Tablou

Ceara de satin înconjoară chipul rebel al cerului de toamnă...

Din lacrimile cailor, picură lacrimile mele sălbatice,
Îngemanate, împreunate şi aruncate.
Aştept înca să sparg sunetul stâncilor
Cu degetele înfierate de roşu şi negru.
Vise goale, transformate în fantome,
Bântuie înca zidurile neconstruite ale cetaţii cerului,
Unde toamna suspină vesel şi continuă obsesiv...

Să mangâie vioara cea veche din sufletul nostru...

Lovite de sânge, frunzele vieţii şuieră.
Timpanele lor tremura în cimitirele ochilor noştrii,
Unde s-au scheletizat atâtea cioburi de lacrimi
Şi zâmbete încrinate...

Delia Feraru