Ecou

Pian cu degetele lui Dumnezeu tatuate pe clape,
nu mă risipi, nu mă sfâşia acum!
 
Vreau să suspin în acordurile tale unse cu tămâie,
să mă dizolv când se sparg sunetele tale în urechile Lui...

Lasă-mă, lasă-mă, pian gol
să respir o dată prin lacrimile tale
pline de note mirosind a durere.

Ia-mă cu tine în lumea din adâncuri,
unde muzica ta mă străbate
cu unde de soare şi cer însângerat,
unde clapele tale
îmi mângâie sufletul cu mănuşi din catifea,
unde pe stânci născute din vanitatea amurgului, strig...

iar strigatele mele
sfârşesc prin a fi şoapte dantelate în urechile
lumii pe care o lăsăm în urmă...

Te vor asculta oare, pian neînfricat, oare te vor auzi?

Oamenii te vor purta ca talisman la marginea sufletelor,
nu vei muri niciodată cu adevărat în ei!

Iar eu

mă voi dezintegra în fibra muzicii tale,
m-a drogat cu perlele divinităţii

aleg să îţi fiu sclavă!

Pian scăldat în lacrimile lui DUMNEZEU, fă-mă
muzică şi împrăştie-mă în marea din ceruri,

voi înota mereu printre vise vii
şi zâmbete cu chip de melodii,

sperând că mi-L vei dărui...!

Delia Feraru