Mi-e dor de viaţa adevărată

Mi-e dor de iarba verde din câmpie,
mi-e dor să văd
cum pocnesc mugurii în vie,
de luminişul din pădure mi-este dor;
tropotul cailor sălbatici,
să le văd coama fluturând
în trapul lor...

Mi-e dor de salcia misterioasă
să o-ntreb, de unde plânsu-i vine,
şi să o-ntreb, de-am să-mi fac casă
sub ramul ei;
tristeţea de o lasă...

Şi de izvoare mi-este dor,
de râul care curge-n josul lor,
de cerbii care coboară la vale,
de căprioare şi de puii lor, mi-e dor.

Mi-e dor de viaţa adevărată,
de iepuraşii ce se joacă-n lan,
de fluturi, de fazani, de potârniche,
de cuibul plin cu pui de prepeliţe.

Silvia

Poezia mea

Poezia mea,
eşti izvor de dor
ce curge
într-un râu de lacrimi,
într-o mare de suflete,
într-un ocean de iubire…
când sufletul meu,
cuprins de-amărăciune,
a stat, spate-n spate,
cu dragostea,
mi-ai ieşit în cale,
mi-ai dat tihna
şi mi-ai dat, în dar,
viaţa mea,
într-un buchet de liliac
şi flori de tei,
mi-ai aşternut poale de litere
să le-aşez, încet,
în cuvânt
cu-n oftat

de fericire.

Când era atâta tăcere,
ai alergat, în singurătatea mea,
şi te-ai legat
de arterele inimii mele,
cu nod pescăresc,
m-ai făcut
să aud lumina,
să gust vântul,
să privesc şoaptele lunii
şi să-i prind, în pumni,
lacrima.

Sil vio auri