Un Poet

Dragă Marius,

Am hotărât să încep seria interviurilor, călătorind prin teritoriile existenţei tale. Vreau să te surprind la datorie; ca turist, voi admira, în tăcere, întregul muzeu al sufletului tău, într-o ţară a fericirii şi iubirii, pe care o păstoreşti, cu zâmbetul tău inconfundabil…

Îţi doresc succes. 

EG: Există mereu un gest care vine din partea cuiva şi a făcut din tine ce eşti acum, ceea ce nu vei înceta vreodată să fii… Ai ştiut de el şi poate că ai înţeles prea târziu, cât a însemnat pentru tine, atunci, cât înseamnă pentru tine, acum…. Poţi să ne spui o poveste sau întâmplarea care te-a marcat atunci şi acum?

MIZ: Eli, am să încep să-ţi spun că mă marchează momentul de faţă, moment în care tu crezi în rândurile mele, iar eu mă dezvălui cititorilor. Dacă e să mă uit în timp, voi spune şi acum, ca şi-n alte dăţi, momentul care a însemnat… înşiruirea mea de cuvinte pe hârtie…, murdărind-o pentru unii mai bine, mai frumos, mai rău sau mai urât. Era prin 84’ vara; mă aflam în vacanţa de vară dintre clasele a III-a şi a IV-a, iar eu, neavând fraţi, copilăria mi-o petreceam alături de o verişoară, Necula Gabriela, mai mare ca mine cu patru ani; deci ea urma să intre în clasa a VIII-a, şi cum pe vremea aceea se purtau „oracolele”- caiete cu amintiri de la colegi, mi-a căzut şi mie, în mână „oracolul” ei şi citind acolo, amintiri, lăsate de colegi, în versuri, am întrebat-o dacă pot completa şi eu o pagină în jurnalul ei. Răspunsul fiind afirmativ, m-am apucat sa realizez acea pagină, doar că nu vroiam să copiez amintiri diverse de pe alte pagini, vroiam să fie ceva al meu; şi aşa, a luat naştere prima mea… scrisă; altfel, bine ai spus, poveşti sunt multe, dar acesta e începutul…

EG: Poetul este mereu îndrăgostit. Dacă n-ar fi, nu ar scrie. El are o muză care îi întreţine flacăra inspiraţiei. Dacă ea nu ar fi, poezia nu ar străluci. Este alta decât cea cu care îşi împarte soarta. Este femeia care iubeşte arta şi vibrează pe aceeaşi coardă, mereu în armonie. Povesteşte-ne o întâmplare din cele multe şi dragi, în care poezia a strălucit, a fost iubită de la prima citire şi numai datorită unei muze.

MIZ: MUZA, da MUZA, nelipsita MUZA, nimănui, nu cred să-i fi lipsit vreodată; şi eu mă număr printre aceia cărora, mulţumesc lui DUMNEZEU, nu mi-a lipsit MUZA, niciodată. Întotdeauna, a existat si va exista o EA, atâta timp cât voi aşterne rânduri pe hârtie. E o EA cum nu cred ca poate exista, cu toate calităţile şi defectele unei femei, cu toate capriciile sale şi schimbătoare, de la o clipă la alta, funcţie de trăirea-mi cu ea şi are darul, nepreţuitul DAR de a fi alta, în fiece clipă trecută, prezentă şi viitoare, această MUZĂ, FEMEIE este… VIAŢA.

EG: De multe ori a trebuit să-ţi stăpâneşti însetările nenumite, îţi doreai o primenire sufletească, departe de lumea ta, doar tu cu tine, ca să te aprinzi altfel, să renaşti învingător, să poţi dărui versuri divine… Ai pus vreodată în aplicare un asemenea plan şi cum a fost revenirea-ţi?

MIZ: Niciodată n-am stat să mă gândesc sau să pun la „bătaie” vreun plan; totul a pornit (întotdeauna) de la simţire, stare… de moment trecut şi prezent…, elucidat în viitorul clipei deja trecute.

EG: Fiecare etapă a vieţii este marcată de bucurii, de renunţări, de împăcări, despărţiri, tristeţi… Nu există o continuare a trăirilor din tinereţe, cu cele de acum. Nici cele de dimineaţă nu mai sunt reluate la asfinţit sau a doua zi… Mereu, ne reinventăm, vrem ceva care să ne depăşească valoarea. Care este momentul care te-a călăuzit spre acest drum, al poeziei?

