...

‎
Trandafirii sculptaţi în pietrele furiei,
Se împiedică de spinii blânzi ascunşi
În epiderma sufletului tău!

Iubesc ceea ce nu eşti.
Totuşi nu mă pot rupe
De rădăcinile tale,
Care mi-au ştrangulat existenţa,
Şi au atârnat-o de cuiele cerului.

Ai irişi cu şoapte mute în ei,
Şi gene care tradează
Oglinzile ciobite din tine,
Oglinzi cu margini de piele...

Ecoul tău se naşte în mine mereu
Şi piere asemeni.
Te iau şi te arunc de fiecare data...

Îmi pari departe, paradox al iubirii,
Şi vreau să te smulg
Cu sânge din mine,
Să fiu văduvită de tine,
Căci vreau să fiu EU,
Neamestecată cu tine,
Doar eu!

Delia Feraru