MARIUS IULIAN ZINCA - Izvorul iubirii

Marius Iulian Zinca:
 În călătoria prin viaţă, există clipe de fericire, de tristeţe; de când te/ne-am cunoscut, nu văd, nu simt decât iubire, iubire de tot şi toate la un loc; altruismul iubirii de oameni, de frumos răzbate dincolo de orice „rid” al supărării. Cum vezi tu şi de unde izvorăşte iubirea la şi prin tine?

„Dragostea pentru cei din jur, este un har dat de la Dumnezeu.

Nimic nu este întâmplător pe această lume. Încercările omului sunt multe şi ele date de Dumnezeu spre a-l pune la încercare. Şi dacă tu ai ales să iubeşti, înaintea urii şi vrajbei, înseamnă că faci parte dintre cei cu acest har.” Arsenie Boca – Cărarea Împărăţiei 

Am curajul să-mi mărturisesc iubirea, să-i determin şi pe alţii să iubească şi să fie fericiţi, să se înţeleagă, să se sfătuiască, să se ajute, Este drumul meu, de când mă ştiu, drumul spre iubire, care nu este la îndemâna oricui. Te naşti din iubire, dar puţini trăiesc pentru a iubi. Să oferi iubire, dincolo de bariere, să ai curaj să recunoşti şi să nu renunţi la ceea ce de fapt eşti.

Ceea ce ştiu eu este că iubirea nu este îngrădită de nimeni, este liberă şi fiecare o îmbrăţişează în felul lui. Unul suferă până la disperare, altul e plin de energie, vesel... Unul o poartă în suflet, o ţine cât mai ascunsă de teama celor din jur, alţii sunt deschişi şi ştiu să împărtăşească şi altora despre frumuseţea iubirii. Şi unii, şi alţii au nevoie de „mai multă inimă în minte şi mai multă minte în inimă, altfel, o iau razna şi inima şi mintea”

Am risipit iubire pentru că simt acea neţărmurită iubire faţă de

propria-mi persoană, Numai atunci, când am ajuns la concluzia că eu însămi merit a fi iubită, doar atunci, am putut oferi iubire, necondiţionat, celor din jur. Numai că iubirea, ca toate celelalte virtuţi trebuie stăpânită, menţinută în echilibru... Am fost un exemplu, un model pentru discipolii mei... Şi cel ce modelează suflete trebuie să aibă suflet şi pentru cel în durere, şi pentru cel în vindecare, şi pentru cel în disperare... Iubirea este ca un izvor nesecat. Poţi merge în fiecare zi, să bei apă, să-ţi potoleşti setea, dar odată ce ai gustat-o, nu o mai poţi lăsa. Şi scrii cu majuscule acest cuvânt şi pe fiecare pas făcut spre izvor, cu fiecare chip ce-ţi zâmbeşte, pentru fiecare dimineaţă însorită, pentru fiecare faptă bună, pentru toate există mulţumire...

Prieten drag, nu am avut, în viaţă, tot ce am cerut, dar am avut tot ce mi-a trebuit ca să-mi fie bine. Nu vreau să mă chinui cu lucruri de prisos, sortite să rămână insolubile pe Pământ, dar nici să mă înec în prisosul meu, să trăiesc doar pentru el...(EG)

 

Aş vrea să mă îndrept spre acele fapte bune... Simt că sunt pe drumul cel bun... 
                            

Dragă Marius,

Şi dacă acum, la sfârşit de drum, poate, că la începutul altui proiect, mi-ai pune o altă întrebare şi mi-ai cere să aleg între zbaterile febrile, pline de nelinişti şi nădejdi, în care sufletul îşi descarcă rodul mângâietoarelor aduceri aminte, Arta conversaţiei şi o viaţă tihnită şi îmbelşugată, aş răspunde: între Arta conversaţiei şi comorile lumii, aş alege Arta conversaţiei. Numai aici, alături de prieteni, poezie, flori, suflete... Doar aici!

Îţi mulţumesc.

Eli Gîlcescu