O Iubire de Nota 10

1. Lumea virtuală este o lume extraordinară. Datorită ei, viaţa a devenit uşoară. Unii au descoperit adevărata fericire; alţii refugiul de real şi realitate. Cum te descurci în lumea virtuală. Care au fost primii paşi?

M-am apropiat de lumea virtuală, din dragoste pentru iubitul meu, pentru a-i fi mai aproape, pentru a comunica mai repede și mai ușor cu el. Am învățat singură să îmi postez poeziile, am învățat și învăț zilnic ceva nou. Sunt un autodidact, dacă vrei. Multe am învățat, că nu prea am avut de ales. Și este bine că a fost să fie așa. Nu îmi este rușine să spun „nu știu“ atâta timp cât mă străduiesc să învăț. Consider că este mai rușinos să încerc să mă dau drept cine nu sunt. Încăpățânată, atunci când vreau din toată inima ceva, nu aștept să îmi cadă din cer. Lupt, muncesc și trebuie să obțin dacă am făcut totul bine! Nu se poate altfel! Nu e nici greu și nici ușor. Lumea virtuală este o provocare frumoasă...

2. A meritat să evadăm din lumea reală, să fim împreună, să iubim poezia. Cum ai aflat de Arta conversaţiei?

Prezența mea în ARTA CONVERSAȚIEI – primirea – imnul - totul a fost incredibil! Mulțumesc, domnule Nicu Murgășanu, pentru că m-ați adus în mijlocul acestor oameni minunați! Maestre, profit de acest prilej să mă înclin în fața talentului și a sufletului dumneavoastră sensibil și iubitor de frumos! Vă mulțumesc din toată inima pentru încredere, pentru sprijinul pe care mi l-ați oferit cu atâta generozitate! Datorită sufletului dumneavoastră ales, mă aflu printre oameni de calitate de la care am numai de învățat.

Eli, ești inima grupului Arta Conversației, domnul Nițu Constantin, un erudit în fața căruia mă înclin și toți, absolut toți îmi sunteți dragi și vă mulțumesc pentru că îmi sunteți prieteni! Am plâns atunci când Marius Iulian Zinca – iată, încă un om deosebit, pe care îl admir și îl stimez - a postat imnul, pentru întâmpinarea mea în mijlocul vostru, prieteni dragi! Ascultându-l, vă simțeam pe toți alături de mine, am fost primită cu brațele deschise și emoția mea a fost copleșitoare! Nu mi-am imaginat că în lumea virtuală, pot să îndrăgesc oameni pe care nu îi cunosc personal și pe care nu i-am îmbrățișat niciodată! Sunt fericită să mă aflu în mijlocul vostru! Vă îmbrățișez și vă mulțumesc!

3. Există loc şi timp pentru fiecare pe acest pământ. Unde te regăsești, Camy Mirela?

Locul meu, încă nu știu care este. Simt că m-am născut prea târziu... Iubesc lucrurile simple, acelea care ne întorc mereu la esență, la adevăr. Poate că, până voi muri, îmi voi afla locul. Cine știe? Uneori mi-e ciudă că nu reușesc să-l aflu mai iute. Până atunci, cel mai drag loc al inimii mele rămâne muntele. La munte, mă simt liberă și, ori de câte ori ajung acolo, când îl revăd, plâng. Mi-e dor de munte ca de un om, ca de iubitul meu de care mi-e veșnic dor...

4. Mereu ne inspirăm din natură, din locurile copilăriei, din tradiţii şi aniversări, dar cel mai mult ne inspirăm din iubire. Care este sursa ta de inspiraţie?

Sursa mea de inspiraţie este dragostea... Iubind un om, mi-am răsturnat toată lumea. Am implicat în această iubire tot Universul, tot ce știam și tot ce credeam că știu... Din dragoste scriu. Poezia mea există, astăzi, datorită iubirii mele nemăsurate și necântărite pentru acela care mereu mi-a spus că pot... și pot... Și știu că a făcut-o din dragoste... Îi mulțumesc, în fiecare zi, pentru asta! Inclusiv în zilele în care sunt furioasă...

5. Există în viaţa fiecăruia momente importante, oameni trimişi anume ca să ne lumineze calea, să ne dăruiască fericirea. În viaţa ta există asemenea oameni?

În viața mea, au existat mereu oameni care mi-au luminat calea... Există și astăzi și mereu vor exista... Prieteniile mele durează o viață, așa cum valorile biruie timpul. Cea mai importantă persoană a fost și este bunica mea din partea mamei. Este mereu în inima mea și sper că mă veghează încă... Dragostea, cu care m-a învăluit, o port în suflet, în fiecare zi și în fiecare secundă. Ea mi-a fost leagăn de iubire. În casa de la țară, am trăit, sub aripa ocrotitoare a bunicilor mei, cele mai frumoase clipe din viața mea. Acolo, copilă fiind, pot spune cu mâna pe inimă: am trăit Raiul pe pământ! Mamaia (mi se pare rece să tot spun „bunica“) m-a învățat prin propriul ei exemplu dragostea necondiționată. Mi-a dat dragoste din preaplinul inimii ei și m-a învățat că niciodată nu trebuie să aștepți dragoste la schimb... Și avea dreptate; ar deveni, cumva, ca o afacere de tipul „îți dau – îmi dai“... Am învățat, de la ea, să iubesc în fiecare zi, cu inima împăcată, că eu am dat tot ce am avut mai bun. Îmi doresc să scriu poezii despre mamaia mea, dar de fiecare dată când am încercat, niciuna nu mi se părea destul de frumoasă... Aș vrea să scriu, pentru ea, cea mai frumoasă poezie... Mi-e tare dor de ea... cumplit de dor... Mamaia este o icoană a iubirii, la care inima mea aleargă mereu, și unde să îngenunchez... Și o voi iubi până când voi pune două mâini pe piept... Și după aceea...

6. Eşti omul extremelor... De la alb treci la negru... Apoi culorile... Nu te temi de aceste salturi?

Așa este, de la alb trec la negru, dar lumea mea este atât de viu colorată... Trăiesc în salturi amețitoare pe care numai eu le știu... și iubitul meu le știe, uneori... Trec prin culori intense... Aceste salturi mă consumă... Roșul este lavă necruțătoare care arde, aprinde și piatra; galbenul orbește cu strălucirea lui; albastrul îmi îngheață și măduva sufletului, iar verdele învie și morții și înverzește și cea mai uscată creangă... Trăiesc pentru cei care mă iubesc, de dragul lor, iară nu pentru mine. Iubesc viața și nu mă tem de moarte, o sfidez! Să poftească, știe unde să mă găsească! Da, recunosc... sunt și copil, și adolescentă, și bătrână... depinde de salt.

7. Iubeşti cu patimă, urăşti cu patimă, dar nu te blochezi în nicio parte; alegi dragostea, ca o adolescentă care păşeşte, mereu, spre o primăvară a iubirii; mereu, timpul te trimite undeva, ca să recuperezi ce nu ai avut, ce nu ai trăit. Ce ai tu de recuperat, Camy Mirela?

Iubesc cu patimă și urăsc la fel! Da, poate că voi urî mai mult, dar niciodată, nu voi iubi mai puțin! Ce am eu de recuperat, nu se poate... „Ceea ce nu trăiești la timp nu mai trăiești niciodată.“  Când am înțeles acest lucru au început salturile din rai în iad și înapoi. Am înțeles că destinul nu depinde doar de voință, muncă... Așa mi-a fost scris... să nu trăiesc ceea ce poate alții au zilnic și nu realizează ce comoară au, cât de norocoși sunt. Este crucea mea, blestemul meu, binecuvântarea mea,  și o port ca atare. Nu am nimic de recuperat, acum, știu... Și nu e în puterea mea de muritoare să fac ceva pentru a schimba asta... Doar mă revolt uneori împotriva unui destin nedrept... atât pot... Și iubesc din toată inima, chiar dacă, la un moment dat, am urât tot așa, din toată inima.... Voi muri iubind și nu numai pe aceia care mă iubesc. Inclusiv pe cei care mă neiubesc, îi voi iubi, pentru că furia mea nu ţine mult; e ca ploaia de vară, dispare iute

8.  Nu eşti un om bogat, dar nici sărac. Doar inima şi iubirea te fac un om bogat.  Ai plâns vreodată şi de ce?

Plâng în fiecare zi pe dinăuntru... Și adeseori, plâng și cu lacrimi. Plâng de dor, de durere, de bucurie, de milă;  plâng repede. Până și când râd... Și râsul meu este cu lacrimi

9. Când te refugiezi în dragoste, fugi de tine, de prieteni... Te scufunzi în singurătate. Ştiam de orgoliul poetic, dar există şi orgoliul iubirii? Când vrei totul sau nimic?

Orgoliul poetic nu există la mine. Există bucuria din inima mea, acea bucurie firească pe care o simte fiecare om atunci când vede că munca lui este iubită și apreciată, că ajunge la inimile oamenilor. Am citit poeziile mele oamenilor cunoscuți și necunoscuți. Când am văzut emoția de pe chipuri, zâmbetele sau lacrimile, când mi-au arătat pielea zbârlită de pe brațe, atunci, am fost, cu adevărat, fericită! Mai mult decât o carte publicată... Să le văd emoția, să-i simt! Iubirea nu are orgolii... În Biblie stă scris: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește.“

„De-aș grăi în toate limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de-aș cunoaște darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de-aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.“

Vreau tot ce mi se cuvine. Dacă mi se cuvine un singur ceas de dragoste, atunci, acel ceas de dragoste să fie al meu, întreg. Neștirbit.

10. Zece este un număr obsedant și persistent pentru tine, pentru fiecare clipă dăruită iubirii care o individualizează?

Trăiesc cu patimă, urăsc la fel... Cei ce trăiesc pe jumătate comit o crimă...iar eu trăiesc fiind devotată iubirii mele, atâta câtă mi-a fost dat să am din ea, chiar dacă doare cumplit. Nu cred în cârpeli ale iubirii... Ce s-a spart, în bucăți, nu mai este întreg, degeaba măștile... Și dacă s-a spart, atunci nu a fost dragoste adevărată; a fost numai un foc de paie și atât. Puskin a spus „Durerea este soarta celor vii.“

Iar domnul Eminescu a spus: „Tu trebuie să te cuprinzi / De acel farmec sfânt, / Și noaptea candela s-aprinzi / Iubirii pe pământ.“

Și cine sunt eu să-i contazic?

Vă îmbrăţişez, dragi prieteni din Arta conversaţiei. Cu drag!

Eli Gîlcescu