Tu esti frumoasă, vorbele-mi sunt goale,
Şi uneori, sunt de neînţeles,
Când treci prin dorul meu, foşnind din poale,
Aş vrea s-o faci, de vrei, ceva mai des.
Să ne-ntâlnim la marginile lumii,
Acolo, unde dornică, mă strigi,
Să ne iubim, arşi de văpaia lunii,
Privirea ta, săgeată, să o-nfigi.
Să-ţi murmur numai şoapte de iubire,
În legănarea nopţilor, scrânciob,
Răniţi de-aceeaşi dulce dăruire,
Ce face din noi doi, iubirea, orbi.
La pieptul meu să strâng podoaba fină,
A îngerului care s-a pierdut.
Şi-a ars în amândoi ca o lumină,
În viitorul, care-i azi trecut.
Şi uneori, sunt de neînţeles,
Când treci prin dorul meu, foşnind din poale,
Aş vrea s-o faci, de vrei, ceva mai des.
Să ne-ntâlnim la marginile lumii,
Acolo, unde dornică, mă strigi,
Să ne iubim, arşi de văpaia lunii,
Privirea ta, săgeată, să o-nfigi.
Să-ţi murmur numai şoapte de iubire,
În legănarea nopţilor, scrânciob,
Răniţi de-aceeaşi dulce dăruire,
Ce face din noi doi, iubirea, orbi.
La pieptul meu să strâng podoaba fină,
A îngerului care s-a pierdut.
Şi-a ars în amândoi ca o lumină,
În viitorul, care-i azi trecut.
Ion Vanghele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu