Ce asemănări şi deosebiri sunt între Rânca şi Hobiţa?
Întrebările au venit… Îţi voi
răspunde la toate... Dar întrebarea cu diferenţa şi asemănarea dintre Rânca şi
Hobiţa mi se pare genială… O voi „exploata”… Merită… Numai tu erai în stare de
a mi-o aşeza, exact, acolo, unde îmi e mai bine şi în ce mă reprezintă… Primul
răspuns, nedetaliat, e ca diferenţa dintre „a avea şi a fi”
Ambele se conjugă şi ambele ne
„subjugă”… Este părerea mea şi mi-o asum... Hobiţa - într-o orbie spirituală,
singuratică şi uitată, pierdută printre urmele palide ale dorului de înălţare,
de sărut şi de tăceri – Rânca scăldată în arginţii strălucitori şi îmbuibaţi ai
celor care nu vor ajunge vreodată la ultima limită a răbdării, care se vor tot
mai sus, înălţaţi material, să ocupe un loc, dar numai vedere să aibă, peste cei
care plouă cu părere de rău, cu multă durere, încât nu mai pot să vorbească,
nici capul să-l ţină sus… Hobiţa - iubire
pentru iubire... şi din iubire, a scos tăcerea şi-n orgă de lumini, a înveşmântat-o,
i-a dat formă şi a învăţat-o să trăiască, acasă. Rânca – aşezare pitorească,
imagini ispititoare, de valoarea unui smarald imens, preschimbat în bănuţi
zornăitori…
Cum se înţeleg doljenii cu gorjenii
în arte?
Greu de răspuns… Poate că
gorjenii între ei… Şi o fac foarte bine… Sau eu cu ei – şi mai bine… Am o
legătură nevăzută, neştiută de ei… Le vizitez expoziţiile. Ultima, a lui
Grigore Haidău – o expoziţie de caricatură, în cinstea zilelor oraşului
Târgu-Jiu.
Constantin Niţu
Care este secretul pe care îl păstrezi? Ni-l poţi destăinui?
Sunt surprinsă… Mă văd în faţa
sfintei spovedanii… Există în viaţa mea locuri tainice, sacre, o biserică numai
a mea, virgină, unde îmi păstrez cele mai scumpe daruri ale vieţii mele,
sufletul şi inima…
Au început să fie tot mai aproape
de sufletul meu, şi mi-a venit aşa, poate că în urma unui vis ce mă ducea prin
locurile lui sau poate că m-a izbit legătura dintre el şi urmaşii lui, o
comunicare cu pământul şi cerul spre reînviere şi înălţare -
Brâncuşi - cel
care ne-a lăsat operele lui de artă modernă, cea mai de preţ moştenire pentru
eternitate. Operele lui sunt şi azi o mărturie a unui trecut glorios de cultură
şi poate că omagiul adus de acesta eroilor neamului şi concretizat atât de
frumos de Maestru, ar avea din punctul meu de vedere o altă dimensiune şi o
altă interpretare. Masa tăcerii, Poarta sărutului şi nu întâmplător, pe aceeaşi
linie încadrată, Biserica Sfinţii Apostoli, şi în cele din urmă, în partea cea
mai de răsărit, Coloana fără sfârşit. Îmi sugerează aceste opere un început de
drum, într-un decor pitoresc, unde Jiul îşi unduie valurile, iar în peisajul
străjuit de pomii în floare, se află o masă tainică, care aşteaptă sufletele în
plină vrajă şi poezie să facă popas, să pună întrebări, să pornească apoi de
mână pe aleea care dă într-o altă parte a lumii şi iubirii, cu bucuria vieţii
în doi, primul sărut... Grăbiţi le sunt paşii spre a pecetlui acest foc al
iubirii, când se îndreaptă cu mare alai spre Biserica Sfinţii Apostoli,
simbolul purităţii şi credinţei puse în inelare, şi cu sufletele pline de
viaţă, paşii îi mână spre Coloana infinitului, simbol al speranţei şi al
drumului spre veşnicie şi eternitate. Este drumul tinereţii spre un nou
răsărit, care se lasă dezmierdat şi căutat de tineri, drum parcurs sub semnul
cosmic al celor patru elemente importante ale existenţei: pământ, apă, foc,
aer. Este drumul spre dimineţile cu răsărit de soare, pe care îl aşteptam în
anii tinereţii, ca mai apoi, acelaşi drum să-l facem invers, spre un dulce şi
liniştit apus.
Constantin Niţu
Care e cel mai cunoscut banc cu
olteni?
Trebuie să întreb un oltean. Nici
eu nu ştiu. Îl ştiu cel cu Arta
conversaţiei… Celor fericiţi...
- Medicul meu a insistat să trec pe la dumneavoastră,
spuse pacientul către psihiatru. Dumnezeu ştie de ce, deoarece eu am o căsnicie
fericită, o slujbă sigură, mulţi prieteni, sunt iubitor de arte, membru în
„ARTA CONVERSAŢIEI”, n-am griji...
- Aha, spuse psihiatrul, luându-şi carnetul de notiţe. Şi
de când zici că ai senzaţia asta...
- De patru luni…
Prieten drag,
Şi dacă acum,
la sfârşit de drum, poate, că la începutul altui proiect, mi-ai pune o ultimă
întrebare şi mi-ai cere să aleg între zbaterile febrile, pline de nelinişti şi
nădejdi, în care sufletul îşi descarcă rodul mângâietoarelor aduceri aminte,
Arta conversaţiei şi o viaţă tihnită şi îmbelşugată, aş răspunde: între Arta
conversaţiei şi comorile lumii, aş alege Arta conversaţiei. Numai aici, alături
de prieteni, poezie, flori, suflete... Doar aici!
Îţi mulţumesc.
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu