zac la marginea amurgului,
părăsite într-o rătăcire
a seducţiei vântului de toamnă,
mi-a brăzdat obrajii sufletului.
Baladele cerului
mă blamează şi eu
mă reîntorc
la crucile mele din argint,
le îmbrăţişez
şi ridic peluza amurgului care mă sfidează!
Crucile mele coborâte mă sfârtecă,
trădarea mea devine celestială,
mă îmbrac în tunica amurgului,
beau din cupa cu întuneric cristalizat!
Mi se decojeşte pielea de suflet,
iar crucile mele din argint se îmbracă cu ea.
Cerul fredonează din nou balade rock… !
Delia Feraru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu