Când
singurătatea mă cuprinde
Când singurătatea mă cuprinde,
Caut amintiri şi poze învechite,
Ce stau pe raft, uşor îngălbenite;
Le răsfoiesc, tremurând uşor -
Ele îmi spun povestea lor;
Îmi amintesc cu drag acele clipe
Ce le-aş fi vrut încremenite.
Imagini vagi mi se perindă,
Ce se evaporă-ntr-o clipă;
Lacrimi îmi curg, mă apasă
Şi-mi picură, în suflet, dorul de casă.
Unii s-au dus, nu mai există,
Poza lor, de mult, e îngălbenită;
Simt inima lovită de durere,
Plâng clipele trecute, efemere
Şi anii tinereţii ce s-au dus…
Ce am fost şi ce-am ajuns…
Lupt să alung tristetea grea,
Zâmbind la poze; ele-s viaţa mea!
Privesc, cu nostalgie, albumul învechit,
Ce păstrează imagini de demult.
Toţi vom rămâne în trecut,
În poze, în suflet şi în gând…
Pozele sunt viaţa mea.
Când singurătatea mă cuprinde,
Caut amintiri şi poze învechite,
Ce stau pe raft, uşor îngălbenite;
Le răsfoiesc, tremurând uşor -
Ele îmi spun povestea lor;
Îmi amintesc cu drag acele clipe
Ce le-aş fi vrut încremenite.
Imagini vagi mi se perindă,
Ce se evaporă-ntr-o clipă;
Lacrimi îmi curg, mă apasă
Şi-mi picură, în suflet, dorul de casă.
Unii s-au dus, nu mai există,
Poza lor, de mult, e îngălbenită;
Simt inima lovită de durere,
Plâng clipele trecute, efemere
Şi anii tinereţii ce s-au dus…
Ce am fost şi ce-am ajuns…
Lupt să alung tristetea grea,
Zâmbind la poze; ele-s viaţa mea!
Privesc, cu nostalgie, albumul învechit,
Ce păstrează imagini de demult.
Toţi vom rămâne în trecut,
În poze, în suflet şi în gând…
Pozele sunt viaţa mea.
Nynna Vizireanu
"Uneori, lumina noastră se stinge şi este reaprinsă de o scânteie de la altă persoană. Fiecare dintre noi avem motive pentru a fi profund recunoscători celor ce au aprins flacăra în noi". – Albert Schweitzer
RăspundețiȘtergereSufletul Nynnei Vizireanu este, azi, ca o inimă de cristal care străluceşte printre noi. A sosit momentul ei, timpul ei. Iar noi, prieteni fideli, alături de ea, în semn de preţuire şi iubire, o întâmpinăm, cu bucurie, la debutul său poetic.
Un strălucitor debut poetic.
Când Nynna Vizireanu şi-a făcut apariţia, Arta conversaţiei a început să strălucească, atrăgând toate cântecele, fermecate de frumuseţea desenelor ei, iar culorile strălucitoare au atras spiritele nemuritoare , care s-au adunat din toate colţurile cerului pentru a admira minunata privelişte de deasupra artei… Datorită greutăţii lor, curcubeul s-a sfărâmat, risipindu-se într-o miriadă de fragmente strălucitoare. De atunci, arta noastră se află sub ploaia ei de stele, este viu colorată şi se roagă ca fiecare poet să-i găzduiască o steluţă a sa, să o admire, s-o preţuiască şi s-o iubească… Numai aşa, ele vor supravieţui şi îi vor da putere să meargă mai departe, printre ploaia altor stele, care se poate transforma, în timp, în ploaie de prieteni…
RăspundețiȘtergere