Poezia mea

Poezia mea,
eşti izvor de dor
ce curge
într-un râu de lacrimi,
într-o mare de suflete,
într-un ocean de iubire…
când sufletul meu,
cuprins de-amărăciune,
a stat, spate-n spate,
cu dragostea,
mi-ai ieşit în cale,
mi-ai dat tihna
şi mi-ai dat, în dar,
viaţa mea,
într-un buchet de liliac
şi flori de tei,
mi-ai aşternut poale de litere
să le-aşez, încet,
în cuvânt
cu-n oftat

de fericire.

Când era atâta tăcere,
ai alergat, în singurătatea mea,
şi te-ai legat
de arterele inimii mele,
cu nod pescăresc,
m-ai făcut
să aud lumina,
să gust vântul,
să privesc şoaptele lunii
şi să-i prind, în pumni,
lacrima.

Sil vio auri