceri,
păstrătoarele secretelor,
stau mereu de veghe la
poarta amintirilor.
Tot ele tăcerile îmbracă
glasul cuvintelor,
şoptindu-ne să păstrăm
neatinsă, nepreţuita… tăcere.
Antonella Mocanu
Aş vrea
Aş vrea să las în patul tău
Iubirea mea care-i fierbinte,
Să stea şi să se-ntindă o noapte,
Doar atât cât s-o ţii minte.
Să se trezească somnoroasă,
Toată, atinsă de fiori;
Să-i spui că e frumoasă
Şi s-o împodobeşti cu flori.
Să-i pui de strajă,
doar un dor,
s-o ţină trează,
până-i spui, iar,
somn uşor.
Eli Gîlcescu
N-am
timp
De câte ori
te văd
iubire
n-am timp
să te întreb
ce faci,
cum o duci,
cum te mai simţi,
mereu trebuie
să alerg
să prind din urmă
dorul de tine.
Zinca Marius Iulian
Mi-e dor de
viaţa adevărată
Mi-e dor de iarba verde din câmpie,
mi-e dor să văd
cum pocnesc mugurii în vie,
de luminişul din pădure mi-este dor;
tropotul cailor sălbatici,
să le văd coama fluturând
în trapul lor...
Mi-e dor de salcia misterioasă
s-o întreb, de unde plânsu-i vine,
şi s-o întreb, de-am să-mi fac casă
sub ramul ei;
tristeţea de o lasă...
Şi de izvoare mi-este dor,
de râul care curge-n josul lor,
de cerbii care coboară la vale,
de căprioare şi de puii lor, mi-e dor.
Mi-e dor de viaţa adevărată,
de iepuraşii ce se joacă-n lan,
de fluturi, de fazani, de potârniche,
de cuibul plin cu pui de prepeliţe.
Silvia
Pas des
deux
(lui
Şerban Foarţă)
Când paşii în doi
devin aşi de doi,
împreunarea cântă.
Când paşii în doi
împleticesc în noi,
baletul e ruinat.
Când paşii în doi
se-mplântă în noi,
doare îngrozitor.
Când paşii în doi
umblă încă-n noi,
memoria macină.
Când paşii în doi
îşi bat joc de noi,
comedia e finita.
Când paşii în doi
umblă pentru noi,
ne paralizează.
Când paşii în doi
ne umblă pe noi
ne motorizează.
Când paşii în doi
se termină-n noi,
dansul este gata.
Când paşii în doi
devin paşi de oi
Republica e gata.
.................................
Quant les pas des deux
devienes les pas des eux,
il ny a plus des deux ...
St. John
A mai
trecut o zi
A mai trecut o zi
ascultând ploaia căzând
pe drumul dinspre mal,
respiram greu
sub zgomotul câtorva paşi
şipotind la fereastră
făcând liniştea lacului
să o simt mai aproape ca niciodată,
că vântul mirosea a stânci umede,
a pâraie sălbatice
şi a pământ aburind.
A mai trecut o zi
şi tremurând
mă aflu cu gândul
la ziua ce va sa vină
uitând cum de singurătate
mă-neca potopul,
din ochii ce, de-atunci
au pleoape de pământ.
A mai trecut o zi,
noaptea s-a scurs
uitându-mă iarăşi,
pentru încă o zi
în visul fără sfârşit
al unei vieţi de o clipă,
singur...
A mai trecut o zi!
Zinca Marius Iulian
(Re)trăiri
sentimentale.
Sporadic, în tente griuri,
mai ales noaptea-n visuri,
trăit vrea să mi se perinde,
galeria iubitelor surâzânde.
Toate sunt surprinse subit
cum le-am ştiut eu şi iubit,
în poziţii solemne, statuare
de Kama Sutra, în defilare.
Amintirea tuturora o ador,
cu admiraţie, nostalgie, dor
cu un cântec sau cu o poezie
şi cu o recunoştiinţă târzie.
În timp, vrajbe s-au estompat
şi argumentele s-au macerat;
iar frecuşurile noastre trecute
făţuiră marmura ideilor mute .
Şi le zâmbesc nostalgic când,
prin faţa fiecăreia trecând,
le văd prin a timpului rost,
mai cuminţi, decât au fost.
Şi iată că ajungi tu la rând,
mai vie şi voioasă ca oricând,
fără vre-o letargie nostalgică,
într-o postură cam nevralgică.
Te caţeri pe mine alpinistic,
şi provoci cavalcade artistic.
Uragane şi multe tornados
ca atribute de enamorados.
Iar sentimentele mele visavis
deşi neconturate foarte precis,
neraţionale şi neabstinente,
se disting ca fiind prezente...!
St. John
Îndoială
Pagina albă,
frânturi de gând împrăştiat;
cuvintele au plecat la plimbare,
rima s-a dus la culcare,
iar versul s-a pierdut in uitare.
Stăteam în aşteptarea
unui semn din depărtare;
plecam urechea
la susurul blând al
izvorului,
cititorul gândului.
Meditează, se gândește
şi-n tăcere, împletește,
fir de lină poezie;
şi în
şoaptă îmi grăieşte:
„Strop de poezie, picur de magie”.
Lunecări
spre sine
Cum poţi să tremuri
când evadezi din iubire
şi cât de mult încerci să mai adulmeci
mirosul
care nu egalează răsăritul...
îţi rămâne timp pentru oblojirea
rănilor
născătoare de viaţă
în suflet îşi croieşte săpătura
ochiul....
ochiul acela torturat de posibilul
sărut...
Mihaela Georgia Ancuţa
SECRETE
Secrete se scurg din rănile zorilor,
Dorinţe apun pe pântecul rimelor...
Din toate neliniştile verii,
Suspinele ei mă îmbrăţişează,
Mă răpesc în palmele lor de scorţişoară
alintată...
Şi zbor departe, pe culmile
gândului-ginere...
Sunt oarbă de simţiri şi mută de
imagini..
Plutesc între crinii cusuţi pe nori,
Şi sorb picăturile de vin din cupa
aurorelor!
Delia Feraru
TABLOU
Ceara de satin înconjoară chipul rebel
al cerului de toamnă...
Din lacrimile cailor, picură lacrimile
mele sălbatice,
Îngemănate, împreunate şi aruncate.
Aştept încă să sparg sunetul stâncilor
Cu degetele înfierate de roşu şi negru.
Vise goale, transformate în fantome,
Bântuie încă zidurile neconstruite ale cetății
cerului,
Unde toamna suspină vesel şi continuă
obsesiv...
Să mângâie vioara cea veche din
sufletul nostru...
Lovite de sânge, frunzele vieţii
şuieră.
Timpanele lor tremura în cimitirele
ochilor noștri,
Unde s-au scheletizat atâtea cioburi de
lacrimi
Şi zâmbete încrinate...
Delia Feraru
Acasă
Fără vindecare te trezeşti
camera îţi simte dezmorţirea
şi dimineaţa vine brusc
îţi bâlbâie noua zi
şi împotriva ta te ridici
oasele-s roase de agăţarea pe orice
amărât de vis
spui că te plictiseşti de răguşeala
vocii tale
e timpul să-ţi topesc rănile
şi să te şterg cu rochia mea aspră
şi să te chem să mănânci...
Mihaela Georgia Ancuţa
Numai iubirea
Mereu te trezeşti
Pe pleoapa neodihnită
A iubirii,
Păstrând cearcănele
Subtile, dar divine,
Până-n veşnicie.
Mereu te aşteaptă
Pe pajiştile ei
Fierbinţi,
Să te atingi
De fiorii feciorelnici,
Pierduţi printre iubirile
Ce o supun.
Şi de fiecare dată,
Îţi fură un sărut,
Lăsându-ţi un dor,
Mereu neştiut,
Mereu nepierdut.
Eli Gîlcescu
Gest
Cu frigul acesta
şi cu mâinile tale calde,
cu răsuflul ce se-nalţă până la
atingere,
trăim numai visul desprins din oboseală
şi iar, sorbit de sărutul final,
e în mine urma unui gest făcut:
neputinţa de a te pierde.
Mihaela Georgia Ancuţa
Să-i spun
Să-i spun, să-i spun ce cred?
Dar unde s-o găsesc,
Că nu e-n-drumul meu
Şi oricât am căutat-o,
Ea m-a minţit mereu,
Iar eu, încă, cred c-o mai iubesc.
Să-i spun, dar ce să-i mai spun?
Că a uitat de mine,
Până şi viaţa, când i-am cerut,
S-o întoarcă din drum,
Mi-a dat lacrimi şi m-a durut,
Numai să-i fie ei bine.
Să-i spun, dar nu-i mai spun...
Că iubirea este
o amăgire
Şi vreau să plâng,
Să mă pierd în visul ei,
Şi tăcerea ce i-o strâng,
Să-mi rămână, de la ea, o amintire.
Să-i spun, de ce să nu-i spun,
Cum mă ascund în visul de copil
Şi mă întreb, inocent, dacă mai pot s-o mint,
Când nu-i mai pot da iubire,
Nici neuitatul meu alint,
Când se trezea în dimineaţa de april...
Îi spun, de ce să nu-i spun,
Că mi-am ales alt drum,
Iar ea e liberă să facă ce vrea
Cu viaţa ei, chiar din clipa asta,
Să nu facem despărţirea grea;
Aşa, am devenit omul cel mai bun.
Eli Gîlcescu
Dans
grav
Mi-ai spus că pleci dincolo de oglindă
şi de imagine;
ţi-ai adunat lucrurile într-o palmă,
iar cu cealaltă ai făcut un semn
grav şi încătuşat de-a-lungul trupului;
am rămas dansând cu miile de braţe;
întrebare nu mai am;
de atunci, dansez
şi pierd,
uneori,
un braţ.
Mihaela Georgia Ancuţa
Final
şi regăsire
Ultimul sonet;
desfă-ţi braţele,
făgăduieşte-ţi
splendida încăierare de nume,
surparea rostului,
poverile zilnice;
şi numără turma neîmblânzită de
sentimente...
Mihaela Georgia Ancuţa
Captura
Cruci de argint
zac la marginea amurgului,
părăsite într-o rătăcire
a seducţiei vântului de toamnă,
mi-a brăzdat obrajii sufletului.
Baladele cerului
mă blamează şi eu
mă reîntorc
la crucile mele din argint,
le îmbrăţişez
şi ridic peluza amurgului care mă
sfidează!
Crucile mele coborâte mă sfârtecă,
trădarea mea devine celestială,
mă îmbrac în tunica amurgului,
beau din cupa cu întuneric cristalizat!
Mi se decojeşte pielea de suflet,
iar crucile mele din argint se îmbracă
cu ea.
Cerul fredonează din nou balade rock… !
Delia Feraru
Am
învăţat să plec
De un timp,
toate trenurile merg înapoi.
mărul redevine râvnă
şi lacrimile se reîntorc în sare
cât te poate durea ultima felie de
pâine?
amprentele se fac linii lungi,
hartă a regăsirii;
cu respiraţia oprită merg spre
împrăştiere...
Mihaela Georgia Ancuţa
Rendez-vous
Miracolul
şi tânguirea,
cearşafuri strânse la piept,
neîmblânzirile speranţei,
sufocare,
mucurile ţigării, peste tăcerea care se învaţă în doi,
eleganţa rememorării,
oracol,
simulează reculegerea...
Mihaela Georgia Ancuţa
Orice ar fi
I-aş spune, acum, de s-ar putea,
Că încă mai cred, în vorba cea grea,
Ce cade mereu peste mine, arzând,
Şi mă lasă, apoi, ca-n deşert, plângând.
I-aş spune, în grabă, că poate, mă duc,
Să-i spun ce-am pe suflet, să strig ca năuc,
Să ştie că dorul e-n mine, ascuns,
De-atâţia fiori, ce-n piept, m-au străpuns...
Doamne, i-aş spune, în zori, c-o iubesc,
Nicicând, n-am simţit acest chin nebunesc,
Nici nopţile albe nu mă pot vindeca,
Iar stelele plâng, fără a mă judeca.
Că poate greşesc sau poate că ea
Are alt drum şi nu mă mai vrea,
Să pot să-i şoptesc, sub pomu-nflorit,
Să-i spun cât de mult, am suferit...
Că simt că sfârşitu-i, aici, iminent,
Că ea e departe, iar eu sunt prezent,
Să mă rog, în genunchi, pentru încă o zi,
Ca să-i spun totul, orice ar fi.
Eli Gîlcescu
Voiaj
Cu siguranţă va fi Siberia,
pentru că numai acolo, eşti departe de memorie,
de trecere,
de graba cu care alţii trăiesc mult şi bine;
nu te-ai mai teme de noaptea în care nu mai ai ţigări,
în care zeii te prostesc cu nu ştiu ce legende,
în care moartea are elipse.
Siberia va fi,
prin porii roţilor trenului
şi a căii ferate, cu o lungime de 9288 km și 8 fuse orare.
doi călători amărâţi care mănâncă pe o revistă cu chirilice
şi care învaţă să se prăbuşească
în călătorii lungi şi ieftine...
Mihaela Georgia
Ancuţa
Ecou
Pian cu degetele lui Dumnezeu tatuate
pe clape,
nu mă risipi, nu mă sfâşia acum!
Vreau să suspin în acordurile tale unse
cu tămâie,
să mă dizolv când se sparg sunetele
tale în urechile Lui...
Lasă-mă, lasă-mă, pian gol
să respir o dată prin lacrimile tale
pline de note mirosind a durere.
Ia-mă cu tine în lumea din adâncuri,
unde muzica ta mă străbate
cu unde de soare şi cer însângerat,
unde clapele tale
îmi mângâie sufletul cu mănuşi din
catifea,
unde pe stânci născute din vanitatea
amurgului, strig...
iar strigatele mele
sfârşesc prin a fi şoapte dantelate în
urechile
lumii pe care o lăsăm în urmă...
Te vor asculta oare, pian neînfricat,
oare te vor auzi?
Oamenii te vor purta ca talisman la
marginea sufletelor,
nu vei muri niciodată cu adevărat în
ei!
Iar eu
mă voi dezintegra în fibra muzicii
tale,
m-a drogat cu perlele divinităţii
aleg să îţi fiu sclavă!
Pian scăldat în lacrimile lui DUMNEZEU,
fă-mă
muzică şi împrăştie-mă în marea din
ceruri,
voi înota mereu printre vise vii
şi zâmbete cu chip de melodii,
sperând că mi-l vei dărui...!
Delia Feraru
Iubirea are chip
Iubirea are chip,
Să ştii,
Nu umbla cu tot felul
De prostii...
Ea există,
Nu-i cu capu-n nori,
Eu am întâlnit-o,
Mai devreme-n zori,
Şi mi-a zâmbit, să ştii,
Chiar şi fără pirostii
Şi fără miruri,
Fără cântări divine,
Eram fericită,
Era atât de aproape
De mine.
Azi dimineaţă,
Mi-a intrat în casă
Şi m-a iubit;
Mi-a lăsat dâre,
De neuitat,
Pe faţă.
De atunci,
Sunt puţin în transă;
Şi stau, să-mi scuture
Parfum de flori,
Să mă îngroape-n
Munte de fiori,
În visul primei nopţi,
Adânc, mă pierd,
Şi-n tăcerea ei,
Încă, mai cred...
Eli Gîlcescu
...
Trandafirii sculptaţi în pietrele furiei,
Se împiedică de spinii blânzi ascunşi
În epiderma sufletului tău!
...
Iubesc ceea ce nu eşti.
Totuşi nu mă pot rupe
De rădăcinile tale,
Care mi-au ştrangulat existenţa,
Şi au atârnat-o de cuiele cerului.
Ai irişi cu şoapte mute în ei,
Şi gene care trădează
Oglinzile ciobite din tine,
Oglinzi cu margini de piele...
Ecoul tău se naşte în mine mereu
Şi piere asemeni.
Te iau şi te arunc de fiecare data...
Îmi pari departe, paradox al iubirii,
Şi vreau să te smulg
Cu sânge din mine,
Să fiu văduvită de tine,
Căci vreau să fiu EU,
Neamestecată cu tine,
Doar eu!
Delia Feraru
Trei
clipe
Prietene,
hai cu mine!
Am două bilete spre răsărit
şi două spre apus,
culorile ţi le poţi alege singur;
sunt beată, acum,
pentru că-mi place mirosul gărilor după
ploaia de octombrie:
pe o parte a inimii mele, stă zvâcnetul
insomniei,
pe o parte a inimii tale, stau pânzele
coborâte.
hai, să uităm de agonii şi taine,
să stăm în fiecare oraş trei clipe:
una pentru lumină,
una pentru înălţare,
una pentru alunecare...
Mihaela Georgia Ancuţa
FLUTURI
Fluturi din zahăr, cu aripi de cer,
Se scaldă în laptele lunii deşarte ,
Îmbrățișați, dansează pe piscuri verzi,
Coboară în stâncile întunericului,
Pentru a-i lumina privirea,căci e
orb...
Sunt fluturi eterni,
Cu tămâie brodată pe aripi,
Şi nu mor..., decât se sufocă,
Uneori, în privirea lui Dumnezeu,
Care îi mângâie şi îi resuscitează...
Apoi îi eliberează...
Să scuture fumul din Sufletul Lumii!
Delia Feraru
Şi-n tăcere
Şi tăcerile-s mai triste;
parcă plâng,
mă ţin de mână,
uite, aşa,
vor să rămână,
nu o zi, o săptămână...
poţi să vii, iar,
în zbor de fluturi,
poţi să fii petala gurii,
să mă mângâi
cu săruturi,
peste prunduri,
printre vânturi,
să mă chemi
şi pe cărare,
să-mi anini
dragostea-n inel...
tu şi eu – de fericire,
o să trecem, iar,
pe lângă el...
Eli Gîlcescu
MARE
Coloane de nisip,
Dansează în palmele mării,
Fulgerele se droghează
Cu spuma ei.
Furia albastra se întunecă,
Înghite dorinţele,
Mănâncă din teama ta
Ce creşte pe fruntea violentă
A cerului...
Timpul îşi sparge timpanele
În strigătele marii,
Iar sufletele se pietrifică...
Răcnetul ei
Rumegă viaţa din mine
Şi mă dizolv!
Delia Feraru
Fugară
Boarea de păcate,
Spălate în iubirea celestiala,
Mănâncă din aripile
Fluturilor împuşcaţi.
Cu arme din pânzele păienjenilor,
Vânătorii negri
Îmi caută sufletul exilat
În tărâmul secretelor.
Acolo, noaptea
îmi brodează dantelă pe piele
şi caii fără aripi mă plimbă
pe genele lor aurii...
Gloanţele lor sunt spini
De trandafiri tociţi,
Dar nu mă pătrund.
Sunt o fugară în braţele
Amurgurilor neprihănite
Şi spulber boarea de păcate
De pe scheletele
Fluturilor voștri
Împuşcaţi....
Delia Feraru
Încercare
Din ochii mei albaștri, precum marea,
Pornesc luceferi, pe un nimb fragil de flori,
Şi-n visări străluce, mai cu foc, iubirea,
Ea rămâne-aprinsă, veşnic, printre sori.
Marea, cu-al ei vuiet, iubirea mi-o desparte,
Şi ochii mei rămân scăldaţi în mii de lacrimi,
În valuri spumegânde, o trage mai departe,
Să-mi pună la-ncercare tot dorul şi noi patimi.
Eli Gîlcescu
Semnul
Pierdută-n valurile
lumii,
în vâltoarea
gândurilor,
căuta, cu-nfrigurare,
o lumina călăuzitoare,
cu mintea,
calcula,
cu gândul, cerceta
cu privirea, observa
lumea ei cum se schimba
şi acum, înţelegea
căci aşteptase…
semnul.
Antonella Mocanu
Din iubire
(lui Constantin Brâncuşi)
Din iubire,
a scos
tăcerea
şi-n orgă
de lumini,
a-nveşmântat-o,
i-a dat formă
şi a învăţat-o
să trăiască,
acasă.
Eli Gîlcescu
Cufărul amintirilor
Zarea infinit de albastră
veghează valurile mării
în care se scaldă
razele blânde de soare,
hipnotizată de frumoasa privelişte,
întorcea privirea către cer,
asculta şoaptele neşoptite,
aduna gândurile răvășite
şi iluziile târzii,
le strângea, cu grijă,
în cufărul de fildeş
al dragelor sale amintiri,
pe care îl încredinţa, senină,
eternei tăceri…
Antonella Mocanu
Prima iubire şi
Ioana
Ioana
nu era o fată obişnuită
avea zilnicitatea lipită de sânii mici
ca un umeraş de sârmă pe care atârnau
restul mâinilor murdare şi părul îmbâcsit
de noapte
servea viaţă la pahar
de asta îţi era drag să o priveşti
cum îşi dăruia pieptul
în buzele pofticioşilor
de tinereţe.
Daniel Dăian
SCENA VIEŢII
Suntem oameni... trăim, iubim, visăm...
Suntem flori, aşteptăm picături de rouă,
Plângem cu lacrimi de petale...
Suntem fluturi, desprinşi din aripi de văzduh,
Şi aşteptăm să ne crească aripi,
Să putem zbura... unii dintre noi...
Suntem pietre şi iubim mângâierea valurilor...
Suntem baloane de săpun,
dar ne spargem de colţurile
abrupte
Ale malurilor vieţii...
Eu sunt o steluţă, desprinsă dintr-o aripă de stea,
Care a aterizat pe pământ, în mare...
Sunt actriţă pe scena vieţii...
Joc rolul de femeie, de mămică, de iubită...
Ziua sunt iubita vântului şi a soarelui...
Sunt trestie...
Noaptea, sunt iubita Lucefărului,
Aureolat de lună...
Sunt natura mamă, pentru floricelele mele,
Doi copii cu ochi de stele...
Liliana Hănţulescu
Fără nume
Eu îţi dau acel sărut
şi la piept, te las o vreme,
şi te strâng. Nu te-a durut?
sau afară vântul geme?
sau poate că ţi s-a părut
că sărutul face bine,
Doamne, spune-mi,
ce-i cu tine, de ce plângi,
când, de fapt, tu mă alungi
în universul fără nume.
Eli Gîlcescu
Doar un strop
de viaţă
mi-a îngenuncheat privirea
în umărul tău drept
din care curgea moartea fără nicio culoare răstignită
în chinul pleoapei
bulevardele sunt ca şi femeile mele
se ating
se bucură
se conving că sunt
sprijină aerul cu bucuria
din care nu mai pleacă nimeni viu
însă plecările
nu m-au oprit niciodată să naufragiez
la sânul unei alte femei
să ascult şoaptele laptelui
înaintea naşterii mamei mele
ca pe o mântuire
Daniel Dăian
Aş vrea
Aş vrea
să-mpărţim în două
sfertul tău de veac,
şi ca să nu greşim,
aduc şi un abac;
şi nopţile să le-mpărţim,
pe rând,
să ne veghem;
doar noi, scriind,
putem să îngropăm
gerul,
doar iubind.
Eli Gîlcescu
Iubirile mereu
mă surghiunesc
Iubirile mereu mă surghiunesc.
De-aceea, poate că îţi cer prea mult,
O zi, din viaţa ta, să o trăiesc,
În rătăcirea toamnelor, cărunt.
Alunec orb, prin vorbele ce scriu,
Abandonat ca-ntr-un final de muze,
Şi totuşi într-o noapte, am să viu,
Să te sărut elegiac, pe buze.
În lirica instinctului primar,
Să îţi aduc, îngenuncheat, ispaşa,
Ultima floare-nchisă în ierbar
Şi nasturii cei albi de la cămaşă.
Pe policioara vorbelor eterne,
Ca-ntr-un disc continuu de tăceri,
Să te păstrez, în amintiri şi semne,
Ca un preludiu pentru primăveri.
Ion Vanghele
Nelinişti
În FOCUL
NELINIŞTILOR MELE, ard
Mă simt un morman de cenuşă;
Răscolesc, căutând un strop de jar,
Să fie un licăr între două morminte.
În noaptea fierbinte, prizonieră mă simt,
În jocul morţii contra vieţii din minte,
Alergând pe necunoscute cărări,
Printre urmele bătătorite de cuvinte.
Le văd cum se risipesc în vânt,
Dar mă ostenesc, zadarnic, să le cuprind,
Mişcându-mă prin cenuşă, prin focul stins;
Toate dorurile, simt, cum se desprind...
Şi ajung dincolo de fruntariile sufletului,
În acorduri funebre, ce răscolesc în adânc,
Adulmecând prada uşoară, azi, a nimănui;
Doar în focul neliniştilor mele, stau plângând.
Eli Gîlcescu
Descântec la
poarta sângerie
Somnul
este ca o femeie nemăritată
cu albul ochilor căzut
sub greutatea transparentă a luminii
animalul care zâmbeşte sfios
împleopat de zile
vrea să vadă din ce este făcută lumea
într-un singur minut
de laşitate
păstrat în graiul unui geometru
cu mâinile lovite de orbire
stă simplitatea mea
cu adevărurile aşezate cuminţi
în inima iubitei
unde stau în gazdă
dar nu acesta este sângele pe care îl iubesc
geamătul scrâşnit în dinţii priviţi cu atenţie
înăuntru
nu au ziduri fericite
nici ecoul urletului nu s-a întors din cer
a rămas doar o adâncitură în aer
din care sclipesc peştii
dimineaţa fluieri revărsarea zilei peste trupul oraşului
eu ascult tăcerea din coasta nevindecată
şi deschei cicatricele să intre o cosânzeană
cu un singur ochi imens
care să îmi pândească gesturile descompuse
oglinda mă spală de urmele nopţii
de asta m-am îmbolnăvit de somn
într-un pustiu de bine
să aud străzile atinse de trezire
fluturii şuierând în urma mea pe bulevard
şi fiecare luni îngrămădit în zâmbetul femeii mele.
Daniel Dăian
Rondelul
mării
O oglindă-i marea întinsă
Răstignită între maluri,
Odihnind semeţe valuri
Sub o candelă aprinsă.
Iar pe zarea necuprinsă
Din albastrele portaluri,
O oglindă-i marea întinsă
Răstignită între maluri.
Un drumeţ cu tâmpla ninsă
Pe un ţărm ascuns în lanuri,
Îşi înalţă fruntea încinsă
Şi veghează cu ocheanuri.
Pe oglinda mării întinsă.
Llelu Nicolae Valareanu
Socratici cogitari,
tamen non mortuus
Adorm ca roua-n visul unei flori,
Acolo, unde vrajba nu m-ajunge
Şi unde nu mai urcă întrebări
Cu gust de lacrimi şi miros de sânge.
O, între ierburi, slobod şi senin,
Netemător de mărăcinii urii,
Uit până şi de fluviul de venin,
Ce curge-nvolburat din hăul gurii.
În zori, ascult cum urcă seva-n spic,
Cea mai sublimă trudă dintre toate,
Miracolul din care, pic cu pic,
Mierea luminii pune-n bob carate.
Adesea, în câmpiile din gând,
Nedumerit mă plec peste izvoare
şi văd cum pruncii caută plângând
Columna răstignită-ntre popoare.
O, suflete, mă-ntreb când voi putea
Să revăd adevărul, fără moarte
Şi gândul amprentat, în miez de noapte,
Să stea etern, ca stema, în Cetate?
Ionel Creţu
Debut poetic
Coloana
infinitului
Cine nu caută
în sferele atinse de lumină,
prin ere
datina şi oasele strămoşilor,
la porţile de ceară dintre nopţi
fulgeră inima în iernile lunii,
se sting ochiuri de stele;
nimicul îl şterge...
Coloana infinitului,
virtute a liniei frânte
împletind suflete.
Visează şi păsările
înălţându-şi aripile
siluete şlefuite,
prin zbor,
cerul străpung.
Llelu Nicolae Valareanu
