Nerăbdare

Trăgând în piept
miasma rece a apei stătute,
vedea râul care şipoteşte
... împăienjenindu-i privirea.

Într-o încordare groaznică
se reazemă de perete
scufundat în gânduri.

O furie surdă mocneşte
despuiată de vrajă
ca o rază albă în întuneric
cu răsuflarea
care urcă şi coboară
încoace şi încolo,
pornită de-a lungul anilor
să-l prindă în mrejele ei.

Sta indiferent şi trist
cu bucuria înaripată
peste lumea gândurilor
când trecutul
îi întoarce spatele
şi se-neacă
în valul întoarcerii acasă.

Nu mai era decât durere
cu lacrimile şiroind pe faţă.

Să îmbrace
lucrurile astea în cuvinte,
îi reda liniştea
să trezească
nerăbdarea… pentru viitor.