Iubirile Marinei Voica

 

 "N-am dat prea multa atentie si afectiune celor doi soti, care m-au iubit mai mult decat viata. Au tanjit dupa dragostea mea si eu nu le-am oferit destula. M-am jucat, am fost nepasatoare. Singura mea scuza a fost ca mi-a placut sa fiu iubita. De fapt nu e o scuza, e o explicatie... Nu mai pot repara nimic. Este ingrozitor sa traiesti cu asemenea regrete." 

Cam acesta ar fi bilantul de constiinta al popularei cantarete Marina Voica. La fel de pasionala in dragoste ca si in cantec, rusoaica de la Ivanovo (Marinka Nicolskaia, pe numele de fata) si-a trait viata trepidant si intens, asa cum i-au dictat inima si dorinta. Dar, dintre toti barbatii care au iubit-o, au dorit-o sau doar s-au bucurat o clipa de gratiile ei, patru i-au marcat destinul: Marcel Voica (primul sot), Viorel Teodorescu (al doilea sot), cantaretul Laurentiu Cazan si un grec pe nume Gheorghios Kilafis. Acesta din urma a iubit-o in taina timp de 20 de ani si a reantalnit-o in 2003, pentru un epilog de vis... O incredibila poveste cu iz de telenovela. Nu intamplator Marina Voica s-a regasit atat de bine in muzica sud-americana.

 
Scandal in orasul mireselor

Mama ei, Tamara Ivanovna Misenko, era gruzina din Georgia, din aceeasi zona din care provenea Stalin. Fiind insa de origine nobila, a fost nevoita sa paraseasca meleagurile natale, caci sangerosul dictator ii ucidea fara mila pe cei care aveau „sange albastru“. Asa a ajuns la Ivanovo, un oras aflat la 300 de kilometri de Moscova, unde 85% din populatie era alcatuita din femei. I se mai spunea si „orasul mireselor“. Aici, Tamara s-a angajat in laboratorul unei fabrici de materiale textile. Seful ei, Alexander Alexandrovici Nicolski, un tanar inginer chimist, a pus ochii pe ea, desi era logodit. Foarte curand, intre cei doi s-a incins o dragoste naprasnica, iar Tamara a ramas insarcinata. Cum era de asteptat, relatia lor, care incalcase principiile „moralei proletare“, a provocat in „orasul mireselor“ un scandal urias. Alexander Nicolski a rupt logodna si s-a casatorit imediat cu Tamara, iar in scurt timp a venit pe lume fiul lor, Alexander. Dupa sapte ani s-a nascut si Marinka Nicolskaia, viitoarea cantareata Marina Voica.

 
Mi se spunea Caloria

In copilarie si adolescenta Marinka a practicat aproape toate sporturile, cu exceptia calariei, ciclismului si inotului. Era, probabil, in aceasta frenezie a efortului fizic si defularea unei feminitati precoce, debordante. Feminitate pe care nu se sfieste s-o marturiseasca: 

„In sport, o femeie trebuie sa aiba mai putina foliculina si mai mult testosteron. Iar eu eram foarte feminina. De aceea eram buna, dar niciodata n-am fost cea mai buna - marturiseste ea. In schimb toti baietii erau indragostiti de mine. La 13 ani eram deja femeiusca in comparatie cu celelalte fetite, care nu erau dezvoltate. Iar eu aveam sani, aveam de toate. Mi se spunea Caloria.“La 16 ani s-a indragostit pentru prima oara, de un campion la gimnastica: „El era deja maestru sportiv, iar eu aveam categoria doi. Era bestial de frumos, insa era combinat cu una blonda. Toata viata am avut numai rivale blonde... Plangeam cand il vedeam cu fata aia... Pana la urma l-am vrajit, a lasat-o pe blonda si s-a indragostit de mine“. 

Dupa numai cateva luni insa, Marinka l-a parasit pe campionul la gimnastica pentru Marcel Voica. Noua ei relatie a avut o evolutie previzibila. Ea era acum studenta in anul intai la Finante, la Moscova, iar el, de asemenea student, dar cu trei ani mai mare. Venise din Romania cu recomandari speciale din partea partidului si cu viza autoritatilor sovietice care, pe vremea aceea, taiau si spanzurau in toate tarile lagarului socialist... S-au intalnit, s-au placut, au inceput sa se vada. Incet-ancet, Marcel Voica s-a instalat confortabil in sufletul fetei, „izgonindu-l“ pe fostul prieten. Care – nefericitul! – a cazut in patima betiei, ratandu-si definitiv cariera. Marinkai ii era mila de el, ar fi vrut sa-l consoleze cumva, dar era prea indragostita ca sa zaboveasca in trecut. 

Daca nu murea mama, nu m-as fi maritat 

Doi ani au trecut pe negandite. Tanarul roman era in ultimul an de facultate, deci, in curand, trebuia sa se intoarca in tara. Ca un avertisment al sortii, i-a murit si mama. A fost o lovitura cumplita, pentru ca Tamara Ivanovna ii fusese si prietena, si confidenta. Erau ca doua surori. Automat, Marcel a devenit punctul de sprijin al Marinkai si singura ei consolare. Trebuia sa se marite cu el, dar... 

„Aveam 19 ani - povesteste Marina Voica - si eram fata mare... Marcel Voica intrase in viata mea si toata lumea stia ca suntem impreuna. Dar trebuia sa plece pentru ca terminase facultatea. Eram total dezorientata, aveam nevoie de el. Asa ca am hotarat sa ma marit... Dar daca n-ar fi murit mama, nu faceam pasul asta si n-ajungeam in Romania. Cine stie cum ar fi fost viata mea... Tata l-a rugat pe Marcel sa ma mai lase in Rusia, pana-mi iau diploma. Marcel a fost de acord... Am apucat sa traim ca sot si sotie doar un an. Dupa care Marcel a plecat in Romania.“

Mariajul lor a inceput astfel cu o despartire. Distanta a racit mult relatiile dintre ei. Se vedeau atat de rar, incat intalnirile lor grabite, la cateva luni, nu reuseau, practic, sa compenseze nimic. Se incapatana in iluzia ca-si iubeste sotul dar, de fapt, magia iubirii disparuse. Avea sa-si dea seama cativa ani mai tarziu... Totusi, dupa ce a terminat facultatea, tanara doamna Voica si-a urmat sotul, lasandu-si tatal si fratele la Ivanovo. Nu-si poate reprima un sentiment de mandrie atunci cand povesteste despre „opulenta“ acestei emigrari:

 „Am plecat din Rusia cu frigider, televizor, pian, cearsafuri, motocicleta... Numai casa n-am luat cu mine. Am fost o nevasta foarte bogata, fata de alte rusoaice, care au venit numai cu chilotii pe ele.“

 In Romania, avand pian si o bogata educatie muzicala, pe care o primise in Rusia, s-a apucat de cantat, specializandu-se in melodii spaniole si sud-americane. Stilul, temperamentul si vocea sa speciala au facut sa fie remarcata rapid, ceea ce a propulsat-o in randul cantaretilor iubiti de public. In curand a inceput sa sustina show-uri la televiziune. Din acel moment viata ei s-a complicat... 

 

Iubire sub teroare

„Intr-o zi, m-a sunat un doctor, Viorel Teodorescu. Ma vazuse la televizor si se indragostise de mine. Ne-am intalnit o data, de doua ori... Pana la urma, m-am indragostit si eu de el. Tarziu am aflat ca nici macar nu era doctor, era doar student. Pe mine insa deja nu ma mai interesa. Il iubeam si era destul… Am divortat de Voica, dupa sase ani de casatorie“.

 Spera sa se marite imediat cu Viorel, sa-si oficializeze iubirea. Nu mai voia sa repete experienta unei casatorii de forma, asa cum fusese cea cu Marcel Voica. Dorea sa-si traiasca plenar si legal marea iubire. Caci Viorel a fost intr-adevar marea ei iubire... Dar, in loc de legalitate, s-a ales cu teroarea. Toate acestea se intamplau in 1962. Ea nu avea cetatenie romana, iar ambasada sovietica, in intelegere cu autoritatile romane, a facut tot posibilul sa n-o obtina. Si asta doar ca sa nu se poata casatori. Au existat, se pare, presiuni din partea fostului sot, care avea functie importanta in in structurile PCR. „Am trait doi ani in concubinaj, la soacra-mea in casa... La mama lui Viorel... Cei de la Ambasada Sovietica imi ziceau: «Cum, ai divortat? Si de ce mai stai in Romania? . Du-te inapoi!». Veneam acasa plangand de la ambasada. Ma amenintau ca ma trimit, in 24 de ore, in Rusia. Am obtinut cetatenia romana abia dupa doi ani, cand m-am casatorit. Eu aveam 26 de ani, iar Viorel, 23.“ Au urmat 17 ani de fericire, alaturi de un barbat care a iubit-o nemasurat si neconditionat. In paralel cu fericirea matrimoniala, cariera muzicala a Marinei Voica (asi pastrase numele dupa primul sot doar ca nume de scena) a atins apogeul. Aparea des la televizor, mult mai des decat de obicei, desi era rusoaica si canta numai muzica sud-americana. Era iubita de oamenii simpli, dar si de cei din structurile de partid si de stat, fiind chemata adesea la chiolhanurile simandicoase ale maharilor din Comitetul Central.

Fuga in Germania. Moartea lui Viorel

Marina si Viorel erau invidiati de toata lumea. Cu exceptia lipsei copiilor (marea neamplinire a lui Viorel), nici o umbra nu tulbura seninatatea unei casnicii perfecte. Mai mult, si-au luat inima in dinti si, in 1980, au fugit din tara, stabilindu-se la Munchen. Viorel voia sa-si deschida acolo un cabinet medical si chiar facuse primele demersuri in acest sens. Parca si soarta era geloasa pe fericirea lor. Pana intr-o zi, cand Viorel Teodorescu a aflat ca are cancer... Marina a incercat tot ce se putea incerca la vremea aceea, l-a dus si in Germania pentru tratament, dar fara nici un rezultat. S-a stins in cateva luni. In 1981, la rugamintea lui, l-a adus in tara, pentru a-si da obstescul sfarsit… Marina Voica a ramas, pentru prima data in viata ei, cu adevarat singura. Au urmat trei ani de pustiu si deriva sufleteasca. Trei ani de intrebari revoltate, fara raspuns. Soarta, care i-l luase pe Viorel, continua sa o trateze cu o inexplicabila dusmanie. Poate pentru ca-l parasise pe Voica... Pe de alta parte, desi fusese „iertata“ de autoritati pentru ca fugise din tara, nu mai avea voie sa cante pe scena si nici sa apara la televizor. In 1984, insa, Marina Voica s-a indragostit din nou. De data asta de un tanar de 24 de ani: Laurentiu Cazan. Ea avea 47. Relatia lor parea, in ochii celor mai multi, imposibila si, cumva, impotriva firii, caci e greu de acceptat ideea de pasiune intr-un cuplu „subminat“ de o asemenea diferenta de varsta. Si totusi s-au iubit nebuneste. Ea, cu disperarea varstei, pentru ca stia care sunt sansele de durata ale unei asemenea „obraznicii“ amoroase, el cu inocenta tanarului abia iesit din gaoacea adolescentei. Au trait impreuna, ca sot si sotie, trei ani.  

„Orice ar spune lumea, Laurentiu m-a iubit. Altfel as fi simtit si nu m-as fi combinat cu un barbat atat de tanar. Ne-am iubit unul pe altul într-un fel special, in care muzica ne lega si mai tare. Am cantat mult timp impreuna. Pentru mine, Laurentiu este un geniu muzical.“

Cred ca am gresit de prea multe ori

Dragostea apare uneori cand o asteptam mai putin sau cand n-o mai asteptam deloc. Fie pentru a-si bate joc de noi, fie pentru a ne darui meritate sau nemeritate recompense. Sau pur si simplu pentru a ne pune fata-n fata cu un trecut neconsumat. Nici Marina Voica n-a fost scutita de asemenea viraje ale destinului. In timp ce era combinata cu Laurentiu Cazan, cantareata a inspirat o dragoste nebuneasca unui alt tanar, de data asta din Grecia. Il chema Gheorghios Kilafis si era student la Medicina in Bucuresti. Fiind foarte indragostita de Laurentiu Cazan, Marina n-a avut ochi pentru el. Intr-o zi, i-a . scris un autograf. Pe cealalta parte a hartiei i-a lasat urma de ruj a buzelor ei. Marina uitase acest amanunt. El, insa, n-a uitat.Dupa aproape douazeci de ani, povestea a reinviat. In februarie 2003, a sunat-o. 

„Imi aflase numarul de telefon de la Margareta Paslaru. De atunci, de sase ori pe zi, m-a tot sunat din Grecia si vorbeam cate doua ore. Mi-a spus cum eram imbracata in prima zi cand m-a vazut. Am fost marea lui iubire. Hartiuta cu buzele mele, pe care i-o dadusem in urma cu 20 de ani, inca o mai are… I-a mobilizat pe romanii din Grecia sa-i faca rost de toate discurile mele. Mi-a trimis bani si am plecat in Grecia. Am stat doua saptamani la el acasa... Mi-e drag Gheorghios chiar si numai pentru faptul ca el a fost in stare sa ma iubeasca in tacere timp de 20 de ani“ - continua Marina. „Cat timp am stat in Grecia, m-a tratat ca pe o printesa. Mi-a cumparat un fotoliu, care era, de fapt, un fel de tron. Iar eu stateam pe acel tron. A facut atatea pentru mine!... Mi-a spalat si rufele… Am plecat din tara cu multe complexe. Nu mai aratam ca la 40 de ani. Insa, cand m-a vazut, el mi-a zis: «papusa»! Cand am revenit in tara, mi-am inchipuit ca n-o sa ma mai sune. Ca doar isi satisfacuse o curiozitate... Dar n-a fost asa. M-a sunat de cum am ajuns acasa si mi-a zis: «Ce pustie e casa! Asa mi-e dor de dumneavoastra! Va astept in septembrie».“ 

Marina Voica n-a mai plecat insa in Grecia. Era prea lucida pentru a se mai avanta intr-o poveste care nu i se mai potrivea. Si are mult prea multe amintiri si regrete:  

„Daca as fi fost cu zece ani mai tanara, as fi inceput romanul vietii mele... M-am inteles atat de bine cu Gheorghios si atat de bine seamana cu Viorel! Aveam insa 66 de ani si eram prea batrana pentru el, care, la 46 de ani, era plin de viata. Pe de alta parte, de ce sa ma lacomesc? Am avut de la viata tot ce mi-am dorit, chiar daca am platit pentru asta. Ii las pe altii mai tineri sa iubeasca, sa greseasca si sa plateasca. Viata este extraordinar de frumoasa, iar eu am trait-o...“

Articol din august 2005