Sunt bine, mamă!

Sunt bine, mamă!
doar că...
păsările cerului
se strâng, în fiecare seară
la fereastra mea,

cerându-mi tribut
-lacrimi de dor
preschimbate-n sânge-
pentru îndrăzneala
de a le fura zbor,
în toamna anului trecut.
sunt bine, mamă!
doar că...
viața mi-a mai săpat un rid
împrejurul ochiului stâng,
în ultimul an.
cel drept își cântă
și acum, clipe de vis,
trăite pe meleaguri străine.
sunt bine!
doar că...
vezi tu, mamă...
noi două n-am vorbit niciodată
despre golul lăsat
de inelul slăvit în altar,
al unui bărbat.
nu mi-ai spus că... macină
și macină, până nu mai rămâne nimic,
decât ridul ochiului stâng,
ce se-ntinde, precum o cataractă,
trecând prin cel drept,
până în inimă, mamă...
până în inimă...
sunt bine!
doar că...
în fiecare noapte,
cerul meu e gri.
și oricât, de tare, mă străduiesc,
să adun stele,
raze de lună mă despică, dureros,
spunându-mi
că... nu sunt ale mele.
nu mi-ai spus niciodată
despre dimineți
cărora trebuie să le zâmbesc,
chiar dacă
sufletu-mi trudesc,
peticit de nesomn
ori despre perna, tristă, fără stăpân
care își schimbă, în fiecare zi
așternuturile sărate.
noi două n-am vorbit niciodată
despre multe lucruri,
despre multe păcate.
dar...
sunt bine... mamă...!

Nina Dinu