Prea istovite, păsările merg
Spre un etern sfârşit de săptămână,
Rămâne-n noi lucire de iceberg
Şi-un ochi curat şi spânzurat de lună.
Spre un etern sfârşit de săptămână,
Rămâne-n noi lucire de iceberg
Şi-un ochi curat şi spânzurat de lună.
Cuvintele mai sapă între noi
Cărări de umbre, încă mătăsoase,
Dar în fereastră plâng atâtea ploi,
Privind tristeţea clipelor rămase.
Cărări de umbre, încă mătăsoase,
Dar în fereastră plâng atâtea ploi,
Privind tristeţea clipelor rămase.
Tu care pleci, mereu, misterioasă,
O umbră de lumină ce s-a dus,
Te-nchizi, regal, în purpura de-acasă
Şi în amurgul unui vechi apus.
O umbră de lumină ce s-a dus,
Te-nchizi, regal, în purpura de-acasă
Şi în amurgul unui vechi apus.
Doar eu rămân ca să îmi clatin frunza
Pe-aleea care cântă violet
Şi-n dorul clipei, îţi frământă bluza
Cu sărutări gingaşe de poet.
Pe-aleea care cântă violet
Şi-n dorul clipei, îţi frământă bluza
Cu sărutări gingaşe de poet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu