Trei clipe

Prietene,
hai cu mine!
Am două bilete spre răsărit
şi două spre apus,
culorile ţi le poţi alege singur;
sunt beată, acum,
pentru că-mi place mirosul gărilor după ploaia de octombrie:
pe o parte a inimii mele, stă zvâcnetul insomniei,
pe o parte a inimii tale, stau pânzele coborâte.
hai, să uităm de agonii şi taine,
să stăm în fiecare oraş trei clipe:
una pentru lumină,
una pentru înălţare,
una pentru alunecare...

Mihaela Georgia Ancuţa

Voiaj

Cu siguranţă va fi Siberia,
pentru că numai acolo, eşti departe de memorie,
de trecere,
de graba cu care alţii trăiesc mult şi bine;
nu te-ai mai teme de noaptea în care nu mai ai ţigări,
în care zeii te prostesc cu nu ştiu ce legende,
în care moartea are elipse.
Siberia va fi,
prin porii roţilor trenului
şi a căii ferate, cu o lungime de 9288 km și 8 fuse orare.
doi călători amărâţi care mănâncă pe o revistă cu chirilice
şi care învaţă să se prăbuşească
în călătorii lungi şi ieftine...

 

Mihaela Georgia Ancuţa

Rendez-vous

Miracolul
şi tânguirea,
cearşafuri strânse la piept,
neîmblânzirile speranţei,
sufocare,
mucurile ţigării, peste tăcerea care se învaţă în doi,
eleganţa rememorării,
oracol,
simulează reculegerea...

Mihaela Georgia Ancuţa

Am învăţat să plec

De un timp,
toate trenurile merg înapoi.
mărul redevine râvnă
şi lacrimile se reîntorc în sare
cât te poate durea ultima felie de pâine?

amprentele se fac linii lungi,
hartă a regăsirii;
cu respiraţia oprită merg spre împrăştiere...

Mihaela Georgia Ancuţa

Final şi regăsire

Ultimul sonet;
desfă-ţi braţele,
făgăduieşte-ţi
splendida încăierare de nume,
surparea rostului,
poverile zilnice;
şi numără turma neîmblânzită de sentimente...

Mihaela Georgia Ancuţa

Dans grav

Mi-ai spus că pleci dincolo de oglindă
şi de imagine;
ţi-ai adunat lucrurile într-o palmă,
iar cu cealaltă ai făcut un semn
grav şi încătuşat de-alungul trupului;
am rămas dansând cu miile de braţe;
întrebare nu mai am;
de atunci, dansez
şi pierd,
uneori,
un braţ.

Mihaela Georgia Ancuţa

Gest

 

Cu frigul acesta
şi cu mâinile tale calde,
cu răsuflul ce se-nalţă până la atingere,
trăim numai visul desprins din oboseală
şi iar, sorbit de sărutul final,
e în mine urma unui gest făcut:
neputinţa de a te pierde .

Mihaela Georgia Ancuţa

Acasă

Fără vindecare te trezeşti
camera îţi simte dezmorţirea
şi dimineaţa vine brusc
îţi bâlbâie noua zi
şi împotriva ta te ridici
oasele-s roase de agăţarea pe orice amărât de vis
spui că te plictiseşti de răguşeala vocii tale
e timpul să-ţi topesc rănile
şi să te şterg cu rochia mea aspră
şi să te chem să mănânci...

Mihaela Georgia Ancuţa

Lunecări spre sine

Cum poţi să tremuri
când evadezi din iubire
şi cât de mult încerci să mai adulmeci
mirosul
care nu egalează răsăritul...
îţi rămâne timp pentru oblojirea rănilor
născătoare de viaţă
în suflet îşi croieşte săpătura
ochiul....
ochiul acela torturat de posibilul sărut...

Mihaela Georgia Ancuţa