MIZ: Nu ştiu încă dacă sunt sau nu pe un drum al… poeziei, cum am mai spus-o, doar voi, cei ce mă „răsfoiţi” puteţi spune asta, altfel… momente în ale „scribăriei” mele au fost şi sunt sigur că vor mai fi, unul e cel de început din 84’, de care am mai spus; altul e prin 96’, legat de … poposirea-mi în cenaclul Juventus; altele-s prin 2000, 2001, 2002, 2004, legate de poeta DENISA POPESCU MARTIN; în 2007 de … „depărtarea” de familie (ca şi distanţă); altul, legat de revenirea-mi în scris, care se datorează, în întregime, d-nei Dorina Litră, prin vara lui 2009, ca începând din 10 ianuarie 2010, să-mi aştern pe hârtie primele rânduri, de la întoarcerea-mi la/spre scris… Şi de atunci, nu m-am mai oprit, până azi, căci… muzele nu m-au lăsat.

                                             Dezlipire

Îşi dezlipi ochii

de chipul pătruns blând

fără să-şi reprime
... un zâmbet cald.

 Nu putea scoate un cuvânt...

EG: Fiecare carte poartă o parte din sufletul tău. Acolo, te vei regăsi peste ani şi s-ar putea să fii bucuros de ce găseşti. Există o carte de suflet şi o poezie care ţi-au deschis sentimentul de mândrie, făcând din tine eroul tău?

MIZ: Am mai spus-o de multe ori, nu ştiu şi, de fiecare dată, îmi spun că o să fiu pregătit pentru această posibilă viitoare întrebare, dar…, nu. Fiecare dintre cărţi şi manuscrise îşi au momentul său de glorie, să-i zic aşa, în sufletul meu; de fiecare mă leagă ceva anume, special şi cum am mai zis, o zic din nou, cartea mea de suflet şi… cea mai bună, evident, va fi cea nescrisă încă, următoarea (acum, lucrez la „Un alt început” care până la o eventuală nouă apariţie, poartă şi va purta… sufletul meu de acum).

6.

EG: Suntem nostalgici şi în preajma sărbătorilor, suntem aplecaţi asupra amintirilor din copilărie, revedem pregătirile, retrăim tradiţiile. Care a fost relaţia ta cu părinţii tăi şi cum te-au influenţat în poezie?

MIZ: Aici, aş putea sau nu dezvolta subiectul, dar sigur, dezvoltarea lui nu face nici subiectul şi nici obiectul acestui interviu; totuşi, copilăria-mi n-a avut parte de multe „jucării” ale vârstei, iar mama văzându-mă cu „nasul” între cărţi, la fiece salariu, în perioada aceea a şcolii primare şi gimnaziale, îmi cumpăra câte o carte, nu conta valoarea sa, dar… îmi aducea… o carte.

7.

EG: În ce te priveşte, te cunosc şi ştiu că felul tău special de a fi şi a gândi, mândria cu care păşeşti în viaţă, chiar şi târâş-grăpiş, nu îţi ştirbesc din virtuţile alese cu care ai fost înzestrat, pe care le-ai cultivat în timp şi care îţi dau o strălucire aparte. Demnitatea ta de om nu se lasă călcată în picioare. Poetul Marius Iulian Zinca are vreo slăbiciune? Care ar fi aceea?

MIZ: Cu ce cuvinte mă împovărezi, Eli. Îmi pui atâtea calităţi, abilităţi în spinare, că mi-e teamă că nu le voi putea duce; iar în ceea ce priveşte slăbiciunea, nu cred să existe om să nu aibă măcar una. A mea e FRUMOSUL din tot şi toate. Am învăţat, de ceva vreme, să văd doar partea plină a paharului, din orice, deci… FRUMOSUL.

 Obosit

Într-o umbră de ironie

în bătaia unei raze de lumină,
stând în nemişcare
... ceas cu ceas,
ar fi căzut
cu trupul tremurând
legănat de-aduceri aminte
în senzaţia de singurătate
ce părea că-i cuprinde
sufletul rătăcit.

Strângând din ochi cu furie,
plângea cu faţa ascunsă în mâini
obosit să mai curgă
în tăcerea ce-l îmboldea

 8. 

EG: Ca un om să iubească pe altul e probabil cea mai grea sarcină care ne-a fost încredinţată, sarcina supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu... Iubirea e un imbold pentru tine ca să te desăvârşeşti, să devii cineva, să supravieţuieşti cât mai demn. Şi acolo, unde există dragostea celor apropiaţi, există şi mulţumire. Se spune că dragostea e sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor. Cum a venit la tine?  

MIZ: Aici, e un răspuns foarte uşor şi rapid: cu fiece clipă şi întâmplarea clipei ce vine.

 Am fost o vreme pe dincolo.

Era frumos,

dar prea linişte

şi eu prea zgomotos.

Am hotărât să mă-ntorc

în liniştea mea

şi-n zbuciumul... lumii

9.

EG: Fără un gând bun, fără lumină în gânduri şi simţiri, fără credinţă şi iubire, înţelegerea dintre oameni ar fi şchioapă. Gestul tău de respect este surprinzător. Colajele reprezintă o tehnică nouă. Recunosc un profesionist… Cum ţi-a venit strălucita idee de a pune în practică acest demers, deloc simplu?

MIZ: Cum am mai zis, în ianuarie 2010, am început să-mi aştern gândurile pe hârtie şi am tot scris până, la un moment în care, mă simţeam… golit de idei, dar „pofta vine mâncând” (C. Noica) şi cum citeam, citesc şi văzând, de-a lungul timpului, tot felul de omagii aduse diverselor persoane în diferite moduri, mi-am zis să găsesc o modalitate prin care să omagiez şi eu poeţii argeşeni ai tuturor timpurilor. Dar cum? Cronici s-au tot făcut, dedicaţii în versuri, asemenea, parodii, iarăşi; şi într-un moment, nu ştiu de care, mi-a venit în minte colajul, care chiar dacă a fost folosit de ceva secole, dar în diverse arte, nu a fost folosit în poezie sau, cel puţin, eu nu ştiu. Aşa, a început derularea… colajelor în care am încercat să păstrez forma şi stilul autorului, inclusiv semnele de punctuaţie, încât el, de se va citi, să se poată recunoaşte, dar nefiind poezia lui, ci un cumul de poezii (fiecare vers din colaj, reprezentând, cel puţin, o poezie din cartea prezentata la bibliografie). Deşi am strâns 240 de colaje, mai sunt autori cărora nu le-am găsit cărţile, ca de altfel şi păreri pro şi contra acestui… demers al meu. Pentru mine, cel puţin, este forma mea de amintire şi de omagiu adus acestor poeţi, indiferent de timp şi spaţiu, ai Argeşului, reuşita lui sau nu, iarăşi, doar voi şi timpul o pot da.

10. 

EG: Cetitoriul tău fidel face o mărturisire pe care ar trebui s-o consemnezi în cel mai strălucit şi tainic ungher al tău: „Atenţie, Marius Zinca a devenit un clasic. El îi publică şi îi încurajează pe tineri.” Cum menţii această relaţie cu cei tineri?

MIZ: CETITORIUL meu drag nu face decât să mă măgulească de fiece dată, şi să mă mândresc că mi-e prieten; cât priveşte relaţia cu scriitorii, indiferent de vârstă…, încerc să o menţin, citindu-i şi din când în când dându-le, arătându-le câte un semn…

 Gândeam

Într-o viaţă searbădă

şi nădejdi spulberate,

nu făcusem decât

să aud,
să văd,
să mă mişc.

Am început să gândesc.

11.

EG: Fii tu însuţi, bucură-te de fiecare clipă, pe care s-o trăieşti intens, cu gândul la cei dragi. Şi dacă mă număr şi eu printre aceştia, satisfacţia mea este imensă. Păstrează-ţi identitatea şi calcă, cu mai multă hotărâre, în cealaltă jumătate a vieţii, spre care te vei îndrepta. Care este gândul tău pentru prietenii din Arta conversaţiei?

MIZ: Să fii sigură, Eli, că ocupi un loc fruntaş în gândurile, mintea şi sufletul meu, iar în ceea ce priveşte prietenii mei de pretutindeni şi din ARTĂ, în special, acum, e să iubească clipa vieţii, să vadă frumosul din orice şi, mai ales, din „urât”, căci viitorul e doar o iluzie, doar prezentul viitor al clipei, e cea care contează.

Şi să nu uitaţi cei 3 „T” ai mei:

TE/VĂ SĂRUT; TE/VĂ ÎMBRĂŢIŞEZ; TE/VĂ IUBESC.

  „În om se strâng vorbe nerostite, gânduri cărora nici n-ai ști să le dai un nume, lacrimi neplânse la vremea lor, care deodată vin ca o apă umflată de ploaie, revarsată peste mal.” ILEANA VULPESCU

EG: Mă voi opri la 11 întrebări care coincid cu 11 petale dragi.

Există oameni pe care suferinţa îi face puternici, înţelegători, iubitori. Tu te afli printre ei. Dintre toate călătoriile tale, cea în ţara suferinţei, o socotesc că a venit c-un anume rost, silindu-te să renaşti eroic, să te afirmi. 

Îţi mulţumesc că ai acceptat acest interviu.

Cu drag,

Eli Gîlcescu