Îngerii cu aripi părăsite

Îngerii cu aripi părăsite
Îşi gonesc tăcerea în pereţi.
Au rămas, strâmbe şi obidite,
Lacrimile celor înţelepţi.

Plânsul tău cu sunet de vioară
M-a abandonat, seara, pe camp,
Pe un drum care, acum, coboară
În dorinţa unui astru tâmp.

Ne-am pierdut, uitaţi, prin interese,
Singurateci, umeziţi de ploi,
Lumea, universul ei şi-l, ţese
Şi-a uitat că mai suntem şi noi.

Te mai strig, în urmele de vis,
Care nopţile mi le perindă,
Sub un cer cu lună, snucis
Şi cu umbre goale în oglindă.

Doar parfumul tău mai îmblânzeşte
Drumul către vale, oboist,
Paradisul nu se mai găseşte,
Zace, între gânduri, zălogit.

Lasă-mă o clipă, să parcurg
Trupul tău de doruri şi ispită
Şi să rup în veşnicul amurg

Carnea ta de roze, risipită.

2012-03-23

Ion Vanghele