miercuri, 6 decembrie 2023

Steaua singurătății

De-ai mai putea veni, precum veneai,
cu trupul tău incendiindu-mi trupul,
s-ar înroși pădurea sub zboru-ți fără pată,
Steaua Singurătății ne-ar asculta sărutul.

De-ai mai putea veni, precum veneai,
lumina vinovată, sfântă fărădelege,
ar învia în mine popoarele de cai,
pe care nimeni, astăzi, n-ar mai putea să-i lege.

De-ai mai putea veni, de-ai mai putea,
pământ înnebunit de-o nebunie bună,
m-aș înălța din apă, din apa-aceasta grea
ce îmi băltește-n umeri și fruntea mi-o dărâmă.

De-ai mai putea veni, de s-ar preface
mâhnitul meu pământ în două mii de flori,
tu m-ai culege, sfânto, albită te-ai întoarce
cu mine-ntr-un ștergar și-ai aștepta să mori.

De-ai mai putea veni, ca altădată,
cu trupul tău incendiindu-mi trupul,
ne-am lumina păcatul c-un sânge de zăpadă
și ne-ar păstra ecoul: „trupul, prin care trupul...“

Dorin Tudoran

https://www.tudoran.net/post/calea-spre-cartier

https://vasilegogea.wordpress.com/2023/12/06/o-noua-antologie-dorin-tudoran-sau-calea-spre-cartierul-marii-poezii-a-romaniei-mari/


https://antoneseiliviu.wordpress.com/2023/12/06/dorin-tudoran-calea-spre-cartier/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